Despre cum se poate instala depresia postpartum, iar imaginea propriului corp de după naştere poate fi un factor declanşator, pe lângă multe altele.

Despre când am putea relua activitatea sexuală.

Despre schimbările majore din timpul sarcinii, când ar trebui să ne îngrijorăm şi despre cum ne-am putea adapta acestora mai uşor.

Despre alimentaţie, despre înţelegere, despre timpul de care mama are nevoie să se refacă şi despre multe altele am discutat cu dr. Elena Cocîrţă, Medic specialist obstetrică-ginecologie, pe care o găsim la clinica Nativia.

Interviul este onest, lung şi susţine campania #ÎnapoiLaCorpulTău, o campanie orientată spre motivarea noastră, a femeilor, de a avea un stil de viaţă mai bun, mai liniştit şi care să ne aducă pace interioară. Campania are ca scop întărirea credinței că cea mai importantă relație din viața noastră este cea cu noi însene.

***

1. AL: Ce se întâmplă cu corpul nostru când rămânem însărcinate? Ce schimbări majore ale corpului apar şi care sunt semnalele de alarmă pe care trebuie să le urmărim?

Dr. Elena Cocîrţă: Încă de la debutul sarcinii apar modificări în funcție majorității sistemelor organismului, dar acestea sunt mai evidente începând cu trimestrul 2.

În primul trimestru de sarcina apar primele simptome: greaţa, vărsăturile, durerea de cap, tensiunea mamară, care în majoritatea cazurilor dispar până la finalul acestui trimestru. Dacă vărsăturile devin foarte frecvente și împiedică gravida să se alimenteze și să se hidrateze, atunci este cazul să meargă la medic.

La nivelul inimii și vaselor de sânge, modificările presupun: creșterea volumului de sânge, scăderea rezistenței vasculare și implicit scăderea tensiunii arteriale. Odată cu creșterea volumului sangvin se produce o hemodiluţie și apare anemia din timpul sarcinii, mai accentuată după 30 săptămâni. Ca rezultat, gravida poate dezvolta edeme ale membrelor inferioare, are o toleranţă mai scăzută la efortul fizic, oboseşte mai repede sau prezintă greutate la respirație. Deși, în mod normal tensiunea arterială scade în sarcină, în patologia numita Hipertensiune gestaţională, aceasta poate crește semnificativ, astfel că la valori de peste 140/90 mmHg sau în caz de durere de cap intensă, durere în partea dreapta şi superioară a abdomenului sau tulburări de vedere, gravida trebuie să se prezinte la medic.

O alta adaptare a organismului în sarcină este reprezentată de starea de hipercoagulabilitate – creșterea capacității de formare a cheagurilor de sange si scaderea celei de distrugere a lor. De aceea, gravidele sunt predispuse să facă tromboze venoase și complicaţii ale acesteia pe parcursul sarcinii, dar și în postpartum. Se recomandă a se evita repausul prelungit la pat, iar simptomele de alarmă sunt reprezentate de creșterea semnificativă în volum a unuia dintre picioare, cu durere la acest nivel sau roșeață sau dificultatea de respirație.

Modificările musculo-scheletale, reprezentate de laxitatea articulaţiilor, creșterea gradului de lordoză la nivelul coloanei lombare, creșterea mobilităţii articulaţiilor bazinului, retenţia de apă, pot conduce la dureri articulare, de spate, la compresia unor structuri nervoase sau la modificarea centrului de greutate cu posibile momente de dezechilibru.

În ceea ce privește modificările tegumentare, putem menționa hiperpigmentarea care poate sa apară la nivelul feței – cloasma sau la nivelul areolelor, zonei genitale sau pe linia mediană la nivel abdominal. De asemenea, la nivelul pielii abdominale pot să apară vergeturile odată cu destinderea acesteia.

La nivelul aparatului urinar se produc modificări datorate hormonilor secretaţi în sarcină datorate schimbărilor cardiovasculare și creșterii uterului. Astfel că, va crește frecvenţa micțiunilor, va crește riscul de infecție sau riscul de dilatare în exces a căilor urinare. Când apare durere la nivel lombar care poate iradia spre abdomen, jena la micţiune sau febra ridică suspiciunea de infecție urinară care trebuie obiectivată și tratată pentru a se evita complicații ca: afectarea rinichilor, naşterea prematură sau ruperea înainte de termen a membranelor.

