Răspunsul scurt este: „Simplu: nu le fac!”.

Răspunsul lung este că depinde foarte mult ce înseamnă „toate” pentru fiecare. Pentru mine, cuvântul „toate” cuprinde şi casa, şi copiii, şi jobul, şi prietenii, şi cursuri opționale, şi timp de relaxare în doi sau singură, şi proiecte pe care momentan le văd îndeplinite la Sfântu’ Aşteaptă. Aşa că da, chiar nu le pot face, momentan, pe toate.

De ceva timp, Andrei a început să lucreze şi m-am întors iar la sentimentul acela de „Off, n-am timp nici să mor!”.

Dacă până acum împărțeam frățeşte treburile casei, responsabilitățile copiilor şi reuşeam să ne dăm unul altuia timp de respiro, acum toate acestea se întâmplă abia după ce termină el, seara.

Ca acum, când el stă cu copiii, iar eu reuşesc să vă scriu.

CE FAC TOATĂ ZIUA?

Pe zi, stau cu Alec, strâng după Alec, facem mâncare, încerc mii de variante, că a devenit pretențios, facem activități educative sau distractive, îl supraveghez cât se joacă singur, îl culc, doarme o oră, timp în care fac cumpărături online sau dorm şi eu cu el. Se trezeşte şi o luăm de la capăt. 

La un an jumătate, se joacă mult mai mult singur decât o făcea Luc (de fapt, Luc nu se juca niciodată singur), dar cere foarte des în brațe, semn că trece prin anxietatea de separare.

În plus, sunt non-stop cu ochii pe el, fiindcă doar cât m-am întors o secundă – o secundă! – a băgat în gură furnici, scoici, pământ, a pus iaurt în adidaşi, apă în coşul cu rufe, aleargă bezmetic prin grădină desculț şi se înțeapă, şterge cu buretele de vase bocancii, face trăsnăi de leşinăm de râs.

Iar de la 4 vine şi Luc şi atunci stau cu amândoi, până la 6, când termină soțul meu.

Punem de cină la 7,

Punem de somn la 8,

La 9 mă întâlnesc cu Andrei o oră-două dacă nu adormim înaintea copiilor, strângem prin casă, punem un documentar, deschidem un Facebook şi-un blog (la voi e deja 10, de aceea postez mereu aşa târziu)

(Programul variază în funcție de băița de seară. Uneri sărim peste ea, fiindcă aici, în Spania, te cam scalzi zilnic în piscinele vecinilor, şcolilor sau cluburilor la cât de cald e)

Este cea mai frumoasă perioadă, dar şi cea mai grea!

Vă spun toate astea ca să nu mai credeți că le fac pe toate. Nu cât aş vrea. Poate chiar e cineva care se va simți mai bine dacă ar şti asta.

Da, am timp de copii. Îmi fac timp pentru ei, de fapt. Am timp să mă joc, să le citesc, să îi iubesc în fiecare zi. Am timp să mă cert şi să mă împac cu soțul meu.

Dar nu am timp să şterg mânuțele de pe geamuri în fiecare zi.

Nu am timp să mă uit la un film cap-coadă sau să citesc două capitole dintr-o carte.

Nu am timp să mă înscriu la doctorat, cum aş vrea.

Nu am timp să scriu zilnic, cum mi-aş dori.

Nu am timp să termin cărțile pe care le am în cap. Romanele pe care le visez.

Nu am timp să gătesc 3 feluri de mâncare şi desert.

Nu am timp să fac curățenie lună zi după zi şi în casă, şi în grădină, şi pe terase.

Ba chiar, într-o zi, nu am avut timp nici să-i cer scuze copilului mare, că țipasem la el (plângea cel mic în brațe şi aveam răbdarea pe 0), fiindcă adormise deja când m-am dus să vorbim

Prioritizez

Fac mai multă curățenie azi, fac mai multă mâncare mâine. Petrec mai mult timp cu copilul mic azi, petrec mai mult timp cu copilul mare mâine. Citesc azi, scriu mâine. Calc azi, că este o urgență, mai calc abia peste 2000 de ani. 

Şi mă proiectez în viitor, când ştiu că ei o să crească, iar eu o să recuperez din timp. My time will come

Şi aşa că, atunci când mai vedeți vreo mamă prin parc, pe la televizor sau pe net şi vă-ntrebați „Doamne, când le face pe toate?”, amintiți-vă ce vă spun: atâta timp cât nu ai opt mâini, trei capete şi două clone, nu ai cum să le faci pe „toate-toate”.

Faceți cât puteți şi gata.

