Cred că Luc este la un puseu de creştere, că a mâncat şi a căutat să fie alăptat încontinuu zilele acestea. Chiar şi azi-noapte. Singurul remediu pe care l-am găsit să nu mai stea pe mine, să evit să am eu un tantrum, a fost să îl pun pe pernă pe picioare, bâțâind foarte uşor. După ce a adormit profund, mi-am sustras picioarele de sub pernă şi m-am chircit, lângă el, la margine. M-am proptit ca un gard, să nu care cumva să se răsucească şi să pice. Au fost dăți în care chiar am adormit pe covor, de teamă să nu îl mişc şi să se trezească, dar să am totuși grijă să îi amortizez orice eventuală cădere.
Aseară însă, am avut loc pe dunga patului. Şi cum încercam să îmi lipesc ochii, mi-am dat seama, fără să intru în sfera penibilului, că pot să fiu uneori mândră de mine. Că în loc să îmi fac procese de conștiință la orice pas, aș putea să mă mai felicit. Că toate mamele, în general, ar putea să facă astfel cu ele însele. Că nu trebuie să ne mulțumească nimeni pentru efort, ci doar noi nouă. Că putem să ne apreciem şi să înțelegem că niciodată nu o să facem toate lucrurile ca în cărți. Deşi, încercăm. Că sunt atât de multe unghiuri din care putem privi educația copilului, încât ne-ar trebui două vieți să le cunoaştem pe toate. Că nu putem să ducem până la capăt toate lucrurile în stare impecabilă. Dar, pe unele, da. Pe unele reuşim să le îndeplinim şi mi se pare încurajator să le recunoaştem din când în când.
Eu mi-am dat seama că:
Sunt mama care spune că nu îi este sete, ca să bea el ultima gură de apă.
Sunt mama care şi-ar tăia răsuflarea ca el să clipească. Ce se închină în fiecare seară ca el să fie sănătos şi fericit.
Sunt mama care vrea să își învețe copilul să se iubească pe sine, ca mai apoi să poată iubi fără rețineri pe alții. Care vrea să îl învețe să fie bun, omenos, înțelegător şi responsabil cu emițiile proprii.
Recunosc, sunt mama care îl va proteja mereu din umbră, care i-ar întinde și zece mâini de ajutor când ar avea nevoie.
Sunt mama care s-a apucat de terapie ca să îşi rezolve conflictele interioare, ca să poată să evite anumite greşeli din copilărie. Ca nu care cumva amintirile ei să îl influențeze negativ.
Sunt mama care îl priveşte ca pe Zeul zeilor şi nu se satură în veci.
Sunt mama care îi atinge părul cu buricele degetelor când doarme şi îi şopteşte să visese fluturi.
Sunt mama care îl iubeşte mai mult decât lucesc toți aştrii la un loc şi nu va înceta nici când li se va termina lor lumina.
Sunt mama care noaptea nu doarme de griji când lui nu îi este bine.
Sunt mama care îl încurajează, îl laudă şi îl ajută să îşi dezvolte stima de sine.
Sunt mama care nu îi corectează fiecare cuvânt rostit greşit, pentru că ştie că va avea tot timpul din destin să vorbească precum în dicționar.
Sunt mama care plânge după bebeluşul ei de altădată, dar care se umflă în piele de încântare când îl vede cum se înalță zilnic trup şi minte.
Sunt mama care îl va aştepta oricând acasă.
Sunt mama care îşi cere scuze când greşteşte şi îi dă şi lui dreptate. Care nu îl tratează cu superioritate, că ştie ea mai bine.
Sunt mama care îi oferă mereu explicații când ia decizii şi care îi deschide tot timpul brațele pentru alinare.
Sunt mama care ia cartea în mâini şi se pune şi citeşte cu el.
Sigur, nu sunt în multe alte feluri, am un car întreg de îmbunătățit, dar sunt mama care se pune pe dunga patului, ca el să nu pice. Și sunt mândră de asta.
Poza: Leea Onufrei
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