Alte semnale de alarmă care trebuie să aducă gravida la medic sunt reprezentate de sângerare pe cale vaginală, diminuarea mișcărilor fetale, contracţii uterine frecvente, care dacă apar înainte de termen pot duce la o naștere prematură.

2. În cele două sarcini ale mele de până acum (a doua fiind încă în derulare), am mers pe mantra Iubeşte-ţi corpul, fiindcă este templul copilului tău! Dar chiar şi aşa, cu teoria în minte, recunosc să mi-a fost greu să mă obişnuiesc iar cu luarea în greutate, cu apariţia vergeturilor, cu căderea părului. Ce putem face să ne acceptăm mai uşor?

Sarcina, deși este o perioada fiziologică, presupune schimbare care uneori poate fi mai greu de acceptat. Dacă femeia însărcinată are o alimentație echilibrată care să conțină toate elementele esenţiale, consumă suficiente lichide, face mișcare, cu siguranță va constata că schimbările considerate “negative” sunt minime și mai ușor de acceptat. În același timp, și în perioada postnatală, revenirea la forma avută înainte se va face mai facil.

3. Poate tocmai din teama de a nu mai pune presiune pe mine am evitat să întreb câte kilograme ar trebui să luăm, maximum, în sarcină. Dar ştiu că e foarte important pentru sănătate, nu doar pentru aspect, aşa că mi-aş dori să ne oferiți dumneavoastră câteva intervale pe trimestre, ca să ne ghidăm mai uşor.

În primul rând este important ca la începutul sarcinii greutatea femeii să fie una normală raportat la înălțime. În primul trimestru de sarcina câștigul în greutate este minim, între 0.5 si 2 kg. În trimestrul 2 și 3 se recomandă un câștig ponderal de 0.5 kg pe săptămână.

O femei cu un IMC (Indice de Masa Corporală) normal, între 18.5 și 24.9 kg/m² ar trebui să aibă un exces ponderal în sarcină între 12 și 16 kg. Cu cât excesul de greutate este mai mare la debutul sarcinii, cu atât pacienta ar trebui să aibă un câștig ponderal mai mic.

4. Cred că foarte multe mame, printre care şi eu, simţim această presiune asupra corpului când vedem cum vedetele arată incredibil de bine după naştere. Ajungem să ne întrebăm dar noi unde am greşit? Cum putem scăpa de aceste presiuni, care nu ne ajută, ba chiar ne distrag atenţia de la ceea ce e mai important şi, anume, că am devenit mame?

Fiecare om este unic și are propriul mod de a reacţiona și de a se recupera în diverse situații, de aceea nu este sănătos să ne comparăm cu nimeni. Fiecare se concentrează asupra lucrului pe care îl considera a fi mai important, astfel că direcționarea atenției către noul născut, familie, hobby-uri, reprezintă o metodă bună, în opinia mea, pentru a scăpa de presiunea aceasta.

5. Se spune că, aşa cum copilului îi ia 9 luni să crească precum o brioşă în cuptor, aşa şi mama are nevoie de încă 9 luni să îşi revină. Eu, din câte am observat, depinde de foarte mulţi factori şi de fiecare mamă în parte. Dumneavoastră, ca specialist, cum vedeţi lucrurile?

După cum am spus și mai devreme, fiecare este unic și organismul fiecăruia reacționează diferit. Teoretic, cele 6 până la 8 săptămâni postpartum sunt definite ca perioadă de lehuzie, atunci când organismul revine la statusul avut anterior sarcinii. Nu toate organele și sistemele își revin la linia de bază în această perioadă, de aceea unele societăți internaționale de obstetrică extind această perioadă până la 12 săptămâni. În acest timp, uterul și restul organelor genitale revin la forma și dimensiunile avute anterior sarcinii, se elimină lohiile, se cicatrizează eventualele laceraţii perineale. În plus, modificările cardio-vasculare și hematologice ajung la parametrii specifici persoanelor negravide.

6. Cum ne putem ajuta, concret, corpul să îşi revină după naştere?

Primele săptămâni pot fi mai dificile din cauza stresului fizic al unei naşteri, fie ea naturală sau prin operație cezariană și din cauza stresului emoțional. Femeia necesită timp pentru a se adapta la noul stil de viaţă și la cerințele noului bebeluş.

