Şi deşi pleca de la serviciu, venea acasă şi mai lucra şi pentru echipa din România puțin.

Aşa, Luc începuse să se obişnuiască cu laptopul. Ba chiar, Andrei îl lua în brațe şi îi mai punea şi câte un videoclip – două cu trenulețele, preferatele lui. Trenulețe adevărate, japoneze, mergând pe şine. Nimic spectaculos, dar nici educativ. E plin Youtubul de ele.

Nu prea eram de acord, amândoi ştiam că ecranele nu sunt bune pentru copii (Luc nu avea nici doi ani), dar cele cinci – zece minute am zis că nu or fi capăt de țară.

Dar, nici după o săptămână, s-a întâmplat asta:

Când Andrei intra pe uşă, copilul nici nu-l mai băga în seamă. Nu îi mai sărea în brațe, nu părea să-i pese că tatăl lui a venit acasă după o zi întreagă, nu voia să se joace cu el. Luc doar sărea să ia geanta de laptop şi striga „tren”, „tren”.

Soțului meu nu i-a picat bine, că îşi dorea şi el, ca orice părinte îndrăgostit şi plin de dor, atenție. Atenție de la copilul lui. Aşa că, a început să îşi lase laptopul la serviciu şi venea acasă doar cu brațele deschise.

Am încetat astfel să îi mai punem ceva pe ecrane până aproape de 3 ani, când a ajuns la grădiniță.

Şi un alt exemplu ar fi cu părinții mei. Bunicii copiilor. Ori de câte ori vin pe la noi, vin cu tot felul de cadouri. Mâncare, haine şi jucării. Oho, câte jucării! Sigur că apreciez, dar observ că băieții sunt apoi mult mai preocupați de cadouri decât să se joace cu ei. Şi când intră pe uşă, prima întrebare este „Ce mi-ai adus?” Fiindcă aşa i-au învățat.

Eu nu vreau să le răpesc lor bucuria de a le aduce copiilor daruri. Este plăcerea lor.

Dar eu şi soțul meu avem altă abordare.

Sigur că le mai cumpărăm şi noi, din când în când, cadouri. Câte o carte, câte o maşinuță sau o minge. Sigur că peste tot pe unde mă duc, chiar şi când trebuie să îmi cumpăr mie o ojă sau un elastic de păr, vă doar hăinuțe şi jucării pentru ei. Uneori mă abțin, când ştiu că au destule, alteori cedez, când ştiu că mingea roşie li s-a spart sau pachetul de cărți de joc nu mai e complet.

Oricum ar fi, de cele mai multe ori intrăm în casă cu mâinile goale şi brațele deschise. Orice eventuală plasă, plăsuță, pungă şi punguță rămân în maşină. Orice cadou, cadouaş, dar şi dăruleț îl dăm un pic mai târziu. Tot în ziua aceea, dar un pic mai târziu.

Aşa, mi se pare mie, când deschidem uşa, ei ne văd doar pe noi cu mâinile în şpagat, aşteptându-i la piept.

Aşa, mi se pare mie, se bucură mai mult de noi, suntem unii pentru alții genuin, puternic, prezenți. Îmbrățişați.

Nici nu mai aşteaptă să ne descălțăm, că ne trag de mână să ne arate castelul construit din hârtie igienică.

Nici nu mai aşteaptă să ne punem geaca în cuier, că ni se cocoțează de gât şi acolo rămân.

Nici nu mai aşteaptă să zicem ceva, că ne iau la joacă.

Nu zic că e greşit în alte moduri, nu zic că e tragedie dacă intru pe uşă cu trenulețul la subraț (mai ales când ne jucăm împreună), zic doar că eu, în loc de „Mami, ce mi-ai adus?” prefer de o mie de ori să mă ia în brațe şi să îmi spună „Mami, ce bine că ai venit!”

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Decât să mă-ntrebe „Ce mi-ai adus?”, prefer să-mi spună „Ce bine că ai venit!” apare prima dată în Bebelonia.ro.

Trimite-i un mesaj scurt de încurajare

Oricât am vrea să știm cum a decurs tot procesul, ar fi bine să rezistăm tentației de a o suna și de a o invada cu întrebări, pentru că, în primele zile de după naștere, mama are nevoie de multă odihnă și somn. Așa că, eu am ales să îi trimit prietenei mele un scurt mesaj pe WhatsApp prin care îi arătam că nu am uitat-o, că sunt cu ea, că am aflat despre minunata veste și că, dacă are nevoie de orice, să mă contacteze ea.

Păstrează legătura cu soțul

De obicei, în primele ore de după naștere, proaspăta mămică vrea să îi aibă doar pe cei pe care îi iubește cel mai mult lângă ea: pe copil și pe soț, cel din urmă fiind și umărul de confesiune al ei. Așa că, pentru orice informație, curiozitate sau dilemă, e mai bine să vorbim cu soțul, că sigur va ști să ne răspundă. Sau se va putea interesa.

