Îmi e dor de tine, bebeluşul meu!

Cândva, demult, sub inima-mi mică, strâmtă,

Creşteai tăcut şi-o ascultai cum îți cântă.

Doar nouă luni din viață în mine te-am avut,

Dar ale tale urme nici acum nu s-au pierdut.

 

Cândva, demult, sub pielea-mi laşă, străvezie,

Te-ai ascuns domol, ca nimeni să nu te ştie.

Mi-ai adus pe chip o lumină năucitoare

Şi mi-ai înălțat simțirea până colo, în zare.

 

Cândva, mereu şi ori de câte ori respir,

Îți miros şi îți pipăi un obraz de caşmir.

Te privesc, te iubesc şi mă bucur că îmi creşti.

Dar, Doamne, of, ce n-aş da să te opreşti!

 

Să-mi fii din nou un mac, puțin, puțin mai greu.

Îmi e dor de tine, bebeluşul meu!

***

Poza: Luc la nici măcar un an…

Cu drag,

Alexandra

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.