Cândva, demult, sub inima-mi mică, strâmtă,
Creşteai tăcut şi-o ascultai cum îți cântă.
Doar nouă luni din viață în mine te-am avut,
Dar ale tale urme nici acum nu s-au pierdut.
Cândva, demult, sub pielea-mi laşă, străvezie,
Te-ai ascuns domol, ca nimeni să nu te ştie.
Mi-ai adus pe chip o lumină năucitoare
Şi mi-ai înălțat simțirea până colo, în zare.
Cândva, mereu şi ori de câte ori respir,
Îți miros şi îți pipăi un obraz de caşmir.
Te privesc, te iubesc şi mă bucur că îmi creşti.
Dar, Doamne, of, ce n-aş da să te opreşti!
Să-mi fii din nou un mac, puțin, puțin mai greu.
Îmi e dor de tine, bebeluşul meu!
***
Poza: Luc la nici măcar un an…
Cu drag,
Alexandra
Please follow and like us:
0
0
0
0
