“Am fost operată pe viu și m-au pus să îmi iau rămas bun de la fetiță” * #Suntoluptătoare

0 Comentarii
“Am fost operată pe viu și m-au pus să îmi iau rămas bun de la fetiță” * #Suntoluptătoare

Continuăm campania #Suntoluptătoare, prin care încerc să strâng poveştile femeilor ce s-au luptat sau încă se luptă să devină mame cu toată forţa şi cu toate armele. Femei care trec pe lângă noi pe stradă, care stau chiar pe banca din faţa noastră, care ne zâmbesc politicos, fără să ştim prin ce au trecut. Cred că e important să vorbim despre aceste lucruri nevorbite tocmai pentru a oferi sprijin, alinare sau speranţă celor ce se regăsesc. Vă las mai jos povestea Mărioarei, care te cam lasă fără cuvinte.

***

Bună, Alexandra,

Cum nu am somn, mă apuc de scris. Eu am aflat în adolescență că aş putea să nu am copii când mi-a făcut  mami niște controale și am descoperit că am un chist pe un ovar destul de mare. Plus, început de glandă tiroidă. Şi mai aveam în familie din partea mamei o serie de neamuri care nu aveau copii, printe care sora mamei şi mătușa mamei.

Adolescentă fiind, când am aflat, nu prea m-a deranjat, până ce m-am căsătorit. Eu aveam 19 ani și soţul – 32. După căsătorie, fiindcă locuim la ţară, la sat, fiecare persoană cu care mă întâlneam mă întreba dacă nu cumpărăm un bebe.

Am făcut cred peste 1000 de teste de sarcină, am mers la diverși medici, am urmat tratamente şi am fost în pelerinaje la mănăstiri prin țară.  Eu eram destul de tânără, dar mă presa faptul că soțul  era mai în vârstă și că tatăl meu, care era bolnav de cancer, își dorea  să nu moară  fără să mă vadă gravidă.

Îi era teamă că eu şi soţul ne vom despărți dacă nu vom avea copii.

Și da, am vorbit și despre adopție. Dar eu îmi doream să mă văd cu burta mare, pentru că femeile  din sat mă numeau o stearpă.

Un om, mai în glumă, mi-a spus o dată că “pomul care nu rodeşte este tăiat şi femeia care nu face copii e o stearpă”.

Am suferit enorm, mă rugam, plângeam și făceam controale medicale regulate. Şase ani am dus acest chin, timp în care tatăl meu a murit, iar ultimele cuvinte înainte să moară au fost că el se va ruga de Dumnezeu să îmi dea un copil, să îmi fie mângâiere.

După doi ani de la moartea lui, am reuşit să îmi văd visul împlinit de a fi Mamă, iar acum am o singură fetiță, de 3 ani şi 10 luni.

Nu eu sunt o luptătoare, ea este eroina mea.

Sarcina însă a avut restricție de creştere la 31 de săptămâni. Nu mai lua în greutate, nu mişca, stăteam în perfuzii să o agităm să mişte. Inima bătea, dar foarte slab.

Am născut la 34 de săptămâni, aşa că, trei luni, spitalul mi-a fost casă. A avut zero şanse de supraviețuire. M-au ținut internată în spital până în ultimul moment și, ca să nu murim cu fetiţa pe capul lor, m-au trimis la alt spital.

Poate, dacă aveam bani, puteam să merg la un spital mai bun. Dar nu aveam.

Finalul  îl alege Dumnezeu.

La mine, anestezia la cezariană nu și-a făcut efectul. Am fost operată pe viu și m-au pus să îmi iau rămas bun de la fetiță. Mami a sunat  preotul s-o boteze. Să moară botezată. Dar doctoriţa care a intrat de gardă a zis că nu acceptă, ea va trai dacă tot mi-am dorit-o atât.

Eu eram împăcată, că va fi lângă tati.

Cât eram la terapie intensivă, nu am întrebat nimic de frică să nu urlu să mă doară și mai tare operația.

Cred că povestea mea ar putea fi catalogată ca povestea unui om simplu de la țară, cu o situație financiară a unor oameni care muncesc cu minimum pe economie. Pentru că da, se rezumă la bani ca să ai parte de un medic bun, de un spital bun.

Dar eu îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că m-a ajutat să trăiesc sentimentul de mamă.

Vă mulțumesc că ați avut răbdarea de a citi povestea mea.

Motto: Ce nu este cu putință la medici, este cu putință la Dumnezeu!

Minunile există, trebuie doar să credeți în ele.

Mulţumesc,

Mărioara

***

Dragă Mărioara, amândouă sunteţi nişte luptătoare. Mulţumesc că mi-ai scris şi ai avut încredere în mine. Fericire vă doresc 🙂

Celelalte poveşti pot fi citite aici.
PS: Dacă şi voi simţiţi că aveţi nevoie să vorbiţi şi vreţi să împărtăşiţi experienţa voastră, o aştept cu drag la [email protected]. Această campanie se adresează mamelor care se luptă cu infertilitatea. Până acum, am primit aşa multe, că mi s-au umplut toate săptămânile până la final de mai.
Poza: unsplash
Cu prietenie,
Alexandra

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

bebelonia.ro

Cookie-urile folosite de acest site sunt limitate şi nu te vor afecta în nici un fel. Vezi mai multe detalii aici https://jetpack.com/support/cookies/

facebook, twitter