Crearea unei rutine zilnice, existența unei persoane care poate ajuta cu îngrijirea copilului, suportul și înțelegerea celor din jur, sunt elemente care ajută la o recuperare rapidă.

Din punct de vedere fizic, o mobilizare cât mai rapidă cu reluarea activităților normale, o alimentaţie echilibrată sau începerea unor exerciții fizice adaptate acestei perioade și adaptate căii de naştere, reprezintă modalități care conduc la o revenire la forma fizică avută anterior sarcinii.

7. În ce măsură credeţi că greutatea de după naştere ar poate fi un factor declanşator al depresiei post-partum?

 Depresia în postpartum este cauzată de o combinaţie de factori genetici și de mediu. Modificările hormonale care apar în sarcină – creșterea nivelului hormonilor urmată de scăderea bruscă după naștere, modificările psihologice și cele sociale, pot fi factori declanşatori ai depresiei. Deși legătura dintre scăderea bruscă a hormonilor specifici sarcinii în perioada de după naștere și depresie, nu este încă bine definită, acest lucru reprezintă un punct de plecare.

Factorii de risc, precum antecedentele personale sau familiale de depresie, viața socială limitată, faptul că mama locuiește singură sau existența unor conflicte familiale, pot favoriza depresia. Imaginea propriului corp și stima de sine pot, de asemenea, reprezenta factori care contribuie la dezvoltarea aceste patologii.

8. Un subiect un pic mai delicat ar fi intimitatea cuplului. Cum ne sfătuiţi să procedăm, să revenim mai uşor la “vechile obiceiuri”? Fiindcă ştiu foarte multe mame cărora le-a fost greu chiar şi după 5-6 luni după naştere.

Fiecare cuplu își poate relua activitatea sexuală atunci când partenerii se simt confortabil să facă asta. În majoritatea cazurilor, femeile își reiau activitatea sexuală la 8 săptămâni postpartum. Cauzele care pot duce la o întârziere pot fi: oboseala și stresul asociate cu grija pentru copil, scăderea libidoului sau durerea în timpul contactului sexual. În cazul unor laceraţii vaginale sau perineale mai complicate sau în cazul utilizării unor instrumente pentru a extrage copilul, acea regiune poate necesita un timp mai îndelungat pentru a se vindeca.

9. Aş vrea să vorbim un pic şi despre alimentaţie. Ce ne recomandaţi atât în sarcină, cât şi după naştere?

O femeie însărcinată trebuie să aibă o dietă normală, echilibrată, aceasta oferindu-i toți nutrienții necesari, cu excepția folatului și fierului, elemente care trebuie suplimentate. Acidul folic ajuta la formarea sistemului nervos central, creier şi măduva spinării, de aceea este important sa fie suplimentat încă din perioada preconcepţională. Din a doua jumătate a sarcinii, de obicei cantitatea de fier din sange scade și de aceea se recomandă tratament cu fier care se va continua și în perioada postpartum. În primul trimestru nevoile calorice ale gravidei nu sunt mult crescute, dar în trimestrele 2 și 3 se consideră a fi necesar un plus de 300 kcal/zi.

În perioada postnatală, când majoritatea femeilor alăptează, statusul nutriţional matern poate influenţa cantitatea și compoziția laptelui, astfel că se recomandă a se continua dieta echilibrată şi completă. În unele cazuri se pot folosi suplimente de vitamine și minerale.

10.   Dacă ar mai fi ceva important de adăugat şi eu nu am ştiut să întreb, vă rog să o faceţi.

Sarcina trebuie privită ca o stare fiziologică prin care trece o femeie și nu ca o boală. Trebuie depaşită orice stare de anxietate generată de teama că bebeluşul nu va fi bine sau generată de teama de a nu face ceva care sa-l afecteze. Această perioada trebuie să fie una de fericire în care femeia împreună cu familia să se bucure de venirea noului copil. 

***

Articolul este sponsorizat de Nativia, căreia îi mulţumesc pentru încredere şi pentru oportunitatea de a participa într-o astfel de campanie atât de utilă.

