Drumul în sine a fost foarte lejer. Nu ştiu cum, dar copilul meu s-a comportant, din nou, exemplar. A dormit, a mâncat, s-a jucat şi a luat-o de la capăt. Partea haioasă pentru voi, mai puțin pentru mine, e că a dat încontinuu pârțuri, iar eu am fost cea care şi-a luat privirile încruntate. Exact ca data trecută.

Deşi eu şi Luc ne-am uitat gecile în Doha, unde am avut escală, totul a decurs lin, fără efort şi stres, ca un râu de munte într-o zi de vară însorită. Până ne-am dat jos din avion, în aeroportul din Tokyo, şi ne-am aşezat la o coadă imensă de la imigrări. Chiar nu ştiu cum s-a declanşat supărarea lui Luc, dar vreo 15-20 de minute a plâns încontinuu. Imaginați-vă că râul devenise furtunos, învolburat şi crescuse atât de mult, că inundase tot în calea lui. Mă durea sufletul că nu puteam să îl liniştesc. Paradoxal, era pentru prima oară când mi-a fost jenă de ochii ațintiți asupra noastră, dar întâia dată când nu mi-a fost ruşine să îi rog pe cei de la poliția de frontieră să ne lase în față. Voiam acasă, că ştiam că asta voia şi Luc. Se săturase de atâta drum.

Sigur că intuisem bine. De cum am ajuns în apartament, ora 2 noaptea aici, s-a liniştit şi a dormit până a doua zi la 3 după-amiaza. Şi noi la fel.

Deşi simțisem cumva că nu am început bine, azi ne-am plimbat pe străzi şi ne-am amintit de a ce am vrut să revenim. Totul părea nou, dar atât de cunoscut. Lumea iar ne zâmbea, Luc părea să recunoască locuri de joacă şi am hoinărit vreo oră într-un magazin de jucării, pentru că aveam nevoie. De data asta, nu ne-am mai cărat cu multe după noi, nici măcar pentru avion nu am avut, pentru că ştiam aici un magazin fain şi ieftin. Mai jos, vedeți cam tot ce i-am cumpărat de vreo 120 de lei.

Cum Luc mai are vreo două geci la el, dar eu o avusesem doar pe cea pe care am pierdut-o, mi-am cumpărat-o pe cea din imagine, cu vreo 150 lei, că e totuşi răcoare.

Apartamentul e micuț, dar foarte drăguț şi primitor. Vă las mai jos poze din el, ca să vedeți în special toaleta. La ei, veceul, cada şi chiuveta au camere separate. Ceea ce ați văzut în deschidere, se vede din balcon, de la etajul 16.

Vă mai țin la curent şi vă mai spun ce mai punem la cale.

Vă îmbrățişez şi vă mulțumesc că mă ajutați să nu mă simt departe.

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Prima zi în Tokyo + poze din apartamentul nostru apare prima dată în Bebelonia.ro.

Singurul gând este că ne izolăm nițel de restul lumii, dar sper să primim vizite cât de curând

Una peste alta, ştiu că nu o să fie uşor, ştiu că nu o să mai am timp să scriu cât aș vrea, dar e mai bine să fim împreună. Oriunde, dar împreună. Chiar şi la capătul pământului, în Japonia.

Poza: arhivă personală.

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Plecăm pentru patru luni în Japonia. Iar apare prima dată în Bebelonia.ro.

***

1. Uana -cum îţi place ţie să te semnezi- ești oficial flight attendant mom şi probabil că ţie îţi este mult mai uşor şi la îndemână să zbori cu copilul tău decât nouă, celorlalţi, care ne facem mii de griji despre cum vor reacţiona copiii. Cum ne sfătuieşti să trecem peste orice fel de temeri?

Oana: Cred în primul rând că trebuie să fim relaxate, copiii chiar simt dacă suntem stresate sau dacă ne e frică. După o perioadă destul de lungă în care am zburat ca însoțitor de bord (deci câte un zbor la distanță de o zi/două) încurajez pe oricine ca o călătorie cu avionul să nu reprezinte un impediment- nu degeaba se zice că e cel mai sigur mod de transport  Aşa că, porniți la drum liniștite, fără teamă, doar cu imaginea vacanţei de după în minte.

2. Știu că ați zburat până acum în Grecia, Turcia şi Portugalia. Ce ai avut în bagajul de mână? Ce nu ar trebui să lipsească?

Oana: Am început cu o vacanță în Bulgaria, când Răzvan avea trei luni, a urmat Grecia, la patru luni, Turcia la cinci luni, Moldova la şapte și Portugalia la opt. Din cele cinci, trei au fost cu avionul. Am avut de fiecare dată în bagajul de mână apa plată (mai mult pentru noi, fiindcă am profitat că la securitate este permisă trecerea cu o cantitate mai mare pentru copil – shhhhh, nu v-am zis, da?), șervețele umede, trei-cinci scutece, două aleze, dezinfectant şi două jucării. După ce am început diversificarea, am adăugat și gustărele – fructe sau biscuiți.

„O jucărie nouă va fi de ajutor și veți mai câștiga câteva minute bune cu ea”

3. Recunosc că îmi e teamă în special de zborurile lungi. Ce tips&tricks ai în buzunar pentru ele, astfel încât să nu înnebunească prichindeii de plictiseală, părinții de oboseală și pasagerii de eventualul plâns al lor?

