Abia ce închisese ochii, că eu nu îi mai dezlipeam pe ai mei de pe el. Țineam toate cele 13 kilograme în palme, măsurându-i picioarele cu privirea. Doamne, când s-au lungit atât? Când i-au crescut unghiile atât? Nu, nu unghiile, degetele cu totul. M-am uitat apoi la pomeții lui rotunzi precum merele alea mici şi dulci, i-am mângâiat fruntea julită de la căzătura de ieri şi i-am sărutat tâmpla transpirată. Dormea pe mine şi simțeam un soi de linişte răvăşitoare. Muzica era în surdină în cameră, dar la mine în piele era linişte.

Ce e mai frumos de atât? Să pui pauză la ticăitul ceasului, la hainele ude din maşina de spălat, la jucăriile împrăştiate în toată casa. Să uiți de job, de dezamăgiri, de regrete, de tot ce te mai înțeapă în inimă. Să opreşti timpul şi grijile în loc, chiar şi pentru două ore. De fapt, nici nu le opreşti tu. Le opreşte copilul tău pentru tine.

Serios, ce e mai frumos de atât? Să îți încolăceşti brațele în jurul celui mai iubit copil şi să te bucuri fără rezerve de omul mic, ce se face mare. Ce se odihneşte la prânz sub nasul şi respirația ta. Şi care va uita, mai devreme sau mai târziu, că aşa dormea cel mai bine.

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Când copilul doarme în brațele tale, timpul şi grijile stau pe loc apare prima dată în Bebelonia.ro.

-Ia uite, bă, ce mare e şi îl cară mă-sa în brațe!

Şi mi-am amintit de toți oamenii care mi-au spus să nu îl învăț astfel. De când era cât un păstârnac. Îmi spuneau că va ajunge un alintat, iar eu – o cocoșată. Pe atunci, după ce l-am născut, nici nu știam exact pe ce planetă sunt și ce am de făcut, darămite să mă mai gândesc ce ar presupune învățatul lui în brațe. Dar bănuiam că e ceva de speriat dacă -nu unul- ci cinci-șase oameni mă avertizaseră. Chiar i-am crezut! Şi pentru că nu reuşeam să țin cont de sfat, pentru că îl luam destul de des în brațe, instinctual, aveam mustrări de conștiință. Credeam că sunt o mamă iresponsabilă și că o să îl învăț prost. Îmi vine să râd, dar aşa credeam.

Iar acum mă pup că nu am ascultat, fiindcă, de când merge, nu mai stă locului. Nu mai stă în brațe cât și când vreau eu. Nu mai stă când am poftă să îl smotocesc. Ori de câte ori îl întrerup din vreo activitate să îl strâng în mine două secunde -două doar- se smucește să își continue joaca. Și, de multe ori, și pe afară, când ieșim, nu vrea în brațe sau în căruț, ci pe jos. De infinite ori mi s-a întâmplat să mi se topească inima de la vreun zâmbet ștrengar și să vreau să îi pupăcesc obrăjorii, chiar atunci pe loc. Să îl îmbrățișez tare și îndelung. Dar ia-l de unde nu-i. Când mă vedea că vin spre el, el fugea să se ascundă, să îl găsesc. Să ne jucăm. Când eu aș vrut doar să nu îi mai dau drumul.

În sfârşit, în ceea ce priveşte remarca doamnei, nu am întors capul, nu am spus nimic, pentru că nu mă afectează absolut deloc. Îmi dau seama doar cât mai avem noi de construit ca nație în ceea ce priveşte prejudecățile. Şi că, oricât am trâmbița noi că prichindeii se dezvoltă cel mai bine în brațe la părinți, tot se mai găsesc oameni care susțin că nu. Care influențează proaspetele mămici. Pentru că aşa au crescut la rândul lor copiii, aşa au fost vremurile.

Dar mă gândeam să nu îl afecteze pe Luc. Să nu creadă vreodată că e adevărat. Sigur, nu mă văd cărându-l în cârcă la 16 ani, fiindcă sper să fie de două ori cât mine pe atunci. Dar acum? La doi ani jumătate? Când cântăreşte cât doi pepeni la un loc? Când încă nu ştie să îşi şteargă fundul bine? Când încă mai caută alinare la pieptul meu? Când încă pot să mă mai bucur de el? Şi chiar când va creşte, credeți că rămân fără mâini? Nu, nu este prea mare pentru brațele mele, vă spun. Şi nu va fi niciodată. 

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Nu, nu vei fi niciodată prea mare pentru brațele mele! apare prima dată în Bebelonia.ro.