Dr. Elena Cocîrță este medic specialist obstetrică-ginecologie cu competență în ecografie obstetricală și ginecologică, colposcopie și histeroscopie. Dumneaei consideră că profesionalismul, dăruirea și răbdarea cu care tratează și consiliază pacientele sunt caracteristicile esențiale pentru succesul relației medic-pacient și succesul actului medical

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul „Sarcina nu e o boală, ci o stare fiziologică prin care trece o femeie. O perioadă de fericire”. Interviu cu specialist Nativia apare prima dată în Bebelonia.ro.

Apoi înghit. Înghit. Dar nu se duce.

Mă apucă, la modul serios, ameţeala câteva secunde când mă gândesc la ce mă aşteaptă. 

Poate e normal, poate sunt eu mai panicoasă din fire, habar nu am. Cert e că momentul de pandemie în care ne aflăm nu mă ajută (poate o să revin cu articol să vă povestesc temerile mele legate de asta şi de câteva atacuri de panică).

Zilele sunt mai grele, obosesc mai des, mă emoţionez mai tare, nopţile dorm prost, cu insomnii şi treziri dese. Îmi mai sare ţandăra şi apoi mă simt vinovată că nu sunt atât de zen pe cât ar trebui să fiu. 

Şi tot ce pot să fac este să mă accept. Să recunosc că nu îmi e uşor, să caut adânc în mine, să găsesc rădăcina fricii, ca apoi să o anihilez cu ajutor. Soţul meu este principalul meu sprijin emoţional.

Şi mai e şi haios.

Mă văiam acum câteva nopţi că nu pot să dorm, iar el mi-a spus ceva de m-a făcut să râd până m-au auzit şi vecinii:

-Oricât de greu e acum, bucură-te de ce ai. Fiindcă Winter is coming!

Pentru cei ce nu înţeleg gluma, bebeluşul se va naşte chiar la început de noiembrie, la început de iarnă, iar expresia – o replică celebră din Game of Thrones – nu înseamnă nimic altceva decât că abia atunci vine greul.

Şi după ce am râs, mi-am spus hei, poţi să o iei de la capăt!.

Dacă am putut să cresc o dată un copil, dacă am putut să ţin în mine nu o inimă, ci două, dacă am putut să protejez cu corpul meu plămâni, picioare, mâini de bebeluş,

Dacă am putut să mă lupt cu nopţi nedormite, cu colici, cu dureri de dinţi, cu vaccinuri, 

Dacă am putut să învăţ din greşeli, dacă am căzut de vinovăţie şi m-am ridicat, dacă am stricat, dar am reparat,

Dacă am reuşit să alin dureri,

Dacă am reuşit să mângâi obraji cu lacrimi,

Dacă am dat o dată tot, pot să o fac din nou.

Pot să nu îmi mai fie frică. Pot să am încredere în mine că pot să o iau de la capăt.

Pot. De la capăt.

Nu, nu-ţi mai fie nici ţie frică. Şi tu poţi să o iei de la capăt!

Fiindcă noi putem orice.

Poza: arhivă personală, la botezul finuțului nostru, când mi-a trecut fugitiv prin cap posibilitatea unui al doilea copil.

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Oricâte temeri ai avea la al doilea bebe, poţi să o iei de la capăt! apare prima dată în Bebelonia.ro.

Mai ales în condițiile în care, dacă vă amintiți, în ianuarie şi februarie, slăbisem 4-5 kg cu un nutriționist şi ajunsesem în sfârşit la silueta dorită. Şi nu încercasem niciodată până atunci, în ideea că dacă voi avea al doilea copil? Ca fix după terminarea programului să rămân însărcinată. Ironia sorții, nu?

Sigur, mai eram şi cu prietena mea, actriţa Olimpia Melinte (are şi blog), care e ca un manechin de slabă şi frumoasă şi nici nu îmi venea să stau lângă ea.

-Termină cu prostiile, mă certa. Eşti însărcinată, ce-ai?

Ea avea dreptate, ştiu, dar până nu m-am convins singură, până nu am învățat să mă accept din nou, nu am reuşit să văd asta.

Până de curând.

Când am înţeles că fiecare sarcină e unică, a doua nu va fi ca prima.

Când mi-am reamintit că el, corpul oricărei femei gravide, este un erou. Este acoperiş, adăpost, scut, hrană, este o lume întreagă timp de nouă luni pentru grăuntele de om de urmează să vină. Picioarele umflate, respiraţia grea, sânii care dor, vergeturile de pe coapse sau abdomen sunt semnele fireşti ale unei binecuvântări sau ale unui noroc.

