Când simţi că nu mai ai răbdare, să ai cea mai mare răbdare din lume! 6 sfaturi practice

Aruncă prin casă cu fulgii de ovăz că el vrea să ningă, colorează cu ojă roşie mobila ta albă, refuză mâncarea că nu îi place, îl rogi cu altceva, îţi dă peste mână, împinge farfuria de cade pe gresie şi se face ţăndări cu tot cu mâncarea din ea, ia peria de veceu şi scarpină pisica, îţi aruncă de pe balcon chiloţii în stradă, aruncă cu un bol în tine că nu vrei să îi pui desene. Iar tu, în tot acest timp, eşti calmă, explici, strângi şi îl rogi să te ajute. 23 de ore şi 59 de minute rezişti, eşti mândră de tine de îţi vine să te pupi. Apoi aruncă cu o maşinuţă şi – pac! – îţi sparge televizorul. Ei, în minutul acela, în secunda aceea răbufneşti. Ţipi şi îl cerţi. 

Eu nu cred sau nu vreau să cred că sunt o mamă rea când fac asta, sunt om, am limitele mele, deşi îmi iubesc copilul ca pe inima din piept. Doar că s-ar putea să îl sperii. S-ar putea ca prin această răbufnire a mea să nu îl învăţ mare lucru, ba chiar să îi fie frică de mine, să îi destabilizez siguranţa şi credinţa că la mama poate veni oricând. Şi, cu toată sinceritatea vă spun, nu vreau să se întâmple asta.

Perioada în care ne aflăm acum, de pandemie şi autoizolare, pune o presiune suplimentară pe umerii noştri. Eu sunt unul din oamenii obişnuiţi să stea şi să lucreze de acasă, printre picături, de trei ani deja şi vă spun că nu m-am speriat iniţial deloc de ideea de a sta atâta timp toţi trei închişi. Ba chiar m-am bucurat, fiindcă din Septembrie, de când a început Luc grădiniţa, nu am mai petrecut atât de mult timp continuu. Nici cu el, nici cu soţul meu. Şi iubesc să stau cu ei. Dar nu am anticipat că cinci săptămâni de distanţare socială, de faptul că nu am mai văzut un alt om în afară de ei doi ar putea să mă facă să îmi pierd un pic cumpătul. Un pic mai mult, de fapt.

CUM (ÎNCERC SĂ) MĂ CALMEZ?

După ce am stat să mă analizez, am citit, m-am documentat, mi-am amintit chiar şi de ce spuneam eu anul trecut (am mai scris un articol aici, am păstrat titlul că mi-a plăcut mult), am făcut un soi de listă, atât cu recomandări proprii, cât şi inspirate şi traduse din surse care mi-au oferit încredere, care ar putea să ne ajute pe toate în următoarea perioadă. Sigur că răbdarea asta nu creşte în copac, nu are o formulă magică, dar cred că sunt anumiţi paşi care ne pot îndrepta înspre ea. Azi, spre exemplu, la mine, au funcţionat.

1. Căutăm sursa nerăbdării

Ce Doamne-iartă-mă mă irită aşa tare? Când se întâmplă asta? E chiar motivul pentru care am izbucnit sau e altul mai profund (pe larg aici)? Eu, spre exemplu, am observat că sunt mai ciufută (scuze de termen) când sunt obosită. În perioada asta am gătit şi am făcut curat mai mult decât de obicei.  Aşa că, după ce curăţam toată casa, iar soţul sau Luc dădeau pâine pe jos, făceam spume. Primul lucru, făceam spume. Când puteam doar să îi rog să strângă. Sau, cum am început de câteva zile, am lăsat-o mai moale cu aspiratul zi de zi. Că ş-aşa nu vine nimeni în vizită (am scris aici)

      2. Respirăm de 10 ori

Cu rădăcini în psihologie, această acţiune de a respira de zece ori ne ajută în două aspecte: (1) ne relaxăm corpul, ne oxigenăm creierul pentru creşterea raţionamentului (nu, nu vrei să îţi pui copilul pe OLX) şi (2) prin numărare, ne distragem atenţia de la motivul frustrării. Cu alte cuvinte, mai stingem din  foc. 