Oana: La întrebarea asta o să îți răspund gândindu-mă la călătoria spre Lisabona, un zbor de 4h30. Orele călătoriei s-au sincronizat cu perioada în care Răzvan avea primul somn, așa că inevitabilul s-a produs, la o oră după decolare, el dormind pentru două ore. Timpul rămas l-am petrecut descoperind cabina de pasageri, plimbări pe culoar (limitate și discrete încât să nu deranjăm pasagerii sau însoțitorii). Întâmplător, am avut și niște copii în spate, care i-au atras atenția lui Răzvan și l-au mai ținut interesat preț de câteva minute.

Dacă este posibil, cereți ajutorul însoțitorilor pentru a muta pasagerul care călătorește lângă – va fi bine și pentru el (nu toată lumea este încântată de o călătorie alături de un copil mic), și pentru voi (mai mult spațiu pentru cel mic, iar voi stați mai liniștiți că nu veți deranja). În cazul în care nu sunt locuri disponibile, dar călătoriți însoțiți, unul din voi poate petrece timp în picioare, pe culoar (revin cu ideea de mai devreme, cât să nu deranjați pe altcineva), iar copilul va fi încântat că are la dispoziție mai mult spațiu de desfășurare.

O jucărie nouă va fi de ajutor și veți mai câștiga câteva minute bune cu ea.

4. Până când poate un copil să zboare gratis și ce facilități oferă avionul? (Pătuț, jucării, mâncare etc.)

Oana: Copilul nu zboară gratis decât atunci când încă e în burtă  Până la vârsta de doi ani, el călătorește în brațele însoțitorului, contra unei taxe, care e mai mică decât un bilet normal de avion. Cred totuși că dacă dorești (mai ales pentru destinații mai îndepărtate) poți achiziționa bilet cu loc asigurat pentru bebe (ce ziceam mai devreme cu spațiul disponibil). După doi ani, i se asigură loc și din motive de siguranță nu va mai călători în brațele mamei.

În prețul biletului, intră bagajul de mână și căruciorul, dar trebuie verificat cu fiecare companie aeriană, fiecare are politica sa și nu trebuie să riști fără să te informezi.

5. Aş vrea să vorbim puţin despre cărucior versus sistem de purtare în călătoriile cu avionul. Care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui element? Eu mărturisesc că o să zbor cu amândouă (am găsit un cărucior care e pliabil cât o geantă de laptop, iar Manduca e nelipsită)

Oana: Sunt obligatorii amândouă, noi așa am călătorit. Fiecare e variantă de rezervă a celeilalte, mai ales dacă aveți multe plimbări planificate. Depinde și de vremea la destinație, de cum e obișnuit copilul să se plimbe și de starea de sănătate a părintelui.

Noi le-am alternat în toate plimbările. Plecam cu căruciorul, iar marsupiul îl țineam în buzunarul de jos până când Răzvan se plictisea și voia ‘în brațe’.

Oana şi Ion s-au cunoscut în avion

6.  Înţeleg că prima oară ţi-ai văzut soţul când eraţi la altitudine, ca-n filme. Ce aţi făcut?

Oana: Da, ne-am cunoscut într-un zbor Larnaca-Otopeni. O colegă s-a dus la el, i-a spus că îmi place şi i-a sugerat să îşi lase numărul de telefon pe un şerveţel şi gata

7. Întotdeauna mi s-a părut că eşti o fire pragmatică, la capătul celălalt al romantismului și tranșant de sinceră. Spune-mi, cum e Oana de acum, cu un bebe Răzvanel? Te-a schimbat în vreun fel?

Oana: Nu știu dacă m-am schimbat, poate sunt şi mai responsabilă, dar caracterul e același. Mă impresionează probabil mai mult acum problemele copiilor, înainte ori nu le remarcam, ori nu îmi păsa aşa mult.

8. Ce i-ai spus prima oară lui Răzvan când l-ai văzut şi cum a fost prima noapte cu el acasă?

Oana: Nu îmi amintesc dacă i-am spus ceva special, știu sigur că m-am bucurat foarte mult când medicul mi-a confirmat că este sănătos. Era ceea ce îmi dorisem toată sarcina. Prima noapte acasă a fost prima cu somn (pentru mine) după timpul petrecut în maternitate.

9. Care a fost cea mai dificilă zi din viața de mămică?

Oana: Zile dificile… Nu cred că au fost probleme atât de grave încât să nu aibă rezolvare. Am fost destul de relaxată în ceea ce privește modul în care aleg să îl cresc, de aceea nu îmi amintesc de vreun ‘obstacol’ care să îmi fi pus piedică. Auzind povești de la alte mămici, chiar nu mă pot plânge de viața alături de Răzvan

10. Dar cea mai frumoasă?

Oana: Cea mai frumoasă…Aș zice că fiecare zi în care el descoperă câte ceva e frumoasă, iar acum că știe să se exteriorizeze face perioada asta și mai frumoasă.

11. Dacă ar fi să alegi unul din lucrurile pe care le făceai înainte să fii mamă, care ar fi acela?

Oana: Îmi e dor de zilele în care nu făceam nimic și ‘zăceam’ cu filme și seriale. Acum nu mai am luxul ăsta

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul „Porniți la drum fără teamă, doar cu imaginea vacanţei în minte” apare prima dată în Bebelonia.ro.