***

Și eu sunt mamă de înger și îmi pare atât de rău că în România este un subiect care nu interesează pe nimeni…cu atât mai puțin personalul medical, care în unele cazuri e interesat doar de faptul că nu poate să te taxeze ca pentru o naștere în condiții normale…

Eram împreună cu soțul meu deja de şase ani şi totuși încă eram prea tânără pentru a mă gândi la copii. Însă, după ce am împlinit 22 de ani, am zis „hai să vedem”. După un an și jumătate, în care nu am rămas deloc, abia împlinisem 23 de ani când am rămas în sfârșit însărcinată.

După mici probleme în primele două luni, iminență de avort și sângerări, Dumnezeu mi-a dăruit un pui minunat și sănătos. Eu întotdeauna mi-am dorit doi copii, iar când am aflat după un an că sunt din nou însărcinată, am fost foarte fericiți.

Sarcina a decurs absolut normal, am făcut toate analizele și ecografiile posibile.

Totul a fost normal până la 31 de săptămâni.

În acea săptămână, într-o zi de marți, am fost la ultimul control ecografic, totul fiind normal. Joi am fost programată la niște analize de sânge și mi-am dat seama imediat cum m-am trezit în acea dimineață că ceva nu e în ordine, pentru că îngerașul meu era activ zi și noapte, mai puțin în acea zi.

Am ajuns acasă, am zis să stau un pic în pat…nimic! Nu îl mai simțeam…

În sufletul meu știam că nu mai este, dar am sperat până în ultima clipă să mă înșel. Am sunat-o pe doamna doctor, care nu a răspuns la telefon până târziu în acea seară, așa că am decis să plec la spital, unde un medic minunat mi-a dat vestea atât cât a putut de…diplomat.

Am rămas internată în acea noapte, iar a doua zi dimineață am fost mutată în sala de nașteri. Când am intrat acolo, era un bebeluș abia născut, care era cântărit şi măsurat.

În acea zi, parcă vrând să mă pedepsească pentru că refuzam să nasc natural, m-au ținut până la ora 1.00 noaptea acolo. S-au născut cred că 10 copii în acea zi, iar eu i-am văzut pe toți, i-am auzit plângând, știind că va veni și rândul meu să nu îmi aud niciodată copilul.

Am avut norocul de a întâlni un medic-înger,care m-a înțeles și a acceptat să îmi facă cezariană de urgență.

Recuperarea a fost incredibil de grea.

Psihic eram dărâmată, nu puteam să vorbesc la telefon cu băiatul meu, plângeam doar când îi auzeam numele.

Dumnezeu însă a avut alte planuri cu mine. După patru luni de la acea cezariană, am rămas din nou însărcinată. Deși mi-a fost teribil de frică, am avut o sarcină fără probleme și am născut o fetiță perfect sănătoasă.

Când credeam că am terminat socotelile cu bebelușii, având un băiat de 10 ani și o fată de 8 ani, Dumnezeu m-a trezit din nou la realitate. L-a pus în burtica mea pe Sebi.

Coincidență??? Nu prea cred în coincidențe, dar cred că Dumnezeu mi-a arătat că mă iubește și că bebelușul meu e bine acolo unde e. Așa îmi place mie să cred. De ce spun asta?

Pentru că am rămas însărcinată cu Sebi în aceeași perioadă cu bebe-înger. Ba chiar au avut aceeași dată probabilă de naștere. Și a fost tot băiat.

Deși a fost o sarcină grea, cu contracții încă de la început și cu spitalizare în ultimele două săptămâni, am simțit că Dumnezeu mi l-a trimis și îi mulțumesc în fiecare zi că nu m-a lăsat să cad atunci când simțeam că nu mai am putere să merg mai departe.

Astăzi am trei îngerași lângă mine și unul la Doamne-Doamne, care are grijă de noi toți de acolo.

***

Articolul „S-au născut 10 copii şi i-am auzit pe toţi. Pe al meu, niciodată…” * #Suntoluptătoare apare prima dată în Bebelonia.ro.

Despre cum se poate instala depresia postpartum, iar imaginea propriului corp de după naştere poate fi un factor declanşator, pe lângă multe altele.

