Eu nu cred sau nu vreau să cred că sunt o mamă rea când fac asta, sunt om, am limitele mele, deşi îmi iubesc copilul ca pe inima din piept. Doar că s-ar putea să îl sperii. S-ar putea ca prin această răbufnire a mea să nu îl învăţ mare lucru, ba chiar să îi fie frică de mine, să îi destabilizez siguranţa şi credinţa că la mama poate veni oricând. Şi, cu toată sinceritatea vă spun, nu vreau să se întâmple asta.

Perioada în care ne aflăm acum, de pandemie şi autoizolare, pune o presiune suplimentară pe umerii noştri. Eu sunt unul din oamenii obişnuiţi să stea şi să lucreze de acasă, printre picături, de trei ani deja şi vă spun că nu m-am speriat iniţial deloc de ideea de a sta atâta timp toţi trei închişi. Ba chiar m-am bucurat, fiindcă din Septembrie, de când a început Luc grădiniţa, nu am mai petrecut atât de mult timp continuu. Nici cu el, nici cu soţul meu. Şi iubesc să stau cu ei. Dar nu am anticipat că cinci săptămâni de distanţare socială, de faptul că nu am mai văzut un alt om în afară de ei doi ar putea să mă facă să îmi pierd un pic cumpătul. Un pic mai mult, de fapt.

CUM (ÎNCERC SĂ) MĂ CALMEZ?

După ce am stat să mă analizez, am citit, m-am documentat, mi-am amintit chiar şi de ce spuneam eu anul trecut (am mai scris un articol aici, am păstrat titlul că mi-a plăcut mult), am făcut un soi de listă, atât cu recomandări proprii, cât şi inspirate şi traduse din surse care mi-au oferit încredere, care ar putea să ne ajute pe toate în următoarea perioadă. Sigur că răbdarea asta nu creşte în copac, nu are o formulă magică, dar cred că sunt anumiţi paşi care ne pot îndrepta înspre ea. Azi, spre exemplu, la mine, au funcţionat.

1. Căutăm sursa nerăbdării

Ce Doamne-iartă-mă mă irită aşa tare? Când se întâmplă asta? E chiar motivul pentru care am izbucnit sau e altul mai profund (pe larg aici)? Eu, spre exemplu, am observat că sunt mai ciufută (scuze de termen) când sunt obosită. În perioada asta am gătit şi am făcut curat mai mult decât de obicei.  Aşa că, după ce curăţam toată casa, iar soţul sau Luc dădeau pâine pe jos, făceam spume. Primul lucru, făceam spume. Când puteam doar să îi rog să strângă. Sau, cum am început de câteva zile, am lăsat-o mai moale cu aspiratul zi de zi. Că ş-aşa nu vine nimeni în vizită (am scris aici)

      2. Respirăm de 10 ori

Cu rădăcini în psihologie, această acţiune de a respira de zece ori ne ajută în două aspecte: (1) ne relaxăm corpul, ne oxigenăm creierul pentru creşterea raţionamentului (nu, nu vrei să îţi pui copilul pe OLX) şi (2) prin numărare, ne distragem atenţia de la motivul frustrării. Cu alte cuvinte, mai stingem din  foc. 

      3. Nu îţi fie teamă să faci un pas în spate 

În mijlocul furtunii, când poate nu îmi pot controla furia şi aş putea face ceva regretabil (să ridic mâna, spre exemplu), prefer să mă îndepărtez sau chiar să ies din cameră pentru câteva secunde. Sigur, doar dacă nu îl pun în vreun pericol. Pe mine mă ajută foarte mult. Mă întorc la el, îmi deschid braţele şi sunt pregătită să îl ascult.

      4. Conştientizează nevoile tale

Poate ai vrea să îţi termini cafeaua pe care ai început-o acum cinci ore, poate ai vrea să mănânci o ciocolată mare singură, poate ai vrea să te culci mai devreme sau poate ai vrea, pur şi simplu, să nu mai lucreze soţul atât şi să împărţiţi tura de zi. Conştientizarea aceasta ne ajută să nu ne descărcăm mereu pe copii. Spre exemplu, într-o seară, eu nu am fost supărată că Luc nu mai adormea, ci că soţul meu s-a trezit, la ora aia, să facă sport. Sigur că iniţial oftam şi îl zoream pe copil, dar după ce mi-am dat seama că el nu are nicio vină pentru frustrarea mea, ne-am mai pus să mai citim o poveste şi apoi a adormit.

     5. Conştientizează momentul critic şi repetă “acum trebuie să am cea mai mare răbdare din lume”

 Pe aceasta nu am citit-o nicăieri, pe aceasta o aplicam anul trecut în Japonia, când eram doar noi doi toată ziua. Conştientizam că e momentul critic şi repetam ca pe poezie: “acum trebuie să am cea mai mare răbdare din lume. Acum trebuie să am cea mai mare răbdare din lume”. În gând sau cu voce tare, de cel puțin cinci ori. Pe cuvânt că la mine funcționa. Abia acum, cu articolul de faţă, mi-am amintit de ea şi o s-o reaplic.

