Grădinița, tu. 

Tu, care erai cât un bob de furnică pe care îl căram de zor şi din zori cu frică să nu te sfărâmi. Tu, care mai dăunăzi mergeai de-a buşilea de ziceai că ai dinamită în scutec şi mă chinuiam să mă țin după tine. Tu, care nu ştiai să bei cu paiul, suflând îl el în loc să tragi. Tu, care la patru luni te linişteai doar dacă te uitai la nişte găini cum ciugulesc iarbă. Tu, care abia făcuseși primii paşi şi deja voiai să te încălți cu pantofii mei galbeni. Tu, singurul pui de om dintre toți oamenii lumii ăsteia, care mi-a ascultat inima şi pe dinafară, şi pe dinăuntru.

Care a spus „mama” la şase luni, care nu voia să înceapă niciodată cu „unu”, ci doar să numere de la doi în sus, care a spus că „mama face muuu!”, care mi-a spus că mă iubeşte pe la doi ani, care mi-a vindecat toate cicatricile de pe suflet, unele ştiute, altele nu. Tu,copilul meu din mine, cel ce odată nu scotea decât nişte gângureli, chicoteli şi țipete.

Tu începi grădinița. Îmi e greu să scriu, darămite să o spun cu voce tare. Îmi e teamă să mă aud. Îmi e teamă, fiindcă nu va fi o simplă, oarecare zi din calendar. Oh, nu! Va fi mult mai mult de atât. Va fi prima zi în care nu voi şti dacă să plâng de tristețe sau de fericire, în care emoții, trăiri, cugete contradictorii mă vor plesni din stânga şi din dreapta. Va fi prima zi de luni, dintr-un septembrie cald, o zi pe care nu o voi uita niciodată. Pentru că, vezi tu, va fi ziua în care ai crescut. 

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Articolul Prima zi de grădiniță… apare prima dată în Bebelonia.ro.