Corpul unei femei gravide are nevoie de hidratare, exerciţii, mâncare sănătoasă, chiar dacă, uneori, la 11 noaptea, mai mâncăm un pic de îngheţată

Corpul oricărei femei gravide, martorul evoluţiei, impregnat pentru totdeauna cu amintirea unei noi vieţi, merită să fie îngrijit la lumina lampadarului, alintat la răsărit şi înţeles că se schimbă de la săptămână la alta. Merită să fie mângâiat în orice clipă şi, cel mai mult, merită să fie iubit. Odată ce îl apreciem acum, o să îl apreciem şi după.

Îmi pare rău că l-am acceptat mai greu, că am oftat când am văzut cântarul, dar acum îl iubesc şi îi sunt recunoscătoare că e templul copilului meu. A avut şi are grijă cu sfinţenie de cele două inimi ale mele. Copiii mei.

Poza: acum două săptămâni, la mare

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Îmi iubesc corpul de gravidă, fiindcă e templul copilului meu apare prima dată în Bebelonia.ro.

Când tragi draperiile să nu vă vadă nimeni şi îi spui un secret, îi mărturiseşti o teamă, îi povesteşti despre visul pe care l-ai avut cu voi doi,

Când închizi ochii şi rememorezi sunetul inimii lui de la ecograf, ţi-l imaginezi prinzându-te de deget, căutându-te cu privirea, scufundându-şi nasul în pieptul tău,

Când nouă luni va fi al tău, doar al tău, fără să îl împarţi cu lumea largă, fără să fugă în zori, fără să te împingă să nu îl mai pupi, fără să îţi spună să nu îl mai suni aşa des,

Când nouă luni îţi simţi corpul cum se transformă în templul lui, mâinile şi picioarele tale umflate îi devin pământ şi cer, vocea ta e cea mai mare alinarea lui,

Când îi alegi un nume, îi intuieşti culoarea părului, îl şopteşti că îl iubeşti, iar el, cu o lovitură, îţi răspunde,

Când te uiţi în oglindă şi realizezi că tu, tu cea cu atâtea frici câte pietre există pe fundul apelor, mai ai o pereche de oase, de buze, de pleoape şi gene în tine, mai ai o inimă care bate fix lângă a ta,

Când – plină de sudoare – te aşezi pe masa de spital, cu dureri învelite în emoţii, iar valuri de putere te scaldă,

Când simţi că nimeni şi nimic nu te mai poate opri,

Când toată firea ta explodează şi toată hărmălaia din urechi, toată larma din jur muţeşte când îl întâlneşti, 

Ştii că poţi orice.

Pentru că, atunci când dai viaţă, tu, de fapt, o primeşti.

Poză: Cristina Jilavu, Event Portrait, la lansarea cărţii mele de pe 7 martie. Aflasem de o săptămână că sunt însărcinată.

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Când dai viaţă apare prima dată în Bebelonia.ro.

Am aflat că sunt însărcinată chiar în ziua în care a murit tataie. În aceeaşi oră. Eram într-un mall, la un eveniment, şi, deodată, am simţit nevoia să mă duc să cumpăr un test de sarcină. Lasă, că iei altădată, mi-a zis soţul meu. Nu, nu, acum mă duc, i-am răspuns şi i-am lăsat în urmă şi pe el, şi pe Luc. După ce am ieşit din farmacie, am văzut că mă sunase tata şi am bănuit că urma să îmi dea vestea pe care nu aş fi vrut să o aud niciodată. Eram pe scările rulante, mă uitam la plăsuţa mică de hârtie, din mâna mea, în timp ce tata îmi spunea să venim acasă pentru înmormântare. Ştiam, ştiam că e pozitiv.

Acasă, primul lucru, l-am făcut. Nu m-am mirat deloc când am văzut rezultatul. Dacă la Luc nu am făcut altceva decât să mă mir, acum nu am făcut altceva decât să plâng şi să râd în acelaşi timp. Plângeam şi râdeam în acelaşi timp. Că avusesem dreptate, că era un semn, că era ironia vieţii, că eram cu piciorul în trecut şi în viitor în acelaşi timp.