     6. Pune-te în locul copilului tău

De când am devenit mamă, pe mine mă ajută foarte mult această mantră când reuşesc să o aplic (pe larg, aici). De obicei, în momentele noastre de conflict, mă gândesc adesea la mine şi doar la mine. La cum mă simt, la cum îmi vine să urlu, la cum nu ştiu să gestionez situaţia. De puţine ori mă dau la o parte şi mă gândesc şi la el. Dar când o fac, mă topesc instantaneu. Îmi dau seama că şi el e un omuleţ, cu frustrările lui, care poate chiar ar mai fi vrut cu tot sufletul să mănânce o napolitană în plus. Iar când exagerez cu furia, s-ar putea să nu îl învăţ ceea ce aş vrea să îl învăţ, ci să îi scutur sentimentul fundamental de siguranță. Şi să îi fie frică de mine, cum spuneam mai sus. Dacă m-aş vedea în oglindă, probabil mi-ar fi şi mie.

ÎNCERCĂM ÎMPREUNĂ, DA?

Pentru mine, 1, 3 şi 6 funcţionează cel mai eficient. Sigur, nu mă pot abţine mereu şi mereu, dar tare aş vrea să îmi dezvolt răbdarea pe termen lung. Uit că el nu face lucruri să mă supere pe mine, sunt o reacţie la diverse situaţii, sentimente, curiozităţi.

Aş vrea să vă rog să nu vă învinovățiţi după fiecare ceartă, aşa cum mai fac eu, pentru că ne îngreunăm munca. Greşim, ne cerem scuze (e foarte important să ne audă cerându-le iertare, ce facem noi, fac şi ei) şi încercăm să nu mai repetăm.

Ştiu că e uşor de pălăvrăgit şi tare greu de îndeplinit. Dar, odată ce îţi înghiţi furia, ce reuşeşti să o ţii sub control, o să fii nemaipomenit de mândră de tine. Aşa că, mai zic o dată: când simți că nervii îți urcă din tălpi la tâmple, când crezi că de la presiune o să îți bubuie creierul, când arzi că te loveşte, plânge şi tu nu reuşeşti să îl calmezi, când simți că iei foc de la atâtea mâțâieli aparent fără motiv (deşi ştii în interior că ceva îl supără) şi ți se pare că nu mai ai, efectiv, răbdare, atunci să îți aminteşti că, din contră, trebuie să îți găseşti cea mai mare răbdare din univers. 

Poză: The Honest Company, Unsplash

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Când simţi că nu mai ai răbdare, să ai cea mai mare răbdare din lume! 6 sfaturi practice apare prima dată în Bebelonia.ro.

De câteva luni am tot auzit şi am tot citit despre perioada tantrum-urilor, fiindcă Luc are 13 luni şi primele lor semne tind să apară între un an şi un an jumătate. Aşa că, vreau să mă pregătesc psihic, să ignor oprobriul lumii şi să mă înarmez cu răbdare. Şi aşa, probabil, vor multe mămici. De aceea, trebuie să ştim că în aceste crize de furie şi frustrare, plânsul obişnuit de supărare al copiilor se transformă într-o avalanşă de isterii. Trebuie să ştim că în acele momente copilul nu caută atenţie, ci pur şi simplu este suprasolicitat emoţional şi nu ştie cum să gestioneze nişte sentimente tulburătoare decât prin izbucniri vulcanice. Şi trebuie să ştim că are nevoie de ajutor şi consolare, nu de ceartă şi muştruluiri. Şi sunt sigură că trebuie să ştim mult mai multe, ca să putem gestiona mai uşor eventualele crize.

Aşa că, ediția a 6-a a evenimentului de parenting Modern Dad’s Challenges, cu tema “Crizele de furie și traumele copiilor: cum le gestionăm?”, a venit la fix. Vom afla care sunt cele mai comune frici ale copiilor și cum să reacționăm astfel încât cel mic să se liniștească mai repede, să treacă peste acest tantrum fără a fi afectat, să ne audă, să ne înțeleagă și să ne asculte.

Evenimetul este organizat de agenția de publicitate Creative Energy Corner şi va avea loc pe 28 februarie, de la 18:30, la Hotel Internațional, unde speakeri vor fi Ioana Agachi, Psihoterapeut, managing partner Eu, părinte ghemotoc și Mirela Horumba, psihologul părinților, cu certificare internațională în metodă Feuerstein Instrumental Enrichment și psihoterapeut cu drept de liberă practică, acreditat de Colegiul  Psihologilor din România.