Despre când am putea relua activitatea sexuală.

Despre schimbările majore din timpul sarcinii, când ar trebui să ne îngrijorăm şi despre cum ne-am putea adapta acestora mai uşor.

Despre alimentaţie, despre înţelegere, despre timpul de care mama are nevoie să se refacă şi despre multe altele am discutat cu dr. Elena Cocîrţă, Medic specialist obstetrică-ginecologie, pe care o găsim la clinica Nativia.

Interviul este onest, lung şi susţine campania #ÎnapoiLaCorpulTău, o campanie orientată spre motivarea noastră, a femeilor, de a avea un stil de viaţă mai bun, mai liniştit şi care să ne aducă pace interioară. Campania are ca scop întărirea credinței că cea mai importantă relație din viața noastră este cea cu noi însene.

***

1. AL: Ce se întâmplă cu corpul nostru când rămânem însărcinate? Ce schimbări majore ale corpului apar şi care sunt semnalele de alarmă pe care trebuie să le urmărim?

Dr. Elena Cocîrţă: Încă de la debutul sarcinii apar modificări în funcție majorității sistemelor organismului, dar acestea sunt mai evidente începând cu trimestrul 2.

În primul trimestru de sarcina apar primele simptome: greaţa, vărsăturile, durerea de cap, tensiunea mamară, care în majoritatea cazurilor dispar până la finalul acestui trimestru. Dacă vărsăturile devin foarte frecvente și împiedică gravida să se alimenteze și să se hidrateze, atunci este cazul să meargă la medic.

La nivelul inimii și vaselor de sânge, modificările presupun: creșterea volumului de sânge, scăderea rezistenței vasculare și implicit scăderea tensiunii arteriale. Odată cu creșterea volumului sangvin se produce o hemodiluţie și apare anemia din timpul sarcinii, mai accentuată după 30 săptămâni. Ca rezultat, gravida poate dezvolta edeme ale membrelor inferioare, are o toleranţă mai scăzută la efortul fizic, oboseşte mai repede sau prezintă greutate la respirație. Deși, în mod normal tensiunea arterială scade în sarcină, în patologia numita Hipertensiune gestaţională, aceasta poate crește semnificativ, astfel că la valori de peste 140/90 mmHg sau în caz de durere de cap intensă, durere în partea dreapta şi superioară a abdomenului sau tulburări de vedere, gravida trebuie să se prezinte la medic.

O alta adaptare a organismului în sarcină este reprezentată de starea de hipercoagulabilitate – creșterea capacității de formare a cheagurilor de sange si scaderea celei de distrugere a lor. De aceea, gravidele sunt predispuse să facă tromboze venoase și complicaţii ale acesteia pe parcursul sarcinii, dar și în postpartum. Se recomandă a se evita repausul prelungit la pat, iar simptomele de alarmă sunt reprezentate de creșterea semnificativă în volum a unuia dintre picioare, cu durere la acest nivel sau roșeață sau dificultatea de respirație.

Modificările musculo-scheletale, reprezentate de laxitatea articulaţiilor, creșterea gradului de lordoză la nivelul coloanei lombare, creșterea mobilităţii articulaţiilor bazinului, retenţia de apă, pot conduce la dureri articulare, de spate, la compresia unor structuri nervoase sau la modificarea centrului de greutate cu posibile momente de dezechilibru.

În ceea ce privește modificările tegumentare, putem menționa hiperpigmentarea care poate sa apară la nivelul feței – cloasma sau la nivelul areolelor, zonei genitale sau pe linia mediană la nivel abdominal. De asemenea, la nivelul pielii abdominale pot să apară vergeturile odată cu destinderea acesteia.

La nivelul aparatului urinar se produc modificări datorate hormonilor secretaţi în sarcină datorate schimbărilor cardiovasculare și creșterii uterului. Astfel că, va crește frecvenţa micțiunilor, va crește riscul de infecție sau riscul de dilatare în exces a căilor urinare. Când apare durere la nivel lombar care poate iradia spre abdomen, jena la micţiune sau febra ridică suspiciunea de infecție urinară care trebuie obiectivată și tratată pentru a se evita complicații ca: afectarea rinichilor, naşterea prematură sau ruperea înainte de termen a membranelor.

