Îmi amintesc de vacanțele de iarnă în care construiam cazemate şi tuneluri de zăpadă, în care ne dădeam pe celofan, pe o pârtie printre brazi, de ne udam până la piele. Îmi amintesc de mama, care mă striga dimineața să vin la masă şi ajungeam abia când se întuneca.

Crăciunul e perioada în care îmi amintesc de mine, copil, când trăgeam costumul popular peste pulover şi blugi, ca să nu îngheț, şi mergeam la colindat. E perioada în care îmi amintesc cel mai bine de mamaie, care cocea în cuptorul mare din curte cei mai buni cozonaci, pe care îi încerca, din când în când, cu andrele. Care ne ruga să îi aducem „un vârf de brad”, să îl împodobească.

Pentru mine, Crăciunul e martorul copilăriei mele.

O copilărie pe care aş mai da orice să o am din nou pentru o zi. Dar tot ce pot să fac e să mă bucur cu inima mea de copil. Şi, desigur, să retrăiesc bucuria cu copiii mei.

Cred că e important ca măcar în perioada asta să ne uităm la ceas. Să vedem că s-a făcut cinci şi să rupem uşa de la job. E important să ne punem telefonul pe silențios şi mailurile să aştepte până a doua zi. E bine ca măcar în perioada asta să lăsăm grijile deoparte şi să ne dăm voie să fim iar copii. Să râdem cu toţi dinţii, să tragem heliu în gură şi să vorbim piţigăiat, să ne bucurăm de primul fulg de nea şi să nu uităm să ne jucăm cu copiii noştri. 

Să ne punem un sul de hârtie la ochi şi să ne prefacem că e binoclu. Să facem umbre pe pereți, cazemate cu pături pe scaune sau biscuiţi. Să inventăm poveşti cu unicornul din pluş, să pieptănăm părul Păpuşii-Curcubeu, să construim lego, să ieşim pe terasă şi să lansăm elicopterul cu telecomandă afară. Să facem trasee cu maşinuţe, să plimbăm căţei cu baterii sau să facem jocuri de rol, unde avem grijă de bebeluşi sau vindem la magazin. Sau putem să jucăm cu mic, cu mare o mulţime de jocuri distractive, de la clasicul Monopoly la Ghici cine-i?

La Smyk All For Kids avem o multitudine de idei, mai ales că tocmai s-a lansat catalogul de Crăciun cu reduceri de până la 50%. Aici găsim atât jocuri şi jucării pentru bebeluşi şi toddleri, cât şi articole vestimentare. Pentru bebeluşi, găsim cărţi cu sunete sau jucării de la renumitele branduri precum Fisher Price, Vtech, Girafa Sophie sau chiar de la brandul propriu, Smiki, iar pentru toddleri, pe lângă zeci de modele de maşinuţe, trenuleţe şi lego, găsim şi tabletă LCD pentru scris şi desenat sau smartwatch.

Smyk ne ajută să ne amintim cum eram copii. Ne ajută să ne jucăm împreună şi să găsim jocuri şi jucării amuzante sau educative pentru toată familia. Vă las mai jos câteva poze din magazinul Smyk All For Kids din Afi Palace Cotroceni, în care s-au distrat soţul meu şi Luc.

Smyk se mai găseşte şi în multe alte oraşe, printre care şi Brăila, Baia Mare, Braşov, Constanţa, Deva, Oradea sau Sibiu.

Vă las mai jos câteva dintre reducerile din catalog:

Ba chiar, tot acolo, găsim şi hăinuţe adorabile şi tematice de Crăciun, atât indoor cât şi outdoor.

Aveţi şi un mic videoclip, cu ei doi în magazin:

Sper că vă plac ideile noastre de Crăciun şi v-am trezit nostalgii din copilăria voastră.

Sărbători frumoase,

Alexandra

Poze: arhivă personală

Articolul Scrisoare de la Moş Crăciun către părinți: amintiţi-vă cum era când eraţi copii! (P) apare prima dată în Bebelonia.ro.

