Avantajul de a avea al doilea copil? Eşti o mamă mult mai relaxată

Poate sunteţi şi voi mame de mai mulţi copii sau poate vă doriţi mai mult decât unul. Sau poate sunteţi în cumpănă, cântăriţi toate aspectele financiare, emoţionale, logistice. Sau poate chiar nu vă doriţi al doilea copil, fiindcă aveţi mii de temeri. Am fost şi eu acolo.

În primele două luni chiar ne-a fost greu. Mie, copilului mare, soţului. Ne-a fost greu să ne găsim ritmul, ne-a fost greu să acceptăm că ne-am schimbat fiecare. Eu am luat-o de la capăt cu nopţi lungi, zile şi mai lungi, cu încă un copil mai mare, care e tot mic şi plin de nevoi, dar şi cu un blog, job de fapt, la care nu am vrut şi nu pot să renunţ de tot. Mai mult decât o latură financiară, Bebelonia e refugiul meu. 

Soţul meu la fel. Lucrează de acasă, iar printre call-uri se joacă cu copilul mare cu maşinuţele, îi pune de mâncare, face cumpărături. Recuperează când mai ies eu afară cu amândoi. Iar eu recuperez doar noaptea, două-trei ore, fiindcă mai mult nu pot. Şi scriu oricum printre alăptări şi legănat, că se tot foieşte.

În viaţa mea nu am căscat de la ora 7 seara. Acum, uneori, caut patul.

Ne-au ajutat şi bunicii foarte mult în primele săptămâni, în special să îi ofere o atenţie sporită copilului mare, care o cerea mai vehement decât oricând. Şi bine am făcut, fiindcă apoi tantrumurile lui au încetat.

Dar de o lună, suntem pe cont propriu. De o lună, suntem doi părinţi cu două joburi şi cu doi copii. Mi se pare că lucrăm continuu. Sigur, eu nu mai scriu articole aşa des, iar Andrei nu mai respectă toate deadline-urile, dar avantajul nostru e că ne place ce facem: ne place să stăm cu copiii noştri şi ne plac şi joburile. Aşa că, greul se îndulceşte un pic. 

Şi poate, când s-o duce şi copilul mare la grădiniţă mai mult de patru zile pe lună, va fi şi mai bine.

Dar, în tot haosul acesta frumos, mi-am mai dat seama că eu sunt mult mai relaxată acum, cu doi copii şi un job, decât eram cu Luc şi atât.

Dacă la primul copil am dezinfectat tot, absolut tot ce băga în gură, de la jucării la suzete şi periuțe de dinți (suzeta tot pe post de jucărie, că nu a acceptat-o), până la la şase luni, la al doilea, dacă îi cade pe covor sau parchet o suflu sau o clătesc şi i-o dau din nou.

Dacă înainte făceam crize la propriu când vreun bunic nu se dezinfecta înainte să ia copilul în braţe, acum îi rog doar să se spele pe mâini şi le cer iertare pentru cum m-am purtat.

Dacă la primul copil mă panicam la o mică febră, la un muc în nara dreaptă, la o zgârietură după ureche şi mă duceam la doctor, acum experienţa îşi spune cuvântul. 

Dacă la primul copil m-am chinuit cu alăptarea, la al doilea a fost floare la ureche.

Dacă la primul abia îl atingeam că îmi era frică să pun mâna pe el, la al doilea nu am mai avut nicio treabă.

Dacă la primul copil făceam milioane de poze, notam şi îi trimiteam soțului meu ora şi minutul când a zâmbit prima oară, când şi-a pus mâna la ureche sau când şi-a dus degetul mare în gură, acum îmi amintesc vag doar perioada când a făcut asta. Şi nu pentru că nu îmi pasă, nu pentru că nu aş vrea să ştiu, dar atenţia mea e împărţită la doi.

Dacă la primul copil îl cântăream şi îl măsuram o dată la câteva zile, la al doilea copil, la ultimul control, i-am spus doctorului: “Îmi pare rău, îmi e şi ruşine, dar chiar nu mai ştiu ce înălţime şi greutate a avut ultima oară. Tot ce ştiu e că a mâncat bine şi nu mi-am făcut griji.”

Dacă primului copil i-am călcat hainele un an, la al doilea – primele două-trei luni.

Dacă la primul copil fugeam ca arsă când începea să scâncească, dădeam şi coate în burtă oricărui om de îmi stătea în cale, la al doilea ajung abia după ce îl termin de şters la fund pe primul.

Dacă la primul copil nu dormeam nopţile doar ca să îl văd eu cum respiră, la al doilea aţipesc înaintea lui.

Dacă la primul nu îl lăsam mai mult de cinci minute în pătuț, că mi se părea mie că nu îi place, acum, la al doilea, nu am încotro şi chiar se distrează cu zăbrelele.

Dacă la primul am fost stresată cu orice deviere de program, cu orice întârziere de somn, acum puiul mic adoarme pe mine când fac lista de cumpărături cu soțul meu.

Da, chiar sunt mult mai relaxată şi de două ori mai norocoasă.

Sunt o fericită mamă de doi.

Voi ce ați mai adăuga?

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra