-Mă duc şi oplesc ploaia, că se consumă, mi-a răspuns.

L-am echipat bine, i-am dat cizmele de zăpadă, că pe cele de ploaie nu le-am găsit, pantaloni şi geacă din material impermeabil, i-am pus gluga pe cap şi umbrela în mâini. Umbrelă cu care se juca şi cu care alerga picăturile de ploaie. Îl vedeam pe geam. Aş fi ieşit şi eu, ca alte dăţi, dar aveam de strâns în bucătărie, fiindcă vărsase laptele de migdale, laptele de vacă, laptele acru şi untul în trei vase ca să facă ciocolată de casă, aşa cum făcuse tatăl lui cu o zi în urmă. Şi, deşi îl rog mereu să mă ajute să strângem, de data asta l-am trimis să mai prindă niţică bucurie de ploaie. Am preferat să strâng doar eu.

Chiar când băgam ultimele vase în maşina de spălat, îl aud că mă strigă.

-Maaaami, maaamiiiii!

-Da, puiule, ce s-a întâmplat?

-Vin în casă, că mi-e frig.

Ei, şi în momentul acela, când l-am văzut aşa zgribulit, apropiindu-se de uşă, cu părul de sub glugă ud, când s-a pus în fund să se descalţe singur, deşi avea mâinile îngheţate, când s-a luminat că am venit să îl ajut la dezbrăcat, când mi-a vârât degetele în sân şi şi-a pus capul pe umărul meu, am simţit cât de norocoasă pot fi să îl am.

-Stau şi eu un pic, mi-a zis. 

-Stai, puiule, stai, cât vrei tu, că eu nu mă mai satur, i-am spus, în timp ce am scris în gând rândurile de mai jos…

 

Ştii,

Multe se vor schimba în jumătate de an. 

O să mă fac cât un balon cu aer şi nu o să te mai pot căra în spate, nu o să ne mai putem rostogoli pe canapea. Nu o să mai fim doar noi, noi doi, noi trei, cum suntem acum.

Dar ştii ce am realizat? Că datorită ție nu o voi lua de la zero.

La tine am ţipat până să învăţ cum să îmi mai ţin furia în lesă, pe tine te-am repezit până să învăţ cum să te ascult, la tine m-am speriat când am simţit o nouă dragoste, de aproape să îmi crape oasele, pe tine te-am comparat cu alţii până să înţeleg că asta e cea mai mare prostie, fiindcă tu eşti TU.

Tu ai absorbit ca o sugativă câteva frici ale mele până să învăţ să mi le controlez, la tine am cedat şi am zis că eu nu sunt atât de puternică încât să fiu mamă, atunci când te-ai învineţit de la colici, pe tine mi-am vărsat năduful la început, când nu erai ataşat corect la sân şi mă durea, neştiind pe atunci că există oameni ce mă pot îndruma.

La tine am văzut ce înseamnă un dinte, un vaccin, un prim pas, un primul „mama”, pe tine te-am grăbit câteodată, pe tine te-am rugat să nu mai creşti altădată, la tine am plâns în prima zi de grădiniţă, la tine m-am zbătut cu toţi porii să înfrâng dependenţa mea şi să accept independenţa ta.

Tu mi-ai arătat cu încăpăţânare cât de minunat poţi fi dacă îţi permit şi nu te subestimez, de la tine ştiu, în sfârşit, ce înseamnă magia la sân, dar şi desprinderea blândă, tu ai fost cel care m-a gâdilat să îmi treacă atunci când am avut atacul de panică, de la tine am colecţionat cele mai frumoase amintiri.

Tu ai fost acolo când eu am început să fiu mamă şi datorită ţie, doar ţie, nu o voi mai lua chiar de la capăt. Tu, fără să ştii, ai dus tot greul.

Îţi mulţumesc şi te iubesc,

Mama

Poza: update iulie 2022, Transalpina, noi doi

Articolul Primului meu copil: Mulţumesc că tu ai dus tot greul! apare prima dată în Bebelonia.ro.