Pentru a doua oară la tratament cu apă sulfuroasă, la Govora, cu copiii

Suntem, de câteva zile, cu copiii la tratament cu apă sulfuroasă la Băile Govora. Este a doua oară pentru noi. Prima dată, acum doi ani, Alec a avut urechile aşa înfundate de la secreții adunate, că nu mai auzea. Făcusem de toate. Îi dădusem de toate. Dacă nu se desfundau, trebuia operat. Până când un medic ORL ne-a zis: “Ați încercat aerosolii cu sulf de la Govora?”

Când am auzit, ştiind că socrii mei au casă de vacanță aici, am zis că încerc orice.

Şi, cam în 2 săptămâni de la tratament, copilului meu i s-au desfundat urechile. Aşa cum preconizase doctorul.

Anul acesta am revenit. Profilactic. Dacă prima dată am fost la Hotel Parc (2 stele, am povestit aici), anul acesta ne-au invitat şi cei de la Hotel Palace (4 stele) să testăm şi baza lor de tratament.

Eu şi Leea, în față la Palace

(Ca idee, sunt aceleaşi proceduri şi, prin rotație, şi aceiaşi angajați. Doar că, desigur, se vede un pic diferența la stele).

Partea bună este că la ambele poți merge fără să fii cazat, în limita locurilor disponibile.

Oamenii sunt tare amabili, dezinfectează tot după fiecare pacient, iar copiii mei, în mare măsură, sunt cooperanți. Facem pulverizații, solux (termoterapie cu energie luminoasă) şi aerosoli (aici e un pic mai greu cu ei să stea locului).

Aerosoli, Andrei şi Alec

Iar dacă mergeți la Palace în următoarea perioadă, o să primiți o procedură cadou cu codul Bebelonia100 🙂

***

Dr. Diana Galik şi subsemnata

Doamna doctor Diana Galik, medic specialist de reabilitare, v-a citit întrebările şi v-a răspuns mai jos:

LA CE AJUTĂ APA SULFUROASĂ?

„Utilitatea curelor balneare de la Govora este pentru toată patologia respiratorie (și nu numai) fie că vorbim despre cea din sfera ORL (rinite, sinuzite, otite, amigdalite, adenoidite-polipi etc) sau cele din sfera pulmonară (post-pneumonii, rinite alergice, astm bronșic, bronșite, bronșiolite, BPOC la adult, apneea de somn la adult chiar și la cei mai tineri)”.

E BUNĂ ŞI PENTRU COPIII CARE RĂCESC DES?

„Da, tratamentul balnear la Govora este chiar recomandat pentru copiii care răcesc foarte des. De aceea, aceste cure vor estompa simptomatologia virozelor viitoare și chiar vor