„Cum a fost cu demineralizarea celor şase dinți ai lui Luc?”
„Cum s-a comportat la anestezia generală?”
„Unde ai făcut intervenția? Ce doctor recomanzi?”
„Cât a costat?”
Am primit în ultima vreme multe astfel de întrebări legate de cum a decurs intervenția copilului meu din februarie (avea doi ani şi un pic) la cei şase dinți demineralizați şi tociți, ce aş fi putut face diferit, cum arată dințişorii lui Luc acum etc. Povestea este lungă, deloc uşor de expus, care mă înfurie când mă gândesc că proverbul ăla, „de ce îți este frică nu scapi”, are doze de sarcasm şi adevăr în el. De dragul informațiilor, o să încerc să o scurtez, să o fac concisă şi fără prea multe emoții. Pe pentru că au fost mii.
ISTORIE
Ca o perspectivă diacronică, am observat că se întâmplă ceva cu dințişorii lui în jurul vârstei de un an. Din păcate, nu m-am dus imediat la doctor, fiindcă cei din jur nu m-au susținut. Îmi spuneau că sunt paranoică şi că doar şi-a ciobit puțin incisivul (fusesem la medic la nouă luni, când îl suspectam de autism şi toate semnalele s-au dovedit a fi false. Nu regret, bine am făcut, dar de aici scepticismul celor din jur). Vina oricum e în totalitate a mea că nu m-am ascultat pe mine.
Abia după cinci-şase luni au devenit vizibil îngălbeniți şi zimțați. În România, am vorbit cu trei medici (un pedodont şi doi pediatri), iar doi dintre ei mi-au recomandat încetarea alăptării, mai ales pe timp de noapte. Conform lor, asta era cauza. Al treilea medic mi-a zis că e genetic şi că laptele nu are nicio legătură. Pe cine să crezi? Alimentația nu era sigur o cauză. Nu a mâncat nici până acum zahăr (îndulcesc cu miere, sirop de arțar sau banane), iar sucuri de fructe abia după doi ani a băut. Diluate cu apă.
OPȚIUNI
Dar ştiam că urma să mergem în Japonia şi mi-am pus toate bazele că acolo, la cât de avansați sunt, au sigur o soluție salvatoare. Au avut şi nu prea. Cert este că pedodontul japonez a fost singurul care m-a lămurit. Care mi-a oferit explicații logice. Conform medicului, laptele nu a fost motivul demineralizării, dar a accelerat procesul. Deşi nu se poate pune un deget exact pe cauză (poate fi genetic, poate fi de la o carență de vitamine de când a fost în burtică), noi se pare că nu l-am spălat cum trebuie. Dacă l-am fi spălat, laptele ar fi trecut bine, mulțumesc printre dinți. Dar aşa, s-a depus peste alimentele rămase şi s-a format placă bacteriană.
Aveam două opțiuni:
1.să oprim demineralizarea prin aplicarea unei substanțe negre, ce i-ar fi făcut dinții tăciune până îi picau şi îi dădeau cei permanenți (în România înțeleg că încă nu este această tehnică)
2.Să o încetinim prin spălare cu pastă de dinți cu fluor, încetarea alăptării pe timp de noapte. Aici, doamna pedodont din Japonia m-a avertizat că ar putea să facă o infecție la unul dintre incisivi în timp.
Am ales a doua variantă şi exact aşa a şi fost. Deşi pasta cu care l-am spălat i-a albit dințişorii, unul dintre ei a continuat să se tocească până a făcut abces. Trebuia scos, pentru că nu a trecut complet nici prin drenaj, nici cu antibiotic. Abcesul reapărea.
INTERVENȚIA
După multă documentare, ne-am întors în țară şi am ales Dent Estet 4 Kids (nu e reclamă, pur şi simplu menționez pentru că m-ați tot întrebat), la doamna doctor Monica Ivanciuc. Doamna doctor este o bijuterie. Nu m-a întrebat o dată de alăptare, nu m-a făcut să mă simt vinovată că am ales să continuu alăptarea (deşi, de multe ori, m-am simțit ca un covrig în ploaie), iar cu Luc s-a comportat exemplar.
Partea cu anestezia generală a fost grea pentru noi, ca părinți. Până şi soțului meu i s-au înmuiat picioarele. Dar Luc a fost campion. A plâns vreo 30 de minute după ce s-a trezit, fiindcă era buimac, şi atât.
Doamna doctor i-a scos dintele cu abces şi i-a pus 5 coronițe. Deşi exista riscul ca ele să cadă, fiindcă dinții lui erau mici, am ales totuşi să i le pună. Un singur dinte era mai problematic şi fix coronița lui a picat, după 3 luni. „Mami, dinte, gât”, asta mi-a zis copilul şi am înțeles. Celelalte coronițe în schimb arată foarte bine.
Zilele trecute am mers iar la doamna doctor şi crede că poate să pună o plombă sau o coroniță în locul celei ce a căzut. Depinde doar de Luc. Deocamdată a fost tare cooperant la scaun, dar bănuiesc că are şi el o limită. Sper să nu i-o depăşim.
CONCLUZII
Sigur că sunt riscuri peste tot. Şi anestezia generală are riscuri, dar având în vedere cât am evoluat, sunt minime. Dacă nu faci anestezie generală, îi poți rezolva problemele direct pe scaun, dar copiii mici nu stau decât forțat. Mie mi-a fost teamă să nu îi induc o frică de dentist mai târziu.
De asemenea, pe lângă sănătate, mi-a fost teamă să îl las cu dinții stricați, pentru că societatea în care trăim nu este deloc empatică. Chiar un tată spunea despre un copil cu dinții cariați că e „scârbos” şi nu îşi lăsa copilul să se joace cu el. Nu îi spunea în față, dar era suficient că o gândea. Aşa că nu am vrut ca Luc să aibă parte de asemenea comentarii răutăcioase şi jignitoare.
Poze nu mai pun şi nu mai trimit cu foştii lui dințişori, pentru că, oricât vreau să vă ajut, sunt şi eu om. Când primesc răspunsuri de genul „aoleu, sărăcuțul” sau „ce bine că la noi nu e aşa de grav” mă săgetează la inimă. Şi nu pentru că sunt ceilalți copii mai puțin afectați – Doamne fereşte, mă bucur enorm – ci pentru că la noi chiar a fost dificil şi nu mai vreau să îmi amintească toată lumea.
Una peste alta, două sfaturi am: (1) spălați copiii pe dinți foarte, foarte bine, de la primul dinte ce apare şi (2) mergeți la specialist ori de câte ori simțiți că e nevoie.
PS: legat de costuri, sunt destul de ridicate când e vorba de anestezie generală, dar la Dent Estet 4 Kids le aveți afişate online, pe site.
Poza: Unsplash
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
