Vreau să îmi învăț băieții că, peste ani, îşi vor lua soții, nu slugi

Deşi avem roboțel, Luc a ținut astăzi să dea cu aspiratorul clasic, i s-a părut distractiv să găsească mizeria şi să o aspire. Iar Alec, lipa-lipa, după el. Vreo 15 minute „au aspirat” timp în care eu am putut să împachetez hainele pe care tot ei mi le-au adus din uscător.

Şi mi-am amintit ce i-a spus, acum ceva timp, o doamnă băiatului ei de 30 de ani:

„Tu să pui mâna să găteşti şi să faci curat, că îți iei soție, nu slugă!”

Şi atât de tare mi-a plăcut, că i-am reținut exprimarea.

În subconştient, asta am încercat să transmit şi eu copiilor mei de când s-au născut.

Cât şi când se poate, îşi strâng jucăriile.

Cât şi când se poate, îşi duc hainele în coşul de rufe.

Varsă iaurt, nu-i absolut nicio problemă, dar iau un şervețel şi şterg.

Cel mare, când a scăpat pipi pe chiloței, i-a dat jos şi i-a spălat. Vă jur că nu eu l-am pus şi am rămas mască.

Cel mic îl copiază pe cel mare cu aspiratorul, cu praful, cu vasele în maşina de spălat.

Uneori, nu îi las eu, că mă grăbesc, dar alteori gătim împreună. Să vadă că o clătită nu pică din cer. Sau de pe tavan.

Încerc, pe cât posibil, să aibă grijă de ei, de fapt. Şi să fie atenți şi la cei din jur.

Nu vreau să credeți că i-am hămălit.

Dar am încercat să îi responsabilizez.

Pentru copii e joacă să îți aducă hainele uscate din uscător, mai ales când fac întrecere.

Pentru copii, e distracție să şteargă o oglindă, când dau cu fâs-fâs-ul.

Ba mai mult, li se satisface una dintre cele trei nevoi primare, nevoia de competență: „pot să fac şi eu ce face mama!”.

Nu am fată şi nu cred că voi avea.

Cei doi băieți ai mei din basme îmi sunt de ajuns. Însă, dacă aş avea, aş vrea să aibă un soț care o respectă şi care o iubeşte sincer, aşa cum e ea. Pe care nu-l doare spatele să se aplece după o pereche de şosete murdare lăsate sub pat. Care să şteargă o banană storcoşită când o vede. Care face o omletă cu ciuperci şi mărar când ştie că moare de foame de la atâta legănat. Care ia copilul la 6 dimineața, ca ea să doarmă. Sau care dă drumul la aspirator sau la maşina de spălat.

Şi, cu gândul la fata pe care nu cred că o voi avea, voi face tot posibilul să-mi educ astfel băieții. Să înțeleagă că soția nu trebuie să le pună, cu o mână, tocănița în castron, iar cu cealaltă să țină un bebe pe braț, în timp ce ei se uită la fotbal, cu berea în mână. Nu, nu. Vreau să îi învăț să fie soți şi tați atenți, grijulii, să facă echipă cu iubirea lor. Să înțeleagă că nimeni nu e slugă pentru nimeni şi că tot ajutorul reciproc, pe care unul îl oferă celuilalt, e doar dovadă de dragoste.

Şi cred că voi reuşi. Îl au model pe tatăl lor.

Cu prietenie,

Alexandra

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.