Pentru un copil, ce îi spune mama e sfânt
Acum două săptămâni, am fost de cacao. O mamă de cacao. Nu mi-am dat un şut în fund să scriu decât acum. Abia acum am gândul limpede şi pot să scriu fără să mă judec, să mă plâng, să mă victimizez. Fiindcă da, greşesc, nu sunt şi nici nu pretind că aş fi vreun model […]
Ce-ar fi să ne prezentăm şi noi în faţa copiilor?
Mie îmi place să cred despre mine că nu sunt cârcotaşă, că sunt împăciuitoare, cât de cât tolerantă şi că încerc întotdeauna să găsesc diplomaţia necesară de a-mi spune punctul de vedere. Fiindcă nu îmi place să supăr pe nimeni. Ca să vă daţi seama la ce nivel plutesc, uneori îmi este ruşine să atenţionez […]
De la țară la oraș. Cu ce am plecat din Voineasa
Nu știu de ce, dar în copilărie am privit întotdeauna orășenii ca pe niște Feți-Frumoși sau Ilene Cosânzene de pe alte tărâmuri, mult mai importanți și mai interesanți decât noi, oamenii de la țară, din Voineasa. Țin minte că vara veneau destul de mulți copii în tabere sau cu bunicii lor în stațiune, la baza […]
În Atena sau despre cum ar trebui să avem mai multă încredere în noi
Recunosc cu dragă inimă că, de când am născut, mama mea a fost zidul nostru de sprijin. Am vrut să fac pe Hercule și Xena la un loc și i-am spus într-o doară -chiar înainte de soroc- că eu nu o să am nevoie de ajutorul ei decât la început puțin, puțin, vreo două-trei săptămâni […]