Ori de câte ori ne jucam împreună pe sub masă, mă vedeam pe mine făcând cort din pături puse peste scaune,  făcând cazemate în pădure din mușchi, ferigi și crengi de brad, îmi aminteam cum aveam palete de badminton din lemn sau sticle de plastic și telefoane mobile din cărămizi. 

Şi de obicei o priveam pe Alexandra mică cu melancolia vremurilor apuse. Zâmbeam şi mă întorceam în prezent.

Dar zilele trecute, m-am privit cu dor. 

Copilul meu plângea că se lovise, îl ţineam la piept şi îi spuneam că poate să stea la mine până trece şi cât mai vrea. Că totul va fi bine!

Că totul va fi bine…

Şi când îi spuneam asta, m-a pălit un soi de ciudă pentru mine.

Eu când am crescut?

Mi-e dor să mă ţină şi pe mine mama la piept şi să îmi spună că totul va fi bine. 

Mi-e dor de ziua când singura mea grijă era să îi fac păpuşii mele chioare o fustiţă din perdea.

Mi-e dor de chioşcul deschis pe banca din faţa blocului, cu bani din frunze şi prăjituri din nămol, ornate cu petale de ochiul-boului.

Mi-e dor să primesc caramele sau bomboane în loc de monede când primeam restul.

Mi-e dor să o ajut (a se citi să o încurc) pe mamaie să toarce lâna cu fusul din lemn de frasin.

Mi-e atât de dor de sentimentul acela de libertate genuină, lipsit de constrângeri, frici sau te-miri-ce gânduri.

Mi-e dor să aştept dincolo de uşa verde, scorojită, să se umfle aluatul de cozonaci.

Mi-e dor să stau pe sobă, printre seminţele de dovleac puse la uscat sau să mă ascund în cămară, în lada de nuci.

Mi-e dor să mă dau cu celofanul printre brazi şi să mă rostogolesc pe zăpadă fără să mă plâng de durere de spate.

Mi-e dor, tare dor de momentele când spuneam bancuri la care râdeam doar eu.

Şi de barajele din pietre construite pe râu, şi de toţi prietenii mei din copilărie,  şi chiar şi de verile în care mergeam la strâns de fân şi adunat de gândaci de pe cartofi. Mi-e dor.

Ştiu că şi acum am parte de îmbrăţişări părinteşti, ştiu că uneori îmi creez griji doar în capul meu, ştiu că pot să merg chiar acum, pe munte, la zăpadă, să mă dau cu sania. Ştiu. Am fost. M-am dat. Dar nu mai e la fel.

De ce nu mai e la fel?

Mi-e dor, mi-e dor să fiu copil. Măcar pentru o zi…

PS: am coborât imediat la realitate când copilul meu, după ce a încetat să plângă, şi-a suflat nasul pe bluza mea cu dantelă.

Poza: arhivă personală. Terminasem clasa a treia. Eu sunt în mijloc, soţul meu – în stânga (da, de atunci ne ştim!),  prietena mea din copilărie – în dreapta.

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Mi-e dor să fiu copil… apare prima dată în Bebelonia.ro.

Și pentru articolul de faţă m-am gândit să fac o listă cu unele dintre jocurile mele preferate, care mi-au rămas pe suflet și pe care, poate, le-ați jucat și voi. Sigur, în alte zone poate au alte denumiri sau poate chiar alte reguli.

1. Statuile  

Descriere: Este un joc amuzant, care nu necesită mare efort fizic și nici instrumente speciale.

Număr jucători: cel puțin patru.