Evită întrebări enervante

Și totuși, dacă nu ai rezistat să nu o apelezi sau te-a sunat mămica să împărtășească și cu tine fericirea ei, încearcă să eviți întrebări frustrante, clișeistice pe care le pune toată lumea și pentru care oferă aceleași răspunsuri. Cel mai bine ar fi să o lași pe ea să îți povestească.

În cazul meu, două întrebări au fost criminale:

• ți-a venit laptele?

Mie mi-a venit abia a treia zi și, de fiecare dată când auzeam întrebarea și răspundeam cu „nu”, mă simțeam neputincioasă și defectă.

• cum a fost nașterea?

Asta era întrebarea la care nu voiam să mai răspund, pentru că mi-a fost greu și nu voiam să rememorez de fiecare dată când vorbeam cu cineva.

Fără vizite-surpriză

Normal că vrem să îi vizităm pe mămică și pe copil în maternitate, dar e bine de știut că nu e indicat să o facem neanunțați. Putem să îi intrerupem din odihnă, din alăptat sau din conectare. Ba mai mult, cel mai bine ar fi să așteptăm să ne confirme mama dacă vrea sau nu vizite. Iar dacă sunt mai mulți prieteni comuni, ar fi bine să vină toți odată, fiindcă timpul mamei e limitat.

Complimentează mama

După ce am născut, părea că nu am făcut-o. Încă mai aveam o ditamai burta care mă irita ori de câte ori o vedeam în oglindă, crezând că nu mai trece. Dar mă întristam și mai tare când cei din jur o observau și mă întrebau ce e cu ea. Nici nu știam ce să răspund.

Însă, vă spun sincer, când soțul meu îmi spunea că sunt frumoasă (deși era clar că nu!), inima mea se înălța considerabil.

Complimentează copilul

Mama deja își vede nou-născutul ca pe cel mai frumos copil din lume, dar așteaptă să i se confirme convingerea și din partea celor din jur. Fiindcă este măgulitor. Oricum, după mine, toți copiii sunt frumoși, deși știm că la început trăsăturile nu sunt definite. Fața unui nou-născut este umflată din cauza retenției de lichid și abia în câteva zile începe să se contureze.

Cadoul să fie util

Nu este obligatoriu, dar este tare frumos să facem cadouri unei proaspete mămici și unui nou-născut. Și ideal ar fi să fie și utile. Fie îi întrebați pe părinți ce le-ar mai trebui în casă, fie apelați la scutece, șervețele umede, body-uri petrecute sau overall-uri cu capse din bumbac organic, că mereu va fi nevoie de ele.

Sper să fie de și cu folos!

Sursa foto: rawpixel.com, Unsplash

Articolul Cum să reacționăm față de o proaspătă mămică apare prima dată în Bebelonia.ro.

“Mama este pentru mine un înger. Ea m-a crescut, ea m-a născut. M-a ţinut în burtica ei nouă luni întregi. Mi-a dat să mănânc tot ce a avut ea mai bun” – Victoria, 12 ani

“Mama pentru mine înseamnă totul. Toată iubirea din lume este în acest cuvânt: ‘Mama!’” – Victor, 12 ani

“Pentru mine înseamnă dragoste. E a mea toată viaţa şi o iubesc foarte mult. Dacă o pierd, nu ştiu ce fac” – nu s-a semnat

“Pentru mine, cuvântul mama înseamnă iubire, alinare şi fericire. Ea ne ajută de mici să gândim, să mergem şi să vorbim” – nu s-a semnat

***

Iaca ce mi-au răspuns în scris nişte copii de clasa a cincea, de 11-12 ani, la întrebarea “Ce  înseamnă pentru voi ‘mama’?”, fără să specific dacă fac referire la cuvânt sau la persoană.

Dacă m-aş fi întrebat pe mine când eram copil acelaşi lucru, probabil că aş fi spus că mama este omul bun la toate şi mereu aproape. O luam de-a gata, ca și când ea mi se cuvenea în mod firesc cu totul, să fie a mea fără să pun prea multe întrebări. Uneori o vedeam ca pe o prietenă înţeleaptă, care mă sfătuia în tot şi în toate, care mă susţinea (aproape) în tot şi în toate, fiind conştiinţa mea permanentă. Iar alteori o vedeam  exigentă, responsabilă, uşor exagerată, care îmi rupea paginile din caietul dictando şi mă punea să refac bastonaşele şi liniuţele greşite până erau toate aliniate perfect.

Si din copilărie până-n studenţie am văzut-o pe mama ca pe pilonul nostru de sprijin. Al meu, al tatălui meu şi al fratelui meu. Omul care s-a angajat tacit să ne iubească, îngrijească, să ne crească, să ne educe şi să ne dea drumul în lume. Mie mai devreme, lui frate-meu mai târziu.