Psihoterapeutul Ioana Agachi va deschide discuția despre tantrum-uri și va încerca să raspundă la intrebările ce ne macină: De ce apar crizele de furie? Ce rol au ele în dezvoltarea copilului și cum să le gestionăm, atunci când apar? Iar în continuarea discuției despre dezvoltarea emoțională a copiilor, participanții vor afla mai multe de la Mirela Horumba, psihologul părinților, despre cele mai cunoscute frici ale copiilor și despre linia fină dintre ele și traumele pe care le pot provoca celor mici. Evenimentul va avea și o parte practică, un studiu de caz pe cele mai comune şase crize de furie pe care le întâmpinăm la cei mici.

Participarea la eveniment este gratuită și necesită înscrierea în prealabil pe site-ul evenimentului (aici). Aşa că, vă încurajez să vă faceţi timp să mergeţi, mai ales dacă sunteţi în Bucureşti.

Sponsorii evenimentului sunt: Lidl Romania, Lupilu, Boiron Romania şi PureShapes.

Parteneri media sunt: Sfatulparintilor.ro, Andreicismaru.ro, Tatistacasa.net, Educabil.ro, Artistu.ro, Frunzaresc.eu, Laurafrunza.com, Gogib.ro, Unsoideblog.ro, Sebababy.ro, Iulianaroca.ro, Solonaria.ro, Pricopie.com, Johanassburg.ro, Teavasilescu.ro, Bebelonia.ro, Positivemother.ro, Ralucaloteanu.ro, Zecelucruri.ro, Rozsaunu.ro şi Lullaby.ro.

Pentru mai multe detalii, o puteţi contacta pe Sofia Frunza, Project Manager, la adresa de email: sofia.frunza@energycorner.ro

Sursa foto: Jason Rosewell, Unsplash

Articolul Eveniment. Crizele de furie şi traumele copiilor: cum le gestionăm? apare prima dată în Bebelonia.ro.

Nu știu dacă am mai avut șansa de a-mi exprima disprețul față de Univers, dar o fac oricum. Nu există zi de la natură să nu aud de atrocități. Nu există o zi pe Pământul ăsta ciufut în care lumea să nu mai sufere. E adevărat, suntem miliarde și fiecare își cară povestea în palme, sperând să o ducă până la final. Dar ce înseamnă final? Nimeni nu știe. Ei, și după ce că viața ne mai oferă de la sine putere câte un sac cu moloz de cărat -câte o boală, câte o tragedie- ne mai încurcăm și noi între noi. În loc să ne apreciem și să ne respectăm mai mult. În loc să fim mai buni unii cu alții, cum degeaba ne urăm de Sărbători. În loc să ne ajutăm să ducem o viață pașnică, fiindcă una se presupune că avem. Spuneți-mi, cum îmi feresc eu copilul de Răutate? De nebuni ca cea de la metrou?

Să facem un exercițiu de imaginație. Închipuiți-vă un nucleu plin cu fericire, acoperit de un prim strat cu frumos, apoi de un alt strat format din dualitatea frumos-urât și, pe exterior, un strat grosolan de urât. Copilul meu acum este în nucleul de fericire. Este mititel și nu fuge nicăieri. Dar, pe măsură ce va crește, se va deplasa ca atomul de pe un stat pe altul, până va ajunge și la ultimul. Pe măsură ce va crește, va da peste oameni orbi sentimental și, când mă gândesc, durerea îmi urcă la creier. Înțeleg că va trebui să îl educ și să îl învăț să aibă grijă de el, dar credeți că părinții fetei de la metrou nu au făcut-o? Sigur că da. Doar că viața nu a mai avut grijă de ea. Noi nu am avut grijă de ea. Cei care erau prin jur n-au avut grijă de ea și nici nu s-au gândit să o prindă pe nebună. Nu pot să cred că nimeni, dar chiar nimeni, nu a văzut. Iar eu, în situația asta, cum pot să am mai mare de grijă de Luc dacă lumea nu ajută?

Nu vreau să spun nimic nou cu acest articol. Nici nu plănuiesc să caut răspunsuri la întrebări, fiindcă îmi număr și firele de păr și tot nu le găsesc. Și în niciun caz nu vreau să fac eu -un neica nimeni- pe inteligenta moralizatoare. În niciun caz. Îmi exprim îngrijorarea. Sper doar să reușim să ne creștem copiii mai buni decât noi și să îi inspirăm să facă la fel cu ai lor. Sper doar să le arătăm că, deși e mai ușor să faci rău, e mai util să faci bine. Iar stratul ăla exterior, grosolan de urât, să ajungă doar o linie. Pentru că, la cum e lumea acum, la cum e viața acum, simt că nu îl merită pe copilul meu. Luc e prea bun pentru ele.

Sursa foto: Ana Maria Oancea

Articolul Manifest împotriva lumii. Luc e prea bun pentru ea apare prima dată în Bebelonia.ro.