-Uaaaa, felicităăări! îţi vor spune toţi prietenii când vor afla că eşti însărcinată.
Se vor bucura pentru tine, te vor răsfăţa, vor fi atenţi, vor face glume sau comentarii drăguţe despre voi. Apoi naşti, îţi cunoşti în sfârşit copilul şi îţi dai seama că, cel puţin, în primele săptămâni, nu ai cum să îi primeşti pe toţi în vizită. Dar ei aşteaptă răbdători. O lună, două, trei. Le mai trimiţi câte o poză cu copilul, ei îţi mai trimit câte o inimioară, apoi, rând pe rând, poposesc la uşă cu câte un zâmbet şi un cadou.
Apoi te invită ei în oraş. Te invită la activităţile voastre uzuale, la petrecerea burlăciţelor, la zile de naştere, la escapade la mare.
Nu, nu am cum să vin aşa târziu, că trebuie să îl adorm.
Nu, din păcate are febră azi, îmi pare rău, trebuie să anulăm.
Doamne, atâtea zile? Nu, că nu a stat fără mine mai mult de 24 de ore.
Îmi pare rău, dar nu am cu cine să îl las. Nu, nici nu pot să îl iau cu mine, că îmi e greu cu transportul.
Şi, uite aşa, inivitaţiile sunt din ce în ce mai rare. Uite aşa, prietenii nu te mai sună, nu îţi mai scriu. Şi poate nu pentru că nu vor să te vadă, ci pentru că nu vor să te deranjeze sau presupun că nu poţi.
Aşa ajungi să te frustrezi când nu te mai regăseşti în pozele lor postate pe Instagram. Ajungi să te izolezi de ei, să îţi faci noi prieteni, printre părinţii din gaşca copilului tău. Începi să mergi mai departe, în direcţia opusă, privind cu nostalgie în trecut şi tresărind de emoţie ori de câte ori îţi vezi un fost prieten pe stradă.
Cam acesta este scenariul pe care îl auzim des, nu?
Ei bine, nu. Eu nu cred că trebuie să fie aşa când ai prieteni adevăraţi
Sigur, de cum devii părinte, din cauza shift-ului de priorităţi, totul se cerne în jurul tău. Inclusiv prieteniile. Cele pasagere, punctuale, strict bazate pe vreun interes comun, vor fi probabil printre primele care se vor dizolva şi vor face loc altora noi. Te vei bucura astfel de compania unor oameni-părinţi, care îţi vor înţelege temerile, care îşi duc copiii la aceeaşi grădiniţă, care îţi vor da idei de mic-dejun. Care îţi vor putea împrumuta o ie pentru Serbare de pe azi pe mâine. Cu care vei putea bea cafeaua în timp ce copiii se joacă.
Dar şi aici îndrăznesc să pun un semn de întrebare: ce se întâmplă cu noi dacă ei, copiii, nu se mai înţeleg?
Pe când prieteniile acelea veridice, cu rădăcini puternice, vor rezista cu încăpăţânare indiferent de cât, cum şi ce taifun amnezic li se iveşte în cale. Indiferent dacă vor avea şi ei copii sau nu.
Eu cred că atunci când cineva ţine la tine cu sinceritate, te păstrează în suflet toată viaţa.
Când cineva ţi-a fost prieten de nădejde ani de zile, îţi va fi şi când nu îi vei mai putea răspunde imediat.
Prietenii adevăraţi te ajută la 12 noaptea, te iartă a doua zi, te ceartă când ai greşit, dar nu te uită niciodată. Şi nici tu pe ei. Dacă se întâmplă asta, nu erau ce trebuie.
Poza: arhivă personală, iunie 2017, cu prietenele mele, la botez la Luc. Una singură era mamă pe vremea aceea şi nu m-au părăsit. Poza e făcută de Ionuţ Mircioagă.
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
