-Tati, ne jucăm?

-Nu pot acum, diseară, tati.

-De ce nu poţi?

-Pentru că trebuie să lucrez, să avem bani de mâncare, haine, jucării.

-Nu vreau să lucrezi. Hai să ne jucăăăăm! insista Luc, trăgându-l de mână.

-De ce nu îţi iei o pauză de 15 minute? am întrebat şi eu, ascultând rugăminţile copilului, care mă săgetau. 

Atât i-a trebuit. O simplă întrebare a fost necesară ca soţul meu să explodeze. Să ridice vocea, să se enerveze că nu înţelegem că are treabă, plecând val-vârtej în altă parte, să poate lucra în linişte. Evident, Luc a început să plângă după el, să îl strige, iar eu înghiţeam în sec şi realizam doar că şi-a vărsat frustrarea pe noi.

În nici 15 minute, ne trezim cu Andrei înapoi, trist, cu ochii în pământ. 

-Îmi pare rău, îmi pare rău că m-am enervat,  ne-a spus, Luc sărind la el în braţe şi băgându-şi capul în pieptul lui cu un dor şi o duioşie de nu ai cum să îţi stăpâneşti lacrimile.

Din ochii roşii şi suspine, copilul avea acum o sclipire pe chip. O jumătate de oră au stat îmbrăţişaţi. O jumătate de oră, pentru o împăcare dulce, copleşitoare de eu şi acum bocesc când scriu. De la hormoni, cred.

Mi s-a părut important să scriu asta. Să vedeţi că la noi nu e roz mereu, să vedeţi că greşim, că ne asumăm. Dar mai ales să vedeţi cât de importantă este împăcarea pentru copil, cât de important este să îţi ceri iertare faţă de omuleţul de îţi ajunge la genunchi. Nu, rectific. Mai ales faţă de el.

LE: simt nevoia să adaug nişte lucruri pentru cei care nu mă citesc sau nu mă cunosc deloc, care nu ştiu contextul familiei noastre, pentru cã am observat că se pot trage nişte concluzii greşite: şi eu lucrez, am proiecte şi cursuri, dar soțul are prioritate, pentru că e mai stabil financiar decât mine. Copilul a înțeles în 90% din cazuri, în ăstea 2 luni jumate, îi explic mereu situația în care ne aflăm: tati lucrează mult ziua, mami lucrează puțin seara, aşa cum apucăm. Şi pe mine mă întrerupe de atâtea ori şi ştiu cât de frustrant este. Soțul obişnuieşte să ia pauză de la calculator, de aceea am întrebat, Luc era mai doritor decât niciodată şi am zis să încerc, poate ar fi putut atunci, nu mai târziu. Drept dovadă, a stat apoi jumătate de oră. Ca să lămurim lucrurile, frustrarea soțului nu a fost că l-am întrebat eu, ci că nu îi ieşea proiectul. Mi-a spus-o chiar el.

Poza: soțul meu şi Luc, ieri, când se jucau în pat

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Când îi greşeşti copilului tău, să nu uiţi să îi ceri iertare apare prima dată în Bebelonia.ro.