Însă realizez că toată viaţa am văzut-o pe mama doar din profil. I-am văzut doar o parte din umăr, o parte din ochi, o parte din suflet, o parte din ea. I-am văzut doar bucata cunoscută a existenţei mele, într-un mod puţin, puţin profund sau adâncit. Niciodată până la capăt. Niciodată întreagă, aş putea spune. Fiindcă nu ţin minte să mă fi dus cu gândul vreodată înaintea venirii mele pe lume. Nu îmi amintesc să o fi întrebat cum a decurs sarcina cu mine, cum m-a născut, cum m-a alăptat, cum s-a descurcat când tata era plecat cu zilele la serviciu. Nu rețin să mă fi preocupat câte ore a dormit pe noapte, dacă îşi mai vede capul de treburi, dacă ar vrea şi ea o pauză. Şi dacă am întrebat sau m-au preocupat cele pomenite, nu am înţeles nici cât negru sub unghie nevoile ei.

Până acum. Abia în momentul de faţă, când sunt şi eu mamă, încep să o văd pe de-a-ntregul. Abia acum mi se înfiripă în minte imagini pe care nu le cunosc, dar pe care pot să le recunosc sau să le bănuiesc. Abia acum reuşesc să pătrund în chintesenţa cuvântului. Bag de seamă că să fii mamă înseamnă de un cvadrilion de ori mai mult decât ce vedeam sau credeam eu.

Înseamnă zeci de nopţi nedormite, sute de gânduri pe minut, mii de îndoieli, griji infinite, care te macină vrând-nevrând. Înseamnă fericire absolută, pace şi zbucium concomitent, curaj şi putere. Puterea de a lupta pentru copil cu întreaga fiinţă. Acum îi înţeleg mamei iubirea, îi desluşesc mecanismul de telepatie (mă suna când nu îmi era bine) şi îi pricep lacrimile ce îi curgeau ori de câte ori plecam la şcoală. “E prea sensibilă”, îmi spuneam. Ehe, dar să vedeţi ce sensibiloasă sunt eu acum.

Copilul, cadoul mamei

Şi drept să vă spun, de un an şi ceva de zile, admir din ce în ce mai mult mamele din jurul meu, mamele care au fost sau care vor deveni. Mi se par a fi amazoane desprinse din mitologia greacă şi aduse în modernism, ascunse sub haine banale şi farduri fistichii. Or inimile lor sunt de femei războinice, de nestăvilit, care se declanșează ori de cate ori își simt copiii în pericol. Numai să îmi spună cineva că Luc al meu e urâcios, spre exemplu, că deja îmi și imaginez cum îi înfig un pumn între ochi

Ei, şi iaca, astăzi le celebrăm. Ba chiar îndărznesc să spun că ne celebrăm. Astăzi este Ziua Internaţională a Femeii şi, pentru mulţi români, şi Ziua Mamei (deşi oficial Ziua Mamei în România s-a mutat din 2010 în prima duminică din mai, dar mai nimeni nu ştie şi nici nu cred că ar trebui). Şi ţin minte, când eram copil, că abia aşteptam să îi dau mamei un cadou. Ne pregăteam temeinic, eu şi frate-meu. Încercam să strângem bani, în special monede de 100 de lei, ascunzâdu-le bine sub colţul covorului din sufragerie. Noi credeam că este o ascunzătoare perfectă, dar era atât de denivelat de la monede că puteai să te împiedici. Însă nimeni nu zicea nimic. Îi dădeam apoi tatei să îi cumpere ceva din oraş, încropeam o scrisoare pe care o ardeam pe margini şi îi luam şi câteva narcise din grădină. Şi cadoul era întreg.

Dar ştiţi ce am realizat? Că puteam doar să o îmbraţisăm şi atât. Puteam doar să o pupăm, să o mângâiem şi să îi zâmbim. Fiindcă mă uit la Luc şi îmi dau seama că nu am nevoie de nimic altceva decât de el. El e cadoul meu. El este suficient pentru o mie daruri. Şi cred că toate mamele care îşi iubesc copiii mai mut decât inima din piept simt şi gândesc acelaşi lucru: copilul este cadoul lor etern. Pentru toată viaţa, nu doar de 8 Martie. Iar iubirea şi fericirea din ochii lor compensează pentru toate sacrificiile din lumea de mamă. Aşadar, la mulţi ani, mame dragi, şi bucuraţi-vă cât mai mult de copii. Nu uitaţi că abia când vor fi şi ei părinţi ne vor înţelege mai bine.

Cu drag,

Alexandra

Sursa foto: Bruno Nascimento, Unsplash

Articolul Ce înseamnă să fii mamă? apare prima dată în Bebelonia.ro.