Reguli: Acest joc haios are un principiu simplu: un jucător (vânzătorul) își oferă statuile (cel puțin două) spre vânzare unui unui alt jucător (cumpărătorul). Vânzătorul își așază statuile în diferite poziții, învârtind jucătorii de o mână și spunând următoarele concomitent: “mamaligă cu mălai, cum te pun așa să stai!”. Astfel, statuile își vor menține poziția în care rămân până la sfârșitul jocului.  În continuare, vânzătorul le va da statuilor, șoptind la ureche, diverse roluri de îndeplinit, plăcute sau neplăcute, care îl vizează direct pe cumpărător (fie să îi vorbească tare, fie să îl lovească, fie să îi facă masaj etc.) și se vor activa în momentul în care le va atinge cumpărătorul. Dacă acesta din urmă este mulțumit de ce îi va face statuia, o va cumpăra. Dacă nu, o va dezactiva prin atingere și va încerca o alta. Ori de câte ori este cumpărată o statuie, celelalte primesc noi roluri. Jocul se încheie când sunt achiziționate toate statuile.

2. Nouă pietre  

Descriere: Este un joc de echipă, distractiv, dar foarte solicitant din punct de vedere fizic, deoarece se aleargă mult. Avem nevoie de o minge mică de tenis de câmp și de nouă pietre mai subțirele și late.

Număr jucători: cel puțin șase.

Reguli: Pentru început, se vor forma două echipe din participanţi și o cetate din cele 9 pietre, dispuse unele peste altele, ca o piramidă. Jucătorii echipelor vor încerca, pe rând, să dărâme cetatea, aruncând cu mingea în pietre de la o anumită distanță. Echipa a cărui membru va reuși să doboare cetatea va fi echipa vânată și va trebui să fugă, să se ferească sau să se ascundă, fără a părăsi perimetrul de joacă, de membrii echipei adverse, care devin vânători.  Echipă care este vânată are ca scop refacerea cetății, prin punerea pietrelor la loc, iar echipa care vânează are ca scop eliminarea tuturor membrilor echipei adverse. Cum? Trebuie să îi atingă cu mingea. Iar pentru a îngreuna situația, jucătorii vânători (inclusiv cel care are mingea) își pot ascunde mâinile sub bluze sau tricouri, pentru a fi imposibil de depistat cine este cel care deţine mingea de tenis. Mingea se pasează de la unul la altul.

Echipa vânată – va câștiga dacă reușește să reclădească cetatea, înainte să fie toți eliminați din joc.

Echipa vânător – va câștiga dacă va reuși să elimine toți adversarii, atingându-i cu mingea.

3. Elasticul

Descriere: Cred că toată lumea își amintește “Elasticul”, un joc tare competitiv și creator de dependenţă. Cel puțin în cazul meu. Am avut o perioadă lungă în care mă jucam și singură, numai să exersez, legând elasticul prin casă de te-miri-ce nimeream. Avem nevoie, așadar, de un elastic gros, de vreo 5-6 m, legat la capete.

Număr jucători: în mod normal, cel puțin trei.

Reguli: doi jucători țin elasticul în dreptul gleznelor, iar un al treilea sare sau calcă elasticul sub diferite forme. După ce reușeai să sari în toate modurile fără să te încurci, se ridica dificultatea jocului prin ridicarea elasticului pe picioare. De-a lungul timpului au existat multe variante de „Elastic”, în funcţie de zone, dar parcă în ziua de astăzi este mai dificil şi mai anevoios decât acum 20 de ani (am văzut copii jucându-se). Sau am îmbătrânit eu tare. În sfârşit, eu vă prezint „Numerele” sau o parte din ele, pe care le jucam când eram eu mititică:

• 0: săritul cu ambele picioare peste elastic, lateral
• 1: o săritură peste elastic, cu ambele picioare de-o parte şi de alta a elasticului (elasticul între picioare, cum ar veni)
• 2: călcat elasticul o dată pe o bandă şi o dată pe cealaltă
• 3: mişcările 2+1
• 4: călcat elasticul de două ori pe o bandă, de alte două ori pe cealaltă
• 5: mişcările 4+1
• 6: cu un picior sub elastic și unul deasupra
• 7: mişcările 6+1
• 8: călcat elasticul de patru ori pe o bandă, de alte două ori pe cealaltă
• 9: mişcările 8+1

 4. Țările

Descriere: un joc de atenție și reacție. Avem nevoie de o minge.

