Comentarii la: Fără palme la funduleț, vă rog!

De: Alexandra Lopotaru

Alexandra Lopotaru — Thu, 07 Jun 2018 21:24:46 +0000

Ca răspuns la Laura Carciun. Laura, iti multumesc mult pentru recomandare. O sa o cumpar sa o citesc si eu. Sigur o sa am nevoie...

De: Laura Carciun

Laura Carciun — Thu, 07 Jun 2018 20:44:31 +0000

Un articol care m-a atins intr-un punct foarte sensibil….micul P. a inceput sa se manifeste din plin cu toate crizele celebre ale celor 2 ani si 2 luni. Si sa stii ca e f greu sa gasesti alternative. Si eu sunt total impotriva violentei, dar zilele astea m-am simtit foarte frustrata si neputincioasa de modul sfidator in care trata orice ii spuneam. Am avut nevoie sa citesc un capitol intreg din Parinti linistiti, copii fericiti a Laurei Markham ca sa ma resetez pe mine insami. Dar imi dau seama ca altor parinti le e si mai greu, pentru ca sa nu uitam, majoritatea parintilor de azi duc in spate povara propriilor palme primite in copilarie…si vrem nu vrem modelul cunoscut e intotdeauna cel mai la indemana in situatii de criza.

De: Alexandra Lopotaru

Alexandra Lopotaru — Wed, 06 Jun 2018 21:16:24 +0000

Ca răspuns la Elena Munteanu. Elena, esti minunata ca poti sa iti dai seama de asta! Eu sper din tot sufletul sa reusesc si eu. Hugs

De: Elena Munteanu

Elena Munteanu — Wed, 06 Jun 2018 18:28:31 +0000

Eu mi-am lovit o data copilul – avea vreo 7 luni, mă zgândăra continuu cu o unghie, era 5 dimineața iar eu eram cam nedormită. În semi-trezirea mea i-am plesnit dosul mânuței.
Copilul s-a oprit brusc și s-a blocat complet, fără să zică ceva, uitându-se la mine cu ochii mari. Iar eu m-am trezit de tot și m-am înfiorat de instinctul cu care l-am lovit. Că sigur nu am gândit-o. Nu am înțelea de unde a venit…
Atunci mi-am promis că nu o să mă mai las condusă de valul acela de instinct, oricât de nervoasă aș fi, oricât de adormită aș fi.

De: Alexandra Lopotaru

Alexandra Lopotaru — Wed, 06 Jun 2018 09:03:49 +0000

Ca răspuns la Eliza. Sunt convinsă, doar şi eu am momente incredibil de dificile de existenţialitate. Dar pentru mine nu este o scuză şi da, ai dreptate, ar trebui să cerem ajutorul...mulţumesc, Eliza!

De: Eliza

Eliza — Wed, 06 Jun 2018 08:52:17 +0000

Și părinții ai rănile lor. Și limitările lor. Ar trebuie să conștientizeze în primul rând că greșesc și să ceară ei înșiși ajutor dacă nu pot stopa acesr comportament.

De: Alexandra

Alexandra — Mon, 04 Jun 2018 09:52:59 +0000

Ca răspuns la Florina. Total de acord :(

De: Florina

Florina — Sun, 03 Jun 2018 17:25:39 +0000

Stii ce e complet aberant? Pai cum sa vii sa intrebi un copil de 1 an si 4 luni (atat are Luc, nu?) care oricum nu poate raspunde ca inca nu vorbeste, daca ia bataie, Doamne fereste!!! Problema e ca parcul e loc public si acolo gasesti toate specimenele de oameni, toate tipologiile de parinti si bunici, care mai de care mai binevoitori, important e sa scurtezi repede discutia ca pe unul de 60 de ani nu ai cum sa-l mai educi. Durerea si mai mare e ca sunt sute de copii in Romania crescuti de astfel de bunici, cu parinti prin tari straine, privati de afectiune si crescuti in teroare si violenta. E foarte trist 🙁