Cândva, demult, sub inima-mi mică, strâmtă, Creşteai tăcut şi-o ascultai cum îți cântă. Doar nouă luni din viață în mine te-am avut, Dar ale tale urme nici acum nu s-au pierdut.   Cândva, demult, sub pielea-mi laşă, străvezie, Te-ai ascuns domol, ca nimeni să nu te ştie. Mi-ai adus pe chip o lumină năucitoare Şi mi-ai înălțat simțirea până colo, în zare.   Cândva, mereu şi ori de câte ori respir, Îți miros şi îți pipăi