PS: presimt că sunt persoane care mă vor trage de urechi şi îmi vor spune că ele le fac pe toate, cu organizare. Iar eu o să le felicit, dar o să le reamintesc că depinde foarte mult ce înseamnă „toate”. Eu încă nu am găsit secretul să excelez pe toate palierele.

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul „Cum reuşeşti să le faci pe toate?” Simplu: nu le fac! apare prima dată în Bebelonia.ro.

De data asta am dat puțin ochii peste cap, fiindcă tocmai ce s-a întors din Alpi, unde a alergat 5 zile singur în jurul Mont Blanc-ului şi îmi promisese că stă mai mult cu copiii, să pot lucra şi eu.

-Mă revanşez, promit, mi-a zis ieri înainte să închidă uşa.

Pe blog trebuie să scriu mereu istoria noastră, fiindcă apar oameni noi, care nu mă citesc constant şi mă judecă doar prin prisma unui singur articol. Ia uite, la asta, nu îşi lasă soțul să-şi urmeze pasiunile? Îl las, nu mă pun în calea lor, dar le am şi eu pe ale mele. Şi, momentan, sunt legată de bebele de 8 luni, care mişună non-stop. 

Abia reuşesc să mai aştern gândurile aici.

Ba nici nu mi le-am mai auzit azi-dimineață când m-am văzut înconjurată de dezordine. M-au luat migrenele. E acea perioadă în care merge de-a buşilea şi dărâmă tot ce prinde în cale. Eu pun la loc, el dărâmă. Acea perioadă în care se ridică în picioare şi eu îl țin de mânuțe de m-am cocoşat.

Dar, doamnele mele dragi, pe la ora zece, după ce a mâncat fructele, am închis ochii şi am zis gata, nu-mi pasă. Azi nu-mi bat capul cu haosul.

Azi, mi-am băgat amândouă picioruşele de gazelă în curățenie. Nu am mai strâns cărțile pe care bebeluşul le-a dat jos de pe raft. Nu am mai pus la loc aspiratorul cu care îi trag mucii. Nu am mai împachetat hainele pe care le-a scos din dulap. Nu am strâns cărțile de joc împrăştiate în living. Nici măcar nu am schimbat lenjeria de pat în care am mâncat, cu el pe picioare, şi am pătat-o de roşie. Doar am scuturat-o.

În schimb, la al doilea somn, mi-am făcut duş, m-am epilat, m-am îmbrăcat cu o cămașă frumoasă, albă şi m-am dat cu ruj. Apoi mi-am pus la gât perlele pe care, în mod normal, le port la ocazii. Şi ştiți ce am făcut după ce s-a trezit? Am ieşit la o plimbare cu amândoi copiii. În jurul blocului, unde nu ne vede nimeni.

Dar Doamne, ce bine m-am simțit! Nu mi-a mai păsat deloc, deloc de haosul din casă, ci m-am bucurat de liniştea mea din piept. Linişte că sunt cu ei. 

Vă recomand să faceți, din când în când, acelaşi lucru.

PS: sigur, nu sunt chiar aşa puturoasă. O să strâng. Dar nu azi.

Poza: eu, azi

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Lăsați curățenia pentru o zi! Nu contează haosul din casă cât contează liniştea din piept apare prima dată în Bebelonia.ro.

Aş fi spus că acum mai mult decât niciodată suntem one-man show, dar mi-am dat seama că aşa suntem de când devenim mamă şi tată. Suntem bucătari, menajeri, profesori, şoferi, animatori, când copii, când adulți, când angajați, când casnici, obosiți, fericiți, într-un cuvânt – părinți. Dar să nu uităm că suntem şi ființe gânditoare, cu nevoi. 

Cu nevoia de a ieşi pe terasă şi a asculta păsărelele care au început să cânte, de a sorbi un ceai sau o cacao cu lapte în linişte, de a citi câteva pagini, de a urmări o emisiune, de a mai face o baie mai lungă sau de a sta, pur simplu, pe canapea. 

Aşa că e OK să nu mai strângem toate lucrurile împrăştiate seara, după ce adoarme copilul.

E OK dacă nu ai chef să împachetezi hainele uscate şi le mai laşi puțin pe spătarul scaunului.

E OK dacă nu ai chef să speli tigaia de pe aragaz, să faci al doilea fel de mâncare sau să îți schimbi imediat bluza, că te-ai murdărit.

Sincer, nu mi se pare nicio tragedie dacă nu se mai respectă programul cu strictețe, ca altădată, fiindcă şi alte variabile din jur s-au schimbat.