În primele zile nu am putut să mă bucur pe deplin. Nu am avut cum. Dar venirea acestei lumânări parfumate mi-a îndulcit tot amarul de la începutul lunii martie.

Aşa că, dacă v-aţi întrebat cum a fost vacanţa noastră din februarie, prima noastră vacanţă fără Luc, acum pot să vă spun că a fost cu folos. Acum poate înţelegeţi de ce am avut atacul de panică, de ce poate am părut mai distantă, mai scufundată în nostalgii, de ce poate mi-a fost mai uşor să vorbesc despre plecarea lui tataie, de ce mă strofoc mai mult să îmi găsesc răbdarea. De ce parcă nu mi-am mai găsit locul în ultima şi abia aşteptam să vă spun. Uimită am fost când câteva dintre voi v-ați dat seama fără să vă zic nimic. Cum ați intuit, cum m-ați cunoscut, cum m-ați întrebat „Alexandra, nu trebuie să îmi răspunzi, dar eşti cumva însărcinată?” 

Da, da, acum pot să vă spun că DA.

Suntem abia la început, la început cu toate. Cu obişnuința, cu toate gándurile, cu toate scenariile, cu încredere că va fi bine până la toamnă. Ştiți câte emoții mă încearcă? Ştiți câte am să vă spun? Ştiți. Mulți dintre voi ştiți.

În orice caz, nu îmi doresc decât ca bebeluşul acesta pus la dospit, indiferent de ce va fi, ce nume va purta, să fie sănătos şi să nu regrete o clipă că vine tocmai la noi. Fiindcă mama, tata şi frățiorul abia îl aşteaptă.

Later Edit: acum mi-am dat seama, după ce am scris articolul, că azi ar fi fost ziua lui tataie

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Vom fi din nou părinți. Al doilea bebeluş din casa noastră urmează să vină apare prima dată în Bebelonia.ro.

Îți doreai să aibă ochi verzi cu gene lungi ca taică-su şi gropițe pe care tu nu le-ai avut niciodată. Știai ce nume avea să poarte, fiindcă visaseși, la un moment dat, un cal alb, viteaz, ce galopa pe o potecă abia descoperită. Iar o voce te-a îndemnat să repeți “Ca-lu-ca-lu-ca-lu-ca” până reieșea “Luca”. Îți imaginai o viață boemă, cu râsete și îmbrățișări. Cu un copil care doarme, se joacă și te mai sărută pe obraz, din când în când, că i-ai lipsit. Timp în care tu scrii și scrii despre voi.

Dar a venit realitatea de care ai dat întâi cu capul, apoi cu nasul și cu pieptul.

Nu te așteptai să pierzi atâtea lacrimi, atâtea nopți, atâta păr. Chiar și un sfert din dinte, care a căzut din seninul lui.

Nu te așteptai să îți pierzi prieteni, colegi, cu care împărțiseși până atunci prânzul, biroul, glumele și aerul.

Nu te așteptai să îți pierzi libertatea de a-ți lua picioarele în spinare în orice moment ai avea chef. De a fugi la un film oricând ai avea chef. De a-ți pune pătura în cap și a te preface că nu ești acasă.

Nu te așteptai să îți fie atâta dor de somnul tău de weekend.

Nu te-ai așteptat să îți pierzi cumpătul mai des decât ai da cu aspiratorul.

Nu te-ai așteptat ca acest dat cu aspiratorul să fie, uneori, în zadar.

Nu te așteptai să ai mereu desagi de griji pe umeri, oricât ai încerca să îi dai jos.

Dar, cel mai mult, nu te-ai așteptat să câștigi atâta râs. Când încearcă să te imite, când aruncă hârtia toată în veceu și îți explică pe îndelete cum a procedat. Când se trântește cu fundul pe fața ta și așteaptă să îl ridici.

Nu te-ai așteptat să fie de o mie de ori mai împlinitor decât ți-ai imaginat. De o sută de ori mai intens decât ți-ar fi povestit un alt părinte.

Nu te-ai așteptat să câștigi atâta iubire, ce uneori îți umezește ochii doar când îl vezi cum pune farfuriile la loc. Doar când vine și te ia de genunchi să te joci cu el.

Nu ai intuit nici cât scama de sub unghie cu câtă fericire aveai să îți umpli pieptul când îți va spune prima dată “mama”.

