Fiindcă azi m-am bucurat de părul lui de puf, ce a crescut și mi-a gâdilat nasul când l-am pupat,
Fiindcă azi s-a ascuns după mine ca un bursuc, m-a strâns tare de colanți și m-a rugat să îl iau în “bațe” când i-a vorbit vecina ce tăia lemne cu drujba,
Fiindcă azi ne-am uitat amândoi pe pozele de când era el mic și s-a recunoscut,
Fiindcă azi am desenat linii și cercuri în zăpadă,
Fiindcă azi am fost prin “pădule” și am respirat cel mai curat și rece aer din lume,
Fiindcă am încercat să spargem gheața cu călcâiul până am reușit,
Fiindcă s-a oprit de câteva ori brusc și m-a privit ca pe un curcubeu,
Fiindcă a râs ca un hamster când mi-am pus pantalonii lui în cap și am început să îi învârt,
Fiindcă azi, deși ciufulită, m-am simțit frumoasă în ochii lui de lumină,
Fiindcă și-a uitat mânuța parfumată pe obrazul meu în timp ce îl încălțam,
Fiindcă ne-am certat că mi-a trântit telecomanda în cap, dar ne-am împăcat repede,
Fiindcă azi a vărsat intenționat lapte pe rufele proaspăt scoase din mașina de spălat și m-a amuzat,
Fiindcă azi, deși am visat urât, a venit tati de la București și ne-am întregit,
Fiindcă mama ne-a făcut ecleruri,
Fiindcă fratele meu mi-a făcut o surpriză și mi-a cumpărat o pereche de cercei din banii lui de student,
Fiindcă azi am apucat să scriu aceste rânduri,
Pot să dorm liniștită, cu un zâmbet cât un elefant. Nu am nevoie de nimic mai mult decât timp cu familia mea. Mai ales cu copilul meu.
2 răspunsuri
Stai ca se pare ca mai avem un motiv de bucurie: vin 2 zile de ninsori, ieeee vine Moșul… 🙂
Esti prea binedispusa ca sa-ti mai zic cum, de la 2 ani, fiu-meu l-a invatat pe NU si numai asa o tine, sper ca Luc al tau sa fie ceva mai putin incaptanat desi Luc e Capricorn, iar baietelul meu e Taur, deci tot de cornite vorbim 🙂 Ce optimista sunt azi de stric cheful oamenilor. Te imbratisez 🙂 Sa nu te superi, mai glumesc si eu.
Aaa, nu, la cât de drăguț e acum, când închide ochişorii să adoarmă, nimic nu îmi poate stâlci starea se linişte. Sigur va fi şi el un iubitoe de „nu”, dar mai profit până atunci :)))