Număr jucători: cel puțin trei.

Reguli: Fiecare participant alege să reprezinte o țară, iar cine alege România începe jocul. Copilul ia mingea în mână, cu intenția de a o arunca deasupra capului său, strigând apoi numele unei alte țări. Dar înainte de a arunca efectiv mingea, poate tergiversa momentul prin diferite artificii, cel mai cunoscut mod fiind rostirea sintagmei “să tragă mâţa de coadă şi şoarecii de urechi ţara cu numele de…” şi nominalizează un alt jucător. Ţara nominalizată se grăbeşte să prindă mingea, timp în care ceilalţi participanţi fug de ea. După ce a prins mingea, jucătorul spune “stop”, iar ceilalţi se opresc. Jucătorul nominalizat trebuie să arunce cu mingea într-un alt participant, în care vrea el, şi are voie să facă trei paşi înspre acesta, pentru a fi mai aproape. Dacă nimereşte, jucătorului lovit i se va pune o poreclă haioasă cu care va juca până la final şi va lua rolul celui care aruncă. Dacă nu nimereşte, va primi el o poreclă haioasă şi va arunca din nou. Câştigă cine rămâne fără poreclă.

5. 9, 10, Gardiana, Stop!

Descriere: Este un joc care te epuizează fizic, fiindcă se aleargă încontinuu într-un spațiu mic. Nu ai nevoie de nimic special, doar de forță în picioare.

Număr jucători: cel puțin trei.

Reguli: Se alege un spațiu mic de alergat din care nu ai voie să ieși. Prin tragere la sorți (de tipul “nu sunt”), se stabilește cine este Gardianul (nu știu de ce jocul e Gardiana!), care trebuie să prindă unul dintre ceilalți jucători. Dacă reușește să îl țină până spune “9,10, Gardiana, Stop!”, jucătorul prins devine Gardianul și îi revine sarcina de a-i prinde pe ceilalți. Dacă jucătorul se smucește și scapă, Gardianul continuă să alerge până reușește. Cine depășește spațiul de joacă, devine Gardianul.

6. Maţele-ncurcate

Descriere: Râsete, multe râsete şi perspicacitate.

Număr jucători: cel puţin patru, dar cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.

Reguli: toţi jucătorii, mai puţin unul care se va întoarce cu spatele, se vor prinde de mâini şi vor forma un cerc. Apoi, cu creativitate, se vor încurca rău: vor traversa cu picioarele peste strânsoarea mâinilor, se vor răsuci în voie, în toate părţile, timp în care nu vor da drumul mâinilor niciodată. Când consideră că sunt suficint de încâlciţi, vor striga jucătorul întors cu spatele să vină să îi descurce. Acesta trebuie să îi aducă în poziţia iniţială de cerc. Nu reuşeşte, mai încearcă o dată. Reuşeşte, pasează rolul lui altcuiva.

7. Telefonul fără fir

Descriere: comic de situaţie şi limbaj.

Număr jucători: minimum trei-patru, dar cu cât mai mulţi, cu atât mai amuzant.

Reguli: jucătorii se aşază unii lângă alţii, pe o bancă fiind cel mai indicat. Jucătorul de la un capăt şopteşte la ureche un cuvânt participantului cel mai apropiat de el, care la rându-i va face acelaşi lucru cu următorul. Cuvântul va trece şoptit pe la urechile tuturor, iar ultimul jucător (celalalt capăt) îl va rosti cu voce tare, pentru a vedea ce s-a înţeles. Cu cât este mai stâlcit cuvântul faţă de varianta iniţială, cu atât e mai amuzant. Când cuvântul este înţeles de ultimul jucător, cel care l-a pus se mută la coadă.

8. Venim dintr-o ţară

Descriere: testare cunoştinţe generale.

Număr jucători: cel puţin patru.