Nu te-ai așteptat ca o mânuță cât o frunză de iris să cântărească atât. Să îți țină Universul în palmă.

Nu te-ai așteptat să culegi bucurii din fiecare pârț pe îl dă sau îl face. Să te muşte, în joacă, de piele, ca să îți facă “ceasul” şi ție să ți se pară o capodoperă.

Nu te-ai așteptat vreodată să stai, de bună voie, minute în șir, să te uiți la cineva cum doarme.

Nu te-ai așteptat să cunoști povestea mamei tale.

Nu te-ai așteptat să ții cu dinții de bluza timpului, să nu mai alerge atât.

Nu te-ai așteptat să îți porți liniștea în brațe.

Nu te-ai așteptat să câștigi cel mai bun motiv de a te da jos din pat dimineața.

Nu, n-ai știut niciodată câte aveai să pierzi. Dar, mai ales, câte aveai să câștigi.

Update poză: arhivă personală, septembrie, 2020

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Când n-ai știut niciodată câte aveai să pierzi, dar, mai ales, câte aveai să câștigi apare prima dată în Bebelonia.ro.

-Ce faci, mami? l-am întrebat când am văzut că îşi pune urechea pe scoarța unui copac. Eram printr-un parc mai sălbatic şi ne plimbam prin pădurea lui.

-I-mi-ma, mi-a răspuns. Imima copac. Voia să îi asculte inima, aşa cum mi-o ascultase mie de atâtea ori. Aşa cum i-o ascultasem şi eu pe a lui de şi mai multe ori. Nu l-am întrerupt, ba chiar mi-am pus şi eu urechea pe trunchi.

Adesea, în momentele mele de rătăcire prin lanul de gânduri, mă opresc în dreptul amintirii cu mine însărcinată, cu un butoi pe post de abdomen. Mă opresc în fața amintirii cu Luc în dreptul stomacului meu. În spatele buricului, sub coaste, cu mâinile şi picioarele lovindu-mi rinichii şi ficatul. Când era la câteva palme de gât. Când putea să mă asculte din lăuntru, când putea să numere loviturile inimii mele. Când îmi auzea inima vorbind.

Cred că inimile noastre sună ca nişte maşini de frământat aluatul. Sau ca motoarele automobilelor. Se aud constant şi sacadat. La mari emoții, sângele aleargă prin vene şi le determină să accelereze, devenind parcă mai liniştitoare. Mai puternice, mai pregnante. Cred că inimile sunt unele dintre cele mai importante catalizatoare pentru întărirea conexiunii dintre mamă şi copil. Atât în viața intrauterină, cât şi apoi. Nu degeaba, imediat după naştere, bebeluşul pus pe pieptul mamei, în dreptul inimii, se linişteşte. Nu degeaba, copiii lăsați singuri în cameră (am văzut un video clip cu un astfel de experiment) încetează să mai plângă când în boxe se aud inimile mamelor lor. Aud o muzică pe care o ştiu dintotdeauna.

Mie mi se pare incredibil cum Luc îmi ştie inima mai bine decât mine. Mi-a ascultat-o sub toate formele ei, glăsuind toate emoțiile ce m-au trecut. Mi-a ascultat-o cum bătea când râdeam, cum bătea când plângeam, cum se învolbura când mă enervam sau cum se liniştea când îi vorbeam lui.

Inima mi-a protejat copilul de când s-a înfăptuit el. I-a liniştit, i-a cântat, l-a strigat, i-a descris, în aceleaşi silabe, legătura dintre noi.

Bătaia inimii mele a fost primul sunet pe care Luc l-a auzit. Nu vocea mea, nu muzica lui Mozart pe care i-o puneam adesea, nu baritonul lui Andrei. Inima mea a fost acolo pentru el.

Şi vreau să îi arăt că va fi întotdeauna. “Mai ascultă-mi inima un pic”, îi spun, “ca să nu o uiți de tot”, cuprinzându-l apoi cu brațele. Iar el…el se supune împlinit şi îmi zâmbeşte complice. Un zâmbet care pare să răspundă: “Stai liniştită, mama! Ştiu cum bate şi cu ochii închişi”.

Poza: arhivă personală, Tokyo

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Mai ascultă-mi inima un pic… apare prima dată în Bebelonia.ro.