Nepal, de revenit

În Nepal am stat vreo patru săptămâni. Am vrut să facem un circuit în Munţii Himalaya, Annapurna Circuit, un traseu care variază între 160 şi 230 km, în funcţie de cât de mult vrei să te foloseşti de mijloacele de transport, care poate atinge o înălţime maximă de 5.400 m. Noi am reuşit să parcurgem doar 180 km în 17 zile, urcând cel mai mult până la 4.500 m. Dar nu ne-am oprit pentru că am vrut, ci pentru că, din păcate, a avut loc o calamitate naturală şi au murit mulţi oameni pe traseu: în sezonul de toamnă, ca niciodată în ultimii 20 de ani, s-a pus pe ninsoare la altitudini înalte şi a prins oamenii nepregătiţi pe drum. Aşa că, pentru siguranţa noastră, ne-am întors, dar cu promisiunea că vom reveni.

Nepalul este o tară pe cât de mică, pe cât de primitoare și frumoasă. Oamenii sunt calzi și, deși săraci, sunt foarte fericiți și deloc ahtiați după resurse financiare. Am cunoscut nepalezi care mi-au schimbat perspectiva asupra vieții la propriu, oricât de clișeistic ar fi, despre care am scris și despre care o să rescriu zilele astea. În timpul traseului, am dormit numai la localnici, fiindcă satele sunt construite până pe la vreo 4.000 de m altitudine, dacă vă vine să credeți, cu case colorate, simple și curate. Dădeam în jur de 3 lei pe o noapte de cazare și vreo 10 lei pe mâncare. Deși ei nu aveau televizoare, calculatoare sau telefoane, aveau Internet pentru turiști

India, ţara dihotomiilor

În India însă, am plâns de cum am intrat. Am trecut granița cu piciorul și am găsit multă mizerie în jur, multă agitație și îmbulzeală, oameni grăbiți și dornici să îți vândă orice la supra-supra-suprapreț. Tot farmecul imaginar indian pe care îl citisem în cărtile lui Tagore și Gandhi sau pe care îl văzusem în filmele de la Bollywood era, inițial, de negăsit. Prima noapte am dormit-o într-un hotel cu cearșaf plin de păr și pete galbene, cu șoareci pe la geam și toaletă defectă și infectă. Deși aveam liner (sac de dormit subțirel), care ne proteja pielea și hainele de îmbâcseală, nu aveam nimic ce să îmi calmeze dezamăgirea. Unde era India mea frumoasă, cu muzica ei minunată? Nu acolo. Și am plâns așa de tare, că voiam acasă. Dar am mărit totuși bugetul pentru cazare (de la 20 la 40 lei de persoană pe noapte), fiindcă ne-am dat seama că – oricât de nepretenţioşi şi aventuroşi am fi – nu am rezista două luni în asemenea condiții.

Și despre India aș putea scrie o carte. Am parcurs-o de la Nord la Sud și am învățat să o accept și să o apreciez pe parcurs. Până am îndrăgit-o. Mi-am resetat mintea, mi-am șters toate imaginile închipuite și le-am îmbrățișat pe cele realiste, fiindu-mi astfel mult mai ușor. Este ţara dihotomiilor, pe aceeaşi stradă existând sărăcie lucie sau bogăţie exaltantă, am vizitat oraşe istorice, colorate în întregime în roz, albastru sau auriu, am intrat în casele şi poveştile oamenilor, am făcut mii de poze cu indienii (veneau şi ne rugau să ne fotografiem cu ei) şi ne-am simţit personaje din ‘O mie şi una de nopţi’.

