În perioada asta, în care copilul mare e din ce în ce mai conştient că vine curând copilul mic, e foarte ataşat de mine. Mă iubeşte de dimineaţa până seara, mă pupă, mă îmbrăţişează de picioare, de talie sau gât, îmi mângâie burtica, se preface că e el bebeluş sau că are unul de care se îngrijeşte.
Îl văd că are nevoie de mai multă atenţie, de mai multă siguranţă, are nevoie de confirmarea zilnică a faptului că sentimentele noastre nu se schimbă, deşi va mai avea un frăţior.
Şi e normal.
Iar liniştea şi calmul îi apar pe chip când îl strâng în braţe cu toată dragostea din lume. Mi se umezesc ochii când văd câtă forţă e în strânsoarea noastră, strânsoare care sper să dureze o viaţă întreagă.
Şi am speranţa că va dura. Pentru că braţele unui mame sunt magice.
Oferă linişte, pace, confort, siguranţă, bucurie.
Iubire.
Priviți-vă mâinile! De la umăr până în vârful degetelor. Priviţi-le!
Poate sunt acoperite cu detergent de vase, poate sunt pline de haine de spălat, poate răsfoiesc pagini de carte, poate apasă telecomanda, poate deschid frigiderul pentru a pune masa sau poate sunt aşezate pe picior şi vă faceţi unghiile.
Sau poate chiar mângâie copilul.
Priviţi-le! Piele pe os, mâinile noastre sunt refugiul lor.
Ori de câte ori un copil e fericit sau se simte speriat, le va căuta.
Ori de câte ori se împiedică, ori de câte ori nu reuşeşte să sară de unde îşi propune, ori de câte ori se simte nedreptăţit de vreun prieten, ori de câte ori plânge de julituri, coşmaruri sau neputinţe, îşi recapătă bucuria şi liniştea între braţele noastre.
Chiar şi când noi suntem cauza lacrimilor lor, unde credeţi că se aruncă cu totul ca să îşi verse ultimele suspine? Tot la noi, la piept.
Şi pentru a păstra toată viaţa această legătură vie, această strânsoare nemaiponenită, trebuie să avem grijă să le deschidem oricând.
Mai ales la greu.
Chiar şi când ne certăm.
Chiar şi când nu ne înțelegem.
Fiindcă mâinile noastre întinse sunt şi vor fi mereu poteca spre inima lor.
Poza: arhivă personală
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
