Ziua Lui. Copilul meu face trei ani…
Ziua Lui. Da, azi este ziua Lui. Dumnezeul meu mic de pe pământ face trei ani, iar noi, ca părinți, tot atât. De multe ori poate mă plâng că fug zilele astea cu picioarele la spinare de parcă ar fi la maraton. De multe ori poate mă plâng că prea repede îi cresc degețelele, că […]
Din toate mamele din lume, eu pe tine te-am ales!
Azi-dimineață am avut un musafir nou. Poate din dorința de a atrage atenția, poate din tristețea că nu ne-am mai putut juca împreună în continuare, poate doar pentru că aşa ai simțit tu nevoia să te exteriorizezi, ai fost mai mult supărat decât fericit. Când până atunci radiaseşi. Cred şi eu, la cât de mult […]
Familia, scut împotriva lumii
Zilele trecute am visat titlul de mai sus. “Familia, scut împotriva lumii”. Ce o fi vrând să îmi șoptească acest creier al meu? M-am întrebat de câteva ori și nu i-am mai dat apă la moară. Apoi aseară, când ne-am văzut împreună pe covor, claie peste grămadă, unul mai mic decât altul, dar toți cu […]
Când ai nevoie doar de două mânuțe pe obraz
Zilele acestea am fost cam absentă prin casă, fiindcă m-am ocupat de lansarea primei mele cărți publice pentru copii, “De unde ştii cum mă cheamă?”. Sigur, un eveniment frumos, care mi-a adus aer proaspăt şi curaj de a merge mai departe, dar mi-a luat din timpul meu cu Luc. Vineri, spre exemplu, m-am ascuns într-un […]
Copiii înțeleg mult mai multe decât credem
Acum ceva timp, Luc mi-a demonstrat încă o dată că înțelege foarte bine ce îi explic. Înțelege că nu e bine să se urce în spatele televizorului şi să îl mişte, spre exemplu, dar o face intenționat şi mă cheamă să îl văd, să testeze limitele. Altfel nu îmi explic de ce doar când intru […]
Când copiii se fac din ce în ce mai mari, iar noi…din ce în ce mai mici
Nu ţin minte să fi stat mai mult de trei ore fără Luc până să mă apuc la începutul anului de şcoala de şoferi. De când a fost cât un dovleac, el nu a acceptat suzetă sau biberon, aşa că întotdeauna a trebuit să îi iau după mine. Dar de prin februarie, de când am […]
Copilul meu râde şi cu fundul. Şi asta fac şi eu datorită lui
Anul trecut, la nouă luni fără o zi, am fost amândoi cu Luc la pediatru, fiindcă am crezut că are autism (nu, nu are!). Și asta din cauza unui articol de pe internet, în care am citit simptomele condiției şi am asociat câteva dintre ele cu comportamentul lui, printre care învârtitul mânuțelor (s-a dovedit a […]
O floare de Nu-mă-uita
Mă uitam azi-dimineață la copilul meu cum se hârjonea cu taică-su. Stătea pe spate, pe canapea, cu picioarele în sus, iar Andrei îl amentința că îl va prinde ursulețul nostru mare, de pluş. Când pufoşenia chiar i se apropia de nas, îl pufnea distracția. Râdea cu o poftă de te făcea şi pe tine să […]
N-am fost pregătită să fiu mamă. M-a învățat el
Cine mă cunoaște, știe că am fost dintotdeauna puerilă, ușor iresponsabilă, cu capul în toți norii și cum, necum, m-am descurcat să fiu un copil mare până când m-am măritat. Nici în timpul sarcinii nu m-am schimbat grozav. Vă spun, erau ceasuri în care nici nu realizam că sunt însărcinată. Nu conștientizam, dar nu pentru […]
Când cel mai frumos loc de pe pământ e chiar la nasul nostru
V-am mai scris eu într-un guest post pe blogul Prințesei Urbane că am avut mult de tras cu dormitul la mijloc. Când eram pişpirică şi rămâneam la bunici, unde dormeam cu ei, cu frate-meu și doi verișori, toți șase în același pat, ne luptam care să doarmă la perete, fiindcă era locul cel mai răcoros. […]