Alte semnale de alarmă care trebuie să aducă gravida la medic sunt reprezentate de sângerare pe cale vaginală, diminuarea mișcărilor fetale, contracţii uterine frecvente, care dacă apar înainte de termen pot duce la o naștere prematură.

2. În cele două sarcini ale mele de până acum (a doua fiind încă în derulare), am mers pe mantra Iubeşte-ţi corpul, fiindcă este templul copilului tău! Dar chiar şi aşa, cu teoria în minte, recunosc să mi-a fost greu să mă obişnuiesc iar cu luarea în greutate, cu apariţia vergeturilor, cu căderea părului. Ce putem face să ne acceptăm mai uşor?

Sarcina, deși este o perioada fiziologică, presupune schimbare care uneori poate fi mai greu de acceptat. Dacă femeia însărcinată are o alimentație echilibrată care să conțină toate elementele esenţiale, consumă suficiente lichide, face mișcare, cu siguranță va constata că schimbările considerate “negative” sunt minime și mai ușor de acceptat. În același timp, și în perioada postnatală, revenirea la forma avută înainte se va face mai facil.

3. Poate tocmai din teama de a nu mai pune presiune pe mine am evitat să întreb câte kilograme ar trebui să luăm, maximum, în sarcină. Dar ştiu că e foarte important pentru sănătate, nu doar pentru aspect, aşa că mi-aş dori să ne oferiți dumneavoastră câteva intervale pe trimestre, ca să ne ghidăm mai uşor.

În primul rând este important ca la începutul sarcinii greutatea femeii să fie una normală raportat la înălțime. În primul trimestru de sarcina câștigul în greutate este minim, între 0.5 si 2 kg. În trimestrul 2 și 3 se recomandă un câștig ponderal de 0.5 kg pe săptămână.

O femei cu un IMC (Indice de Masa Corporală) normal, între 18.5 și 24.9 kg/m² ar trebui să aibă un exces ponderal în sarcină între 12 și 16 kg. Cu cât excesul de greutate este mai mare la debutul sarcinii, cu atât pacienta ar trebui să aibă un câștig ponderal mai mic.

4. Cred că foarte multe mame, printre care şi eu, simţim această presiune asupra corpului când vedem cum vedetele arată incredibil de bine după naştere. Ajungem să ne întrebăm dar noi unde am greşit? Cum putem scăpa de aceste presiuni, care nu ne ajută, ba chiar ne distrag atenţia de la ceea ce e mai important şi, anume, că am devenit mame?

Fiecare om este unic și are propriul mod de a reacţiona și de a se recupera în diverse situații, de aceea nu este sănătos să ne comparăm cu nimeni. Fiecare se concentrează asupra lucrului pe care îl considera a fi mai important, astfel că direcționarea atenției către noul născut, familie, hobby-uri, reprezintă o metodă bună, în opinia mea, pentru a scăpa de presiunea aceasta.

5. Se spune că, aşa cum copilului îi ia 9 luni să crească precum o brioşă în cuptor, aşa şi mama are nevoie de încă 9 luni să îşi revină. Eu, din câte am observat, depinde de foarte mulţi factori şi de fiecare mamă în parte. Dumneavoastră, ca specialist, cum vedeţi lucrurile?

După cum am spus și mai devreme, fiecare este unic și organismul fiecăruia reacționează diferit. Teoretic, cele 6 până la 8 săptămâni postpartum sunt definite ca perioadă de lehuzie, atunci când organismul revine la statusul avut anterior sarcinii. Nu toate organele și sistemele își revin la linia de bază în această perioadă, de aceea unele societăți internaționale de obstetrică extind această perioadă până la 12 săptămâni. În acest timp, uterul și restul organelor genitale revin la forma și dimensiunile avute anterior sarcinii, se elimină lohiile, se cicatrizează eventualele laceraţii perineale. În plus, modificările cardio-vasculare și hematologice ajung la parametrii specifici persoanelor negravide.

6. Cum ne putem ajuta, concret, corpul să îşi revină după naştere?

Primele săptămâni pot fi mai dificile din cauza stresului fizic al unei naşteri, fie ea naturală sau prin operație cezariană și din cauza stresului emoțional. Femeia necesită timp pentru a se adapta la noul stil de viaţă și la cerințele noului bebeluş.