Eu cred că e OK dacă depăşeşte azi ora aceea de desene, iar mâine citiți sau colorați un pic mai mult (iar eu am fost super strictă în această privință).

Eu chiar cred că e OK să stai în pijamale zile întregi sau să îți dai din viul nopții cu ruj – de ce nu? – dacă asta simți.

Important este să nu punem presiuni inutile pe noi. Să nu ne învinovățim constant, să conştientizăm – cum zic specialiştii – toate temerile pe care le trăim şi să ne uşurăm această perioadă. Pentru că e important să avem grijă, în primul rând, de bunăstarea noastră interioară.

Poză: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul E OK să stăm în pijamale şi să nu strângem firimiturile imediat. Nu o să avem musafiri inopinați apare prima dată în Bebelonia.ro.

Să vă spun că uitasem că trebuie să mă întâlnesc cu ele? Uitasem. Ieşisem flower power cu Luc pe afară, fără să mai strâng prin casă. Mă grăbisem să prind ce mai rămăsese din răcoarea dimineții, plănuind să fac ordine la întoarcere. Doar că, exact când am coborât în fața blocului, ne-am intersectat cu toții. Şi am mers la mine.

Încălțăminte împrăştiată prin hol, vase nespălate în chiuvetă, haine nescoase din maşina de spălat, cărți şi jucării în mijlocul livingului, pe covor, canapeaua cu perne aruncate, patul nefăcut în dormitor. Cam aşa arăta casa mea când i-am poftit pe toți înăuntru. Pe toți cinci. Două mame şi trei copii. Nu mă gândeam decât la mama mea, care – la cât de strictă e cu curățenia – m-ar fi dojenit ore întregi şi ar fi leşinat dacă ar fi fost în locul meu. Cum să primeşti musafiri în dezordine? mi-ar fi spus. 

Ei, iată că se mai întâmplă, fără să vrei, mai ales când uiți că trebuiau să vină. Iată că se poate ca, în multe alte dăți, să faci curățenie generală şi să nu te viziteze nici Papa de la Roma, iar când nu ai timp să faci, să îți vină oameni mici şi mari. Sigur că obrajii îmi ardeau de jenă, sigur că mi-ar fi plăcut să fi strâns măcar puțin înainte – cum o fac de atâtea ori – dar fix atunci, fix azi-dimineață, am preferat să mergem afară să ne jucăm. 

Însă toată presiune de la tâmple mi s-a scurs brusc după ce una dintre mame mi-a spus ceva magic:

-Stai liniştită, te înțeleg perfect, că aşa e şi la mine. Eu nu prea înțeleg pozele acelea de revistă, unde totul pare perfect.

Am înghițit uşurată, acel „te înțeleg perfect” era ca un balsam pentru urechi şi mi-am dat seama cât contează să empatizezi cu oamenii.

Însă nu am mai continuat să îi spun că eu înțeleg şi pozele de revistă, fiindcă multă vreme am fost obsedată de ordine. Ba chiar se mai întâmplă să am zile în care strâng după Luc la fiecare minut sau să mă doară capul – la propriu – când văd că e iar mizerie unde tocmai am aspirat. Să mă enervez. 

Dar, spre surprinderea mea, de ceva vreme, m-am mai relaxat. Uşor-uşor mi-am dat seama că un copil trebuie să scormonească în toate sertarele, trebuie să verse ciorba să găsească morcovul, să mâzgălească, să dea haine jos, ca să aibă ce pune la loc. Trebuie lăsat să exploreze şi se bucure de ce are în jur, că, până la urmă, e şi cuibuşorul lui. În limita siguranței, desigur. Iar cine vine în vizită, să nu se supere când e deranj nevoit

Le mulțumesc doamnelor că m-au înțeles şi că nu m-au făcut să mă simt mai prost decât mă simțeam deja. Înțelegerea asta dintre mame e ca un pansament pentru liniştea din lăuntrul tău şi le mai aştept şi într-o zi cu ordine. Ah, şi ca să le liniştesc: se putea şi mai rău :))

Oricum, cred că dacă aş fi vrut să am casa lună tot timpul, un peşte în acvariu ar fi fost potrivit. Dar eu, ca orice altă mamă, am ales să am un copil

Poza: arhivă personală, de zilele trecute. Azi-dimineață a fost un pic mai bine

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Copiii nu sunt peşti în acvariu, iar casa nu va fi întotdeauna lună. Nici măcar la vizite apare prima dată în Bebelonia.ro.

Articolul Hai să curăţăm Voineasa pe 21 Aprilie! apare prima dată în Bebelonia.ro.