Mai lasă-mi, Doamne, diminețile ăstea dulci…
Ştii când eşti atât, dar atât de obosit, că dimineața nu poți să deschizi ochii de cârpiți ce sunt de la urdori? Când ți-e lene să te întorci pe partea cealaltă să oprești alarma, când ți-e greu să îți aranjezi perna de sub cap sau când preferi să simți frigul, decât să te miști și […]
Să nu uiți, mama, diminețile noastre…
Copilul meu a refuzat din capul locului să doarmă singur, să stea în pătuț, acoperit doar de un cearșaf parcă rece. Se foia, scâncea, își mișca mânuțele haotic și se liniștea doar după ce simțea o mână pe spate, mângâindu-l. Până pe la trei luni, a dormit fie cu mama, fie cu Andrei, ca […]
Dimineți cu clar de fericire. Dimineți cu Luc
Până să apară frate-meu în familie, adică până pe la vreo cinci ani, eu am dormit cu părinții. Nu înțelegeam ideea de a fi singur când puteai fi împreună. Țin minte că, dacă aveam vreo păpușă rătăcită, somnul nu mă fura până nu o găseam și o puneam lângă umărul altei păpuși. Îmi părea rău […]
