Urmele de pe tricou ni le vede toată lumea. Cele din lăuntru, nimeni

0 Comentarii
Urmele de pe tricou ni le vede toată lumea. Cele din lăuntru, nimeni

În poza asta sunt eu înainte de a face duş. Azi-dimineață. Aveam pipi de bebeluş pe lateralul tricoului, pe la şoldul stâng. Aveam lapte matern pe la bust. Aveam ulei de cocos pe partea de jos, sub buric. Iar pe mâini aveam mâncare, rămăşițe de la un piure de afine cu iaurt şi banane. 

-Nu mergi şi tu să te schimbi? m-a întrebat soțul meu, care de regulă nu observă lucrurile astea, dar acum eram purceluş. 

-Ba da, ba da, stai cu copiii şi mă duc să fac duş.

Şi în timp ce apa fierbinte îmi spăla trupul, m-a lovit gândul din titlu. Că oricine poate să îmi vadă urmele de pe haine. Oricine poate să numere afinele rămase pe mâini sau să traseze cu degetul “harta” de pată lăsată de laptele matern.

Dar nimeni nu ştie exact ce urme am de patru ani jumătate, de când sunt mamă.

Unele sunt pline, dure, ca palmele băgate în beton. Iar altele sunt fine, line, ca tălpile în nisipul proaspăt udat de val.

Unele se spală, altele se acoperă, dar altele sunt imprimate pe vecie. Sunt ca un tatuaj de emoții.

Şi nimeni nu mi le vede.

Nimeni nu îmi vede talerul cu întrebări şi griji, nimeni nu îmi poate atinge şanțurile săpate de vinovăție. 

Doar eu ştiu fiecare zgârietură lăsată de fiecare respingere. Fiecare ceartă. Fiecare noapte albă. Sau zi fără sfârşit.

Nimeni nu îmi cunoaşte urmele de pe inimă, lăsate de fiecare strânsoare a copiilor mei. 

Doar eu îmi ascult sufletul cum oftează de dor când nu sunt cu ei. 

Eu şi doar eu îmi simt ochii fierbinți şi umezi când mă uit la ei. Când îşi pun capul pe clavicula mea. Sau mânuțele pe gâtul meu.

Toți pot să îmi observe tocănița de pe cămaşă, dar nimeni nu îmi poate vedea sângele de mamă.

Şi e mai bine aşa.

Fiindcă am curaj să arăt tuturor cum a făcut bebeluşul meu pipi pe mine. Sau cum şi-a şters copilul cel mare nasul de tricou. Dar nu am curaj să arăt nimănui cât de mult îi iubesc. 

Oricum, nu m-ar crede nimeni.

Poza: eu, azi

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

bebelonia.ro

Cookie-urile folosite de acest site sunt limitate şi nu te vor afecta în nici un fel. Vezi mai multe detalii aici https://jetpack.com/support/cookies/

facebook, twitter