      3. Nu îţi fie teamă să faci un pas în spate 

În mijlocul furtunii, când poate nu îmi pot controla furia şi aş putea face ceva regretabil (să ridic mâna, spre exemplu), prefer să mă îndepărtez sau chiar să ies din cameră pentru câteva secunde. Sigur, doar dacă nu îl pun în vreun pericol. Pe mine mă ajută foarte mult. Mă întorc la el, îmi deschid braţele şi sunt pregătită să îl ascult.

      4. Conştientizează nevoile tale

Poate ai vrea să îţi termini cafeaua pe care ai început-o acum cinci ore, poate ai vrea să mănânci o ciocolată mare singură, poate ai vrea să te culci mai devreme sau poate ai vrea, pur şi simplu, să nu mai lucreze soţul atât şi să împărţiţi tura de zi. Conştientizarea aceasta ne ajută să nu ne descărcăm mereu pe copii. Spre exemplu, într-o seară, eu nu am fost supărată că Luc nu mai adormea, ci că soţul meu s-a trezit, la ora aia, să facă sport. Sigur că iniţial oftam şi îl zoream pe copil, dar după ce mi-am dat seama că el nu are nicio vină pentru frustrarea mea, ne-am mai pus să mai citim o poveste şi apoi a adormit.

     5. Conştientizează momentul critic şi repetă “acum trebuie să am cea mai mare răbdare din lume”

 Pe aceasta nu am citit-o nicăieri, pe aceasta o aplicam anul trecut în Japonia, când eram doar noi doi toată ziua. Conştientizam că e momentul critic şi repetam ca pe poezie: “acum trebuie să am cea mai mare răbdare din lume. Acum trebuie să am cea mai mare răbdare din lume”. În gând sau cu voce tare, de cel puțin cinci ori. Pe cuvânt că la mine funcționa. Abia acum, cu articolul de faţă, mi-am amintit de ea şi o s-o reaplic.

     6. Pune-te în locul copilului tău

De când am devenit mamă, pe mine mă ajută foarte mult această mantră când reuşesc să o aplic (pe larg, aici). De obicei, în momentele noastre de conflict, mă gândesc adesea la mine şi doar la mine. La cum mă simt, la cum îmi vine să urlu, la cum nu ştiu să gestionez situaţia. De puţine ori mă dau la o parte şi mă gândesc şi la el. Dar când o fac, mă topesc instantaneu. Îmi dau seama că şi el e un omuleţ, cu frustrările lui, care poate chiar ar mai fi vrut cu tot sufletul să mănânce o napolitană în plus. Iar când exagerez cu furia, s-ar putea să nu îl învăţ ceea ce aş vrea să îl învăţ, ci să îi scutur sentimentul fundamental de siguranță. Şi să îi fie frică de mine, cum spuneam mai sus. Dacă m-aş vedea în oglindă, probabil mi-ar fi şi mie.

ÎNCERCĂM ÎMPREUNĂ, DA?

Pentru mine, 1, 3 şi 6 funcţionează cel mai eficient. Sigur, nu mă pot abţine mereu şi mereu, dar tare aş vrea să îmi dezvolt răbdarea pe termen lung. Uit că el nu face lucruri să mă supere pe mine, sunt o reacţie la diverse situaţii, sentimente, curiozităţi.

Aş vrea să vă rog să nu vă învinovățiţi după fiecare ceartă, aşa cum mai fac eu, pentru că ne îngreunăm munca. Greşim, ne cerem scuze (e foarte important să ne audă cerându-le iertare, ce facem noi, fac şi ei) şi încercăm să nu mai repetăm.

Ştiu că e uşor de pălăvrăgit şi tare greu de îndeplinit. Dar, odată ce îţi înghiţi furia, ce reuşeşti să o ţii sub control, o să fii nemaipomenit de mândră de tine. Aşa că, mai zic o dată: când simți că nervii îți urcă din tălpi la tâmple, când crezi că de la presiune o să îți bubuie creierul, când arzi că te loveşte, plânge şi tu nu reuşeşti să îl calmezi, când simți că iei foc de la atâtea mâțâieli aparent fără motiv (deşi ştii în interior că ceva îl supără) şi ți se pare că nu mai ai, efectiv, răbdare, atunci să îți aminteşti că, din contră, trebuie să îți găseşti cea mai mare răbdare din univers. 

Poză: The Honest Company, Unsplash

Cu prietenie,

Alexandra