Şi cum stăteam eu aşa în pat, aseară, pe la 7, să îmi odihnesc ochii, vine soţul meu şi mă ia în braţe. Am stat lipiţi vreo 5 minute, până l-am auzit pe Luc că ne caută. A intrat în dormitor, ne-a văzut, a lăsat maşinuţa din mână şi a venit şi el, în pat, fuguţa, lângă noi.

Copilul mă pupa pe obrazul stâng, soţul – pe obrazul drept, mă striveau ca pe o sardină între ei, iar inima stătea, tic-tac, să îmi explodeze de fericire: Da, da, da, şi eu am nevoie să primesc iubire!

La fel ca orice om, la fel ca orice mamă.

Noi dăm tot. Noi, mamele, iubim cu ultima noastră celulă. Ne stoarcem ca pe un mop uitat în ploaie şi ne dăm şi ultima picătură de dragoste.

Ne golim inima prea plină, sufletul prea copleşiit, tot trupul am fi în stare să îl secăm de dragoste, doar ca să le-o dăm lor, puilor noştri.

Şi ce dacă nu mai putem de genunchi? Tot alergăm să le facem pe plac şi să îi prindem.

Şi ce dacă ne dor braţele de la plase, trotinetă, rucsac? Avem loc să îi ridicăm şi pe ei.

Şi ce dacă ne pică ochii în gură de somn? Tot le citim povestea preferată.

Dar avem nevoie să ne umplem şi noi rezervorul, din când în când, nu? Că, oricât am vrea, nu suntem roboţi. 

Avem nevoie să fim iubite.

O pătură peste picioare când adormim înaintea copilului.

O cană cu ceai când ne doare stomacul.

O glumă după ce ardem mâncarea sau uităm să scoatem hainele din maşină, spălate ieri.

O bătaie pe umăr după ce ne învinovăţim.

Avem nevoie poate de o încurajare de la cea mai bună prietenă, poate de o mângâiere de la mama noastră, poate de o sărutare de la soţ. 

Dar, cel mai mult – şi poate nu trebuie să ştie nimeni în afară de noi – avem nevoie doar de un mic, mic imbold, ca să pornim motorul şi să o luăm de la capăt: un căpşor călduţ şi lipit de pieptul nostru.

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Şi mamele au nevoie de iubire apare prima dată în Bebelonia.ro.