Cândva, demult, sub inima-mi mică, strâmtă,
Creşteai tăcut şi-o ascultai cum îți cântă.
Doar nouă luni din viață în mine te-am avut,
Dar ale tale urme nici acum nu s-au pierdut.
Cândva, demult, sub pielea-mi laşă, străvezie,
Te-ai ascuns domol, ca nimeni să nu te ştie.
Mi-ai adus pe chip o lumină năucitoare
Şi mi-ai înălțat simțirea până colo, în zare.
Cândva, mereu şi ori de câte ori respir,
Îți miros şi îți pipăi