Nu vreau să mă înstrăinez de copiii mei. Ce să facem bine azi ca să ne înţelegem toată viaţa (interviu, Urania Cremene, partea I, p)

Îmi e teamă că ne vom înstrăina. Ştiu că nu vom mai fi ca acum. Ştiu că eu nu o să mai fiu omul prim de consolare. Că eu nu o să le mai ştiu secretele, gândurile, că nu o să mai primesc îmbrățişări la ordinea zilei. Deja, la puiul mare, se vede puțin. Când […]
Interviu cu mamaie. Cum s-au cunoscut (I)

V-am spus că acum câţiva ani, înainte ca mamaia mea bună să moară, i-am luat un interviu şi mi-am propus să fac multe poveşti din el. Dar nu mă gândeam că îmi va fi atât de greu. Este lung, savuros, cu limbaj neaoş, în dezacorduri, pe care nu l-aş înlocui. Am încercat, dar nu îmi […]
Ep.1. Cum am dus un gândac la un interviu

Recunosc că, oricât mi-ar plăcea mie să stau acasă cu Luc, câteodată îmi lipseşte jobul de jurnalist. Îmi lipseşte să fiu pe teren, serioasă, îmbrăcată tot timpul office şi cu reportofonul după mine ca zgarda după Azorel. Şi din cauza asta, ajung să mă prăbuşesc într-o melancolie superficială, cu mii de gânduri legate de priorităţi […]