Crearea unei rutine zilnice, existența unei persoane care poate ajuta cu îngrijirea copilului, suportul și înțelegerea celor din jur, sunt elemente care ajută la o recuperare rapidă.

Din punct de vedere fizic, o mobilizare cât mai rapidă cu reluarea activităților normale, o alimentaţie echilibrată sau începerea unor exerciții fizice adaptate acestei perioade și adaptate căii de naştere, reprezintă modalități care conduc la o revenire la forma fizică avută anterior sarcinii.

7. În ce măsură credeţi că greutatea de după naştere ar poate fi un factor declanşator al depresiei post-partum?

 Depresia în postpartum este cauzată de o combinaţie de factori genetici și de mediu. Modificările hormonale care apar în sarcină – creșterea nivelului hormonilor urmată de scăderea bruscă după naștere, modificările psihologice și cele sociale, pot fi factori declanşatori ai depresiei. Deși legătura dintre scăderea bruscă a hormonilor specifici sarcinii în perioada de după naștere și depresie, nu este încă bine definită, acest lucru reprezintă un punct de plecare.

Factorii de risc, precum antecedentele personale sau familiale de depresie, viața socială limitată, faptul că mama locuiește singură sau existența unor conflicte familiale, pot favoriza depresia. Imaginea propriului corp și stima de sine pot, de asemenea, reprezenta factori care contribuie la dezvoltarea aceste patologii.

8. Un subiect un pic mai delicat ar fi intimitatea cuplului. Cum ne sfătuiţi să procedăm, să revenim mai uşor la “vechile obiceiuri”? Fiindcă ştiu foarte multe mame cărora le-a fost greu chiar şi după 5-6 luni după naştere.

Fiecare cuplu își poate relua activitatea sexuală atunci când partenerii se simt confortabil să facă asta. În majoritatea cazurilor, femeile își reiau activitatea sexuală la 8 săptămâni postpartum. Cauzele care pot duce la o întârziere pot fi: oboseala și stresul asociate cu grija pentru copil, scăderea libidoului sau durerea în timpul contactului sexual. În cazul unor laceraţii vaginale sau perineale mai complicate sau în cazul utilizării unor instrumente pentru a extrage copilul, acea regiune poate necesita un timp mai îndelungat pentru a se vindeca.

9. Aş vrea să vorbim un pic şi despre alimentaţie. Ce ne recomandaţi atât în sarcină, cât şi după naştere?

O femeie însărcinată trebuie să aibă o dietă normală, echilibrată, aceasta oferindu-i toți nutrienții necesari, cu excepția folatului și fierului, elemente care trebuie suplimentate. Acidul folic ajuta la formarea sistemului nervos central, creier şi măduva spinării, de aceea este important sa fie suplimentat încă din perioada preconcepţională. Din a doua jumătate a sarcinii, de obicei cantitatea de fier din sange scade și de aceea se recomandă tratament cu fier care se va continua și în perioada postpartum. În primul trimestru nevoile calorice ale gravidei nu sunt mult crescute, dar în trimestrele 2 și 3 se consideră a fi necesar un plus de 300 kcal/zi.

În perioada postnatală, când majoritatea femeilor alăptează, statusul nutriţional matern poate influenţa cantitatea și compoziția laptelui, astfel că se recomandă a se continua dieta echilibrată şi completă. În unele cazuri se pot folosi suplimente de vitamine și minerale.

10.   Dacă ar mai fi ceva important de adăugat şi eu nu am ştiut să întreb, vă rog să o faceţi.

Sarcina trebuie privită ca o stare fiziologică prin care trece o femeie și nu ca o boală. Trebuie depaşită orice stare de anxietate generată de teama că bebeluşul nu va fi bine sau generată de teama de a nu face ceva care sa-l afecteze. Această perioada trebuie să fie una de fericire în care femeia împreună cu familia să se bucure de venirea noului copil. 

***

Articolul este sponsorizat de Nativia, căreia îi mulţumesc pentru încredere şi pentru oportunitatea de a participa într-o astfel de campanie atât de utilă.

