Pentru mama care nu a avut azi timp să respire

Încep articolul prin

• disclaimer1: nu mă plâng, deşi am voie să o fac, bine?
• disclaimer2: nu e articol care să martirizeze mama, sigur că nu trebuie să ne sacrificăm, nu trebuie să fim singure sau să nu cerem ajutor. Dar sunt zile în care ai vrea, dar nu ai cui.

***

După cum ați văzut din stories, ne-am întors în Spania. Andrei lucrează mult perioada asta, doar reuşeşte să ducă şi să ia copilul mare de la şcoală. Nici măcar nu îi prinde seara treji, deşi locuim în aceeaşi casă. El lucrează la etaj, eu culc copiii jos, ca să nu intre cumva peste el în timpul call-urilor.

Mai notez idei, mai postez ceva scurt, apoi cad lată, mă trezesc cu gura amorțită, probabil fiindcă adorm cu ea deschisă.

Una peste alta, zilele astea parcă am fost singură. De dimineața până seara. Şi pe cuvânt dacă aş avea ceva împotrivă, dacă nu aş avea şi atâtea altele de făcut pe lângă. Dacă nu aş vrea să fac şi altele pe lângă lista de „to do”, fiindcă – nu-i aşa? – şi nevoile mele sunt importante. 

Printre picături, fac ce pot.

Fac întâi ce e absolut necesar.

Ignor azi lucruri ce pot fi făcute (şi) mâine.

Lucrez şi scriu la 10 noaptea, după ce adorm copiii şi după ce strâng prin casă, să nu vină furnicile peste noi (avem o problemă cu ele, vara asta cât nu am fost şi-au făcut de cap). 

Dar chiar şi aşa, obosită şi – paradoxal – fericită cum sunt, vreau să vă spun că seara pun capul pe pernă şi sunt mândră de mine. De ce am făcut peste zi. Sigur, mă gândesc ce pot face mai bine mâine, dar mă bucur de tot ce am făcut peste zi. Mă bucur cu toți porii de copiii mei şi timpul petrecut împreună.

Aşa că,

Pentru mama care s-a săpunit pe corp cu spuma de la şamponul din cap, ca să facă baie-n 4 minute,

Pentru mama care nu a putut să doarmă la prânz cu copilul, fiindcă a avut de strâns şi împăturit haine,

Pentru mama care a vrut să doarmă de la 8, cu copilul mic, dar a trebuit să stea încă o oră-două să îl culce şi pe cel mare,

Pentru mama care se face terci când copiii ei se pupă, dar care respiră adânc când aceştia se încaieră,

Pentru mama care spune că nu îi e OK, care recunoaşte că îi e greu, dar a doua zi o ia de la capăt, că nu vine nimeni în locul ei,

Pentru mama care şi-a turnat vin, să bea şi ea puțin, dar fix atunci se trezeşte puiul şi strigă „mami, bațe”,

Pentru mama care seara le dă paste cu ton şi porumb, că nu a avut timp de nimic altceva,

Pentru mama care a avut la ora 3 nevoie de ajutor, dar n-a putut să o ajute nimeni,

Pentru mama care a avut o zi poate mai încărcată decât altele şi nu a avut timp să stea 5 minute-n fund, singură, să respire,

Vreau să îți spun să fii mândră de tine!

Nu duci doar o geantă cu jucării pe umăr când mergeți în parc. Nu duci doar un rucsac cu apă când mergeți la leagăn. Tu duci în spate cel mai greu job din lume, duci pe umeri cele mai mari griji. Duci în suflet cele mai intense temeri. Tu, tu! Tu le duci de dimineața până seara pe toate. În timp ce, în inimă, îți duci cele mai mari iubiri.

Cu prietenie,

Alexandra