Reguli: doi jucători se gândesc la un cuvânt, pe care ceilalţi vor trebui să îl ghicească. Cei care pun cuvântul îi vor face o descriere corectă şi îi vor spune prima literă,  prin asocierea cu o ţară care începe cu aceeaşi consoană sau vocală. Spre exemplu, dacă jucătorii se gândesc la ‘banană’, vor spune că „Venim din Bulgaria şi aducem un fruct care începe cu b”. Cel care ghiceşte îşi va alege unul dintre cei doi jucători cu care va începe un alt joc, cu un alt cuvânt. Cum va alege? Cei care puseseră cuvântul îşi vor pune unul altuia porecle şi i le vor prezinta celui care a ghicit fără să specifice cine este cine. Spre exemplu, dacă unul este „Tarzan în chloţi de tablă”, iar celălalt „Săpunel”, cel care a ghicit va trebui să aleagă doar pe baza poreclelor. Dacă nu îi convin, are dreptul la trei refuzuri, timp în care jucătorii îşi schimbă poreclele.

9. Floare, floare, deschide-te!

Descriere: testează atenţia distributivă.

Număr jucători: cel puţin trei.

Reguli: jucătorii se aşază sub formă de cerc şi pun vârful unui picior în centrul său (dispuşi sub forma unor petale de floare, dacă vreţi). Se strigă în cor „Floare, floare, deschide-te la soare!” şi sar toţi  un pas în spate, exceptând un singur jucător ales prin tragere la sorţi (de obicei, prin jocul „Din Oceanul Pacific/ A ieşit un peşte mic/ Şi pe coada lui scria/ Ieşi afară dumneata!”). Acesta va trebui să calce unul din ceilalţi participanţi, nominalizând apoi un alt participant care va trebui să facă acelaşi lucru: să calce şi să nominalizeze mai departe.  Dar cine trebuie să calce poate fi viclean: se poate uita la un jucător, dorind să calce de fapt un altul. Trebuie atenţie maximă. Cine este călcat iese afară şi câştigă cine rămâne ultimul necălcat.

10. Mima

Descriere: coordonarea între gânduri şi mimică.

Număr jucători: minimum patru.

Reguli: Un jucător (oricine vrea) dă unui alt participant un cuvânt de mimat, pe care ceilalţi vor trebui să îl ghicească. Nu are voie să scoată sunete. Cine ghiceşte, mimează un alt cuvânt dat de un alt jucător. Se poate juca şi în echipe să fie mai competitiv.

***

Mai sunt multe jocuri care merită a fi enumerate, spre exemplu Şotronul, Săptămâna, Ciocănelele, Balega, Pâinile, Bâza sau Ţomapan(t), dar am vrut să le subliniez mai mult pe cele dragi sufletului meu. Au fost totuşi şi câteva jocuri de care nu eram îndrăgostită, dar, de dragul prietenilor, m-am conformat. Eu însă nu le recomand, de aceea nici nu o să le scriu regulile, pentru că sunt ușor violente.

• Ali – primeai foarte multe șuturi puternice în fund (și acum mă doare șezutul când îmi amintesc câte am primit eu);
• Lapte gros și smântânos – săreai pe spatele copiilor, iar dacă mai erai și pispirel ca mine, te îndoiai de tot;
• Țară, țară, vrem ostași! – alergi și încerci să desfaci cu forța o strânsoare de mâini. Mi-a plăcut tare mult, până când am alergat și am intrat cu gâtul în lanțul de mâini. Am rămas fără aer.

Acestea fiind spuse, vă urez distracţie plăcută

Surse foto:

• Robert Collins, Unsplash
• Brandi Redd, Unsplash
• Jed Adan, Unsplash
• Priscilla Du Preez, Unsplash
• Caroline Hernandez, Unsplash
• Joshua Clay, Unsplash
• Dương Hữu,Unsplash
• Ben White, Unsplash
• Foroozan Faraji, Unsplash
• Caleb Woods, Unsplash

Articolul Jocurile copilăriei mele apare prima dată în Bebelonia.ro.

