Ziua Lui. Copilul meu face trei ani…

Ziua Lui. Da, azi este ziua Lui. Dumnezeul meu mic de pe pământ face trei ani, iar noi, ca părinți, tot atât. 

De multe ori poate mă plâng că fug zilele astea cu picioarele la spinare de parcă ar fi la maraton. De multe ori poate mă plâng că prea repede îi cresc degețelele, că prea repede îi cumpăr şosete noi, că body-urile îi rămân mici, că ghetuțele din toamnă abia îl mai încap, că ajunge singur la chiuvetă, după ce se urcă pe scăunel. Când, până acum, eu îi suflecam mânecile şi îl țineam în brațe să ajungă la robinet.

Dar azi nu mă plâng. Azi ştiu când, cum şi unde s-au dus cei trei ani. Sunt mai conştientă decât oricând.

S-au dus acolo, în obrazul acela rumen, pupat mai des decât clipesc.

S-au dus acolo în cunoaşterea din ochii lui, în glumele din cuvintele sale, în şotiile din acțiunile de zi de zi.

S-au dus în umerii semeți, în părul mătăsos, în palmele lui cât jumătatea palmei mele.

S-au dus acolo sub nas, în buzele lui mereu umede, în capul vârât sub brațul meu când dormim împreună, în încercări de a sta cât mai aproape, îndepărtându-ne treptat. Îndepărtându-se, de fapt.

Cei trei ani l-au tatuat cu zile atât de diferite, cu experiențe internaționale, cu încercări peste care a trecut victorios (când a făcut anestezie generală pentru o intervenție la dinți sau când a înghițit praf de cioburi), cu emoții puternice, uneori necontrolabile.

Cei trei ani s-au dus în amintiri, în seri cu poveşti, nostalgii de alăptare şi înțărcare, în momente doar de noi ştiute, doar de noi recunoscute.

S-au dus în inima lui, în inima mea, în ridurile de pe frunte mai proeminente, în vinovății, în tremurat de mâini, de voce, în şoapte, mângâieri şi urlete.

Da, s-au dus. Dar azi nu regret nimic, nu mă mai plâng. Ştiți de ce?

Pentru că anii ăştia trei n-au fugit în zări. Nu. S-au dus atât, dar atât de frumos chiar aici, aproape. În Noi.

La mulți ani, puiule!

Mama te iubeşte.

Poza: arhivă personală, a fost făcută chiar azi, la Mom O’Clock (nu, nu e reclamă plătită), o cafenea de mame de care m-am îndrăgostit şi unde mergem să ne conectăm în zilele când îl iau mai devreme de la grădiniță. O menționez ca să o țineți minte, fiindcă aici plănuiesc ceva curând. Foarte curând. Poate chiar ghiciți ce 🙂

Cu prietenie,

Alexandra