Dr. Elena Cocîrță este medic specialist obstetrică-ginecologie cu competență în ecografie obstetricală și ginecologică, colposcopie și histeroscopie. Dumneaei consideră că profesionalismul, dăruirea și răbdarea cu care tratează și consiliază pacientele sunt caracteristicile esențiale pentru succesul relației medic-pacient și succesul actului medical

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul „Sarcina nu e o boală, ci o stare fiziologică prin care trece o femeie. O perioadă de fericire”. Interviu cu specialist Nativia apare prima dată în Bebelonia.ro.

Sarcina a coincis cu perioada în care ne mutasem în apartamentul nostru din București și trebuia să îl utilăm și să îl transformăm în prima noastră casă. Primul nostru cuib. Din clasa a V-a până în clasa a XII-a, am stat numai în gazdă, vreo 7-8 la număr, iar în timpul facultății – doar la cămin, că nu îmi permiteam chirie. Ei, și vă dați seama că, după ce ne-am căsătorit și ne-am cumpărat primul nostru loc împreună, abia am așteptat să îl amenajez așa cum simțea firea mea demult. Așa cum îmi închipuiam eu că ar fi feeric, un loc după chipul și asemănarea noastră.

Voiam ca fiecare cameră să fie migălos aranjată și, ori de câte ori deschid ușa, să mă simt ca la hotel, în vacanță: miros de ierburi aromate, lumânări aprinse, tablouri și fotoliu în baie, prosoape albe și pufoase, curățenie care strălucește până la primul satelit artificial. Doar cu nuanțe de alb, gri și stejar. Așa a și fost. Pentru patru luni, până am născut. Dar, vedeți voi, nu am anticipat niciodată nevoile unui copil. Nu am anticipat niciodată cât de inutile sau periculoase pot fi anumite obiecte de decor sau că apartamentul meu visat nu avea să aibă viață lungă.

Nu m-am gândit niciodată că toate florile și petalele înmiresmate de pe mese vor dispărea. Că pietricelele mele albe pe care le adunasem din Thasos, cu care să decorez ghivecele, vor sta ascunse în baie. Că în divanul înalt pe care i l-am cumpărat pentru camera lui nu va dormi niciodată. Că, de fapt, camera lui va fi pe post de debara. Că livingul va fi împrăștiat cu jucării și că va sta, uneori, cu canapeaua extinsă zile la rând. Nu am știut că mobila albă din bucătărie va fi stropită de zeamă de roșii încontinuu. Sau de tot ce scoate el din guriță că nu îi place. Că geamurile și ușile vor avea mereu urme de mânuțe. Că pereții vor fi mâzgăliți. De unde să visez că nici măcar lumânările mele parfumate nu vor mai putea fi scoase la lumină, până nu încetează să le mai mănânce?

Apartamentul meu îngrijit, cochet şi la dungă nu mai există demult. Este mai tot timpul răsturnat, oricât aș încerca să fac ordine. Dar vă rog să mă credeți că nu am știut niciodată cât poate fi de însuflețit. Câtă bucurie poate emana când se aud tălpile lui goale pe gresie. Câtă nostalgie poate răspândi când găsești sub pat o jucărie de când era el bebeluș. Câtă uimire îți aduce când se bagă sub masă şi dă cu capul de ea, că, pesemne, a mai crescut. Câtă liniște îți oferă când doarme şi tu îl priveşti cu ochii mijiți de somn. O linişte nemaipomenită. Da, o fi răsturnat copilul meu toții pereții, dar ne-a pus deasupra capului cel mai frumos acoperiş.

PS: să nu credeți că aici, în Japonia, este diferit. Am apucat în prima seară să fac poze frumoase cu apartamentul, înainte să ne instalăm.

PS2: poza e de când eram însărcinată, aşadar înainte de micul “uragan”.

Later Edit februarie 2020: Articolul este scris anul trecut. Între timp, ne-am întors din Japonia şi ne-am mutat în afara Bucureştiului, la casă. Dar e fix la fel.

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Când copilul poate să îți răstoarne pereții, dar îți construieşte cel mai frumos acoperiş apare prima dată în Bebelonia.ro.