Pe sub masă, a găsit un dop negru de la o sticlă de apă Aqua Carpatica (nu, nu îl poate înghiți că e mai măricel!) și a început să îl învârtă ca pe titirez. Se uita la mine şi râdea. În scurt timp, teleghidat parcă, s-a dus la unul dintre dulapurile la care ştia că are acces şi a aruncat cu castoanele lui din plastic până în hol, cu o satisfacţie uriaşă, de parcă aia era misiunea lui în viaţă. Din nou, se uita la mine şi râdea. În hol, în drumul lui spre castroane, s-a oprit la pantofar şi a început să mestece din tocul pantofului meu galben. Abia atunci l-am oprit, l-am luat pe sus şi am zis să mergem să ne mai facem de lucru şi cu jucării. Că doar nu le-am luat degeaba, nu?

Luc nici nu învățase să se rostogolească de pe spate pe burtă că eu mă și interesam de jucării. Citind diverse articole, în special cele care promovau educația Montessori, am aflat că nu este indicat să iei copiilor jucării multe, proaste și, implicit, ieftine, ci puține, bune și mai scumpe (nu am mai găsit sursa). Se recomandă jucării pasive care să stimuleze creativitatea și imaginația copilului, din materiale cât mai naturale, în special de lemn. Aceste jucării pasive, cum sunt mingile, cuburile de lemn sau zornăitoarele determină copilul să fie activ, să își pună rotițele în mișcare și diverse semne de întrebare. Pe când plasticăraiele cu multe sunete și luminițe sunt de pus în tomberon, pentru că nu fac altceva decât să îi atragă atenția și să îl suprastimuleze. În plus, aceste jucării active îl pot determina pe copil să fie pasiv, să se lase doar distrat.

În cazul nostru, recunosc: avem și, și. Avem jucării pasive pe care le-am cumpărat sau primit de la firme renumite, dar avem și jucării active de pe la tarabe. Ultima achiziție de acest fel este un cățel de 10 lei din Carrefour, care dă din picioare dacă îi răsucești o cheiță. Știți cât de tare se amuză Luc când cățelul îi ajunge la picioare? Acum pare să leșine. Dar culmea e că avem și un câine-balansoar din lemn pe care am dat 250 de lei. Și nu, nu îl impresionează așa de tare. Dar din toate jucăriile pe care le împrăştie prin casă, fie, scumpe, fie ieftine, am observat că Luc are una prerefată. Şi ieftină, şi bună, şi activă, şi pasivă în acelaşi timp: noi. Numai să îi spunem “stai că te prind”, că a şi aruncat tot ce are în mână şi se pune pe fugit. Şi chiar şi atunci când se joacă singurel, stă ce stă şi tot la noi trage să ne alergăm.

Sunt convinsă că e foarte importantă calitatea jucăriilor copilului, la fel cum este important să se joace și singur. Să își dezvolte independența socială, să își pună imaginația la treabă sau să mai aibă și stări de liniște, de el cu el. Dar cred că e la fel de important să aibă și cu cine se juca, atât pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului, cât și pentru interacțiunea socială și aprofundarea relațiilor interumane. Şi aici intervenim noi. Să fim prezenți în joaca bebelușilor și copiilor ori de câte ori se poate, ca să nu ratăm momente ce nu se mai întorc. Chiar dacă avem ciorba pe foc, chiar dacă suntem obosiţi, stresaţi sau cu cheful de joacă la pământ. Chiar dacă vicisitudinile și grijile vieții ne mai dau câte o palmă de ustură.  Pentru că, pentru ei, noi suntem jucăria principală care le ridică spiritul de fericire. Iar pentru noi, ei fac acelaşi lucru. Şi vă spun, râsul vindecă (aproape) orice.

Mulţumim fotografului: Simona Andreea Bădoiu

Dacă vreţi să mai citiţi despre jucării şi despre joacă, vă las aici nişte surse interesante:

www.howwemontessori.com

www.becomingminimalist.com

www.momtastic.com

www.thespruce.com

Articolul Părinţii sunt jucăria preferată a copiilor. Să nu le-o luăm din mâini apare prima dată în Bebelonia.ro.