Cel mai șocant oraș a fost în Nordul țării, în Varanasi, unde milioane de hinduși veneau special să moară și să fie incinerați pe malul fluviului Gange, pentru că, spuneau ei, așa ating Nirvana și nu se mai reîncarnează. Iar Gangele, apa lor sfântă din care beau și în care se scăldau, era cimitir pentru cei ce nu puțeau fi incinerați. Deși pe timpul zilei Varanasi putea surprinde prin apariție, pe timpul nopții se metamorfoza și se instala o atmosferă de sărbătoare, cu ceremonii religioase de-a lungul Gangelui, pline de farmec. Am făcut și un documentar despre oraș, pe care o să îmi fac curaj să îl postez zilele astea.

Ei, dar pe măsură ce te îndreptai spre Sud, gradul de civilizație creștea, drumurile erau mai largi și mai vizibile, mizeria parcă mai răsfirată și aerul mai respirabil. Așa că, cel mai frumos loc în care am fost și din care nu mai voiam să plec a fost chiar pe la finalul excursiei: pe coasta lor de Vest, în Goa, coastă care mărginește Marea Arabiei. Plajele erau curate, îngrijite și deloc aglomerate, iar mâncarea tare bună. Noi am stat 10 zile într-un bungalow al unui complex deținut de un englez, foarte frumos și lângă plajă. După emoțiile și tumultul indian din metropole, relaxarea de trup și suflet la mare a fost ca un balsam. Nu făceam nimic altceva decât să stăm la plajă, să citim și să facem Yoga. Iar singura, dar singura grijă era unde și ce să mai mâncăm

Nu vreau să credeți, dar, mai ales, nu vreau eu să cred că sunt o mamă lipsită de sentimente, care nu își îndeplinește îndatoririle morale și sufletești doar pentru că mai vrea și timp cu soțul.  Nu, nu. Dar vă rog să îmi dați crezare când vă zic că mor de dorul unei astfel de aventuri în doi. Că a fost aventură, nene! Visez să mai explorăm Universul de mână, ca două pupeze voiajoare și să zburăm până unde ne duc aripile. Tot cam aşa, câteva luni. Și probabil că vom mai face asta, dar peste vreo 20 de ani, când Luc va fi student și va avea iubita lui. Așa, nu se va supăra că părinții îi pleacă puțin în lume și îl lasă singur acasă. Ba chiar cred că o să fie tare fericit că nu o să ne mai aibă pe cap.

Sursa foto deschidere: Varshesh Joshi, Unsplash

Restul – arhivă personală 2014

Articolul Trei luni în Nepal şi în India. Nişte ‘timp în doi’ mai aveţi? apare prima dată în Bebelonia.ro.

Pe de altă parte, cred că dacă ne organizăm şi ne pregătim foarte bine din timp, ne putem uşura existenţa în zbor. Şi dacă mai facem rost şi de câteva trucuri în mânecă, poate o să reuşim să îl distrăm pe Luc, să nu simtă agitaţia noastră (a mea, în special!) şi să nu plângă (foarte) mult. Că sigur va fi supărat când va trebui să stea nemişcat în centură. Mie în sută. Aşa că, după o intensă şi trainică documentare, am făcut o listă cu ceea ce ar trebui să cuprindă bagajul de mână, astfel încât să îi asigur tot confortul copilului meu. Un Luc fericit înseamnă părinţi fericiţi şi un zbor plăcut.

Bagajul de mână va consta, grosso modo, în următoarele:

• hăinuţe de schimb: zilele acestea l-am schimbat de trei-patru ori pe Luc, fiindcă salivează destul de tare din cauza erupţiei dentare. Iar la masă, când îi dau bucăţele în mânuţe, se face tot una pe el şi pe haine. Aşa că neapărat trebuie să îi iau schimburi. Bănuiesc că în avion o să stea cu unul-două straturi (aerul condiţionat nu te lasă chiar la mânecă scurtă), aşa un overall, două body-uri şi două perechi de pantaloni ar trebui să fie suficiente. În plus, o să îi iau şi o pereche de şosete şi o căciuliţă în cazul în care va fi tot aerul condiţionat la el în cap;
• Scutece tip chiloţei: copilul ăsta al meu nu stă locului când trebuie schimbat. Deloc. Mă ia cu leşin când mă gândesc că trebuie să îl alerg prin avion cu Marea Treabă la funduleţ. De multe ori a trebuit să îl imobilizez cu plânsete să îi leg pampersul. Aşa, cu scutecele tip chiloţei, îi trag pe picioare în sus rapid. Acasă nu prea le folosesc, fiindcă îi lasă urme, dar în avion vor fi mană cerească;
• Pentru sănatate: termometru, antitermic (supozitor cel mai probabil pe avion), medicament antialergic (nu se ştie niciodată), gel pentru ameliorare dureri dentare, aspirator nazal (ultimul element din listă este sugerat de o cititoare, mie îmi scăpase);
• Pentru igienă: şerveţele umede, cremă pentru funduleţ, dezinfectant, compresă sterilă, ser fiziologic, săculeți de unică folosință pentru scutecele folosite (ultimul element din listă este sugerat de o cititoare, mie îmi scăpase);
• Un scutec de bumbac: fie să il mai şterg pe Luc cu ceva uscat, fie să îl pun pe jos, să stea copilul pe el să se joace cu jucăriile, fie să îl folosesc în bassinet. Mereu îi găsesc câte un rol şi niciodată nu plec de acasă fără unul;
• Mâncarea: din fericire, încă alăptez şi lăpticul va fi la discreţie. Dar cum va trebui să servească şi mese solide (plus gustări), iar borcănaşe din comerţ nu i-am dat niciodată fiindcă nu a fost nevoie, o să pregătesc eu de acasă tot: o să fac nişte biscuiţi şi nişte brioşe cu fructe, care merg la mic-dejun sau la gustări, o să sterilizez pentru prânz un borcănel cu legume pe care îl voi încălzi în avion, iar pentru cină o să îi dau iaurt. O să iau şi fructe care nu necesită spălare, de genul banană, avocado sau portocală; 
• Sticlă cu apă;
• Jucării: În 16 ore, o să tot aibă timp de jucat, de explorat, de supărat şi, sper eu, de dormit. Dar pentru a-l ţine ocupat mai tot timpul şi pentru a încerca să avem mai multe zâmbete decât tristeţi, am să îi iau câteva jucării preferate şi câteva cărţi Usborne, de care e îndrăgostit. În plus, am cumpărat şi câteva jucării noi pe care o să i le ofer în avion, care o să îl distreze teribil, pentru că în cazul lui Luc orice lucru e minunat dacă e nou. Jucăria de care sunt eu entuziasmată cel mai tare este o tăbliţă magnetică, pe care va putea aşeza diferite animale. Acasă ne-a cam distrus magneţii de pe frigider. Şi o altă şmecherie este o minge gonflabilă, fiindcă acasă adoră să se joace cu mingile. Iar balon mi-e teamă să iau, că dacă îl sparge şi face „bum”, ne dau jos din avion
• Tabletă cu cântecelele preferate: Luc nu a văzut tableta până acum şi tare îmi e că o să o molfăie la început. Dar, în cazurile extreme, când va ajunge să se plictisească sau când va fi nevoit să stea mult timp cu centură, o să o scot la înaintare;
• Cărucior cât o geantă: cum Andrei o să lucreze în cea mai mare parte a timpului, eu o să trebuiască să mă plimb cu Luc mai mult. Şi pentru o mobilitate eficientă, am ales un cărucior gândit special pentru călătorii,  GB Pockit, care este uşor şi se poate strânge cât o geantă de laptop, ca în poza de mai jos:

• Sistemul de purtare: noi folosim Manduca de la trei luni ale lui Luc şi s-a învăţat să doarmă în ea, în timp ce eu îl dansez şi el suge. Probabil că tot aşa o să facem şi în avion;
• Perna de gât: după cum spuneam mai sus, el va dormi la mine în braţe mai degrabă decât în bassinet, aşa că o să am nevoie niţel de sprijin;
• Bluze de alăptare: Luc este înnebunit după lăpticul matern, pe care îl cere destul de des. Şi ca să nu deranjez vizual pe nimeni, mi-am cumpărat două bluze special pentru alăptat. Una va fi pe mine, iar a doua în bagaj, în caz de urgenţă;
• Câte un hanorac cu glugă pentru mine şi Andrei, tot pentru aerul condiţionat;
• Acte şi bani.

Cam acesta este bagajul nostru de mână pe avion, pentru un zbor de 16 ore, cu o escală scurtă. Dacă aveţi şi voi sugestii, abia le aştept.

Sursa foto: Francesca Tirico, Unsplash

Articolul Bebelonia se duce-n Japonia. Bagajul pentru 16 ore de zbor apare prima dată în Bebelonia.ro.

Noi nici nu ne încălțaserăm bine și deja ne gândeam la întoarcere. Se pare că soțul meu avea mari emoții pe care -altruist fiind- le-a împărțit și cu mine. Se pare că eram amândoi speriați de city break, iar singura explicație la care mă pot gândi este că nu aveam suficientă încredere în Luc de a se adapta. Nu aveam suficientă încredere unul în altul, dar mai ales nu aveam încredere în noi ca părinți. Ne-am subestimat cumplit. Am descoperit împreună o Atenă însorită, măiastră, cochetă și parcă ușor împovărată de milioane de povești pe care nu avea cui să i le spună, fiindcă urechile de prin jur erau pe fugă, mișunând ca furnicile în toate direcțiile. Oameni empatici și zâmbitori, străduțe agitate cu proletari și muzicanți, fardați de luminițele lunii decembrie, se întâlneau într-un tablou fotografiat în grabă. Parcă prea în grabă! Sau cel puțin așa am perceput-o eu, avându-l pe Luc după noi, unde momentele de răsfăț și relaxare au fost aproape nule. În schimb, frumusețea călătoriei împreună, ca familie, mi-a pompat fericire în artere și mi-a deschis un meniu apetisant pentru alte destinații.  
 
Luc a fost cuminte cam tot sejurul (la întoarcere doar ce a plâns pe avion) și a cam refuzat să doarmă pe timpul zilei, ceea ce ne-a cam țintuit în priză. Ne-am cazat strategic în centru și ne-am pus bazele în Manduca, port-bebe-ul nostru ergonomic de tip SSC (soft structured carrier) în detrimentul căruciorului. Ce am reușit să facem:

-Să vizităm Acropola din Atena, colina sacră din centrul orașului, cea mai cunoscută acropolă din lume;
-Să ne plimbăm pe străduțe și să ne bucurăm de curiozitatea și încântarea lui Luc pentru oameni si decor;
-Să vizităm parcul din centru, ce se pare că avea și o grădină zoologică peste care am trecut, fără să știm, rapid;
-Să mâncăm dulciuri minunate;

Ce nu am apucat să facem:
-Să stăm foarte mult cu prietenii;
-Să mergem la mare;
-Să mâncăm împreună la restaurant. Mâncam pe rând, pe fugă și, uneori, la pachet (chiar nu-i o tragedie).
 
Una peste alta, excursia ne-a ajutat să ne desprindem de zidul nostru de sprijin, de mama, și să ne arate că putem sta frumușel în picioare. Avem echilibru. Putem să avem încredere în copil, unul în altul și, cel mai important, în noi. Evident, asta nu înseamnă că nu ne mai putem odihni la umbra acestul zid măreț ori de câte ori simțim nevoia. Nu, nu. Ne așteaptă cu drag. Iar pentru asta, îi punem, în fiecare zi, câte o cărămida cu mulțumiri

  Sursa galerie foto: Denisa Constantinescu

Articolul În Atena sau despre cum ar trebui să avem mai multă încredere în noi apare prima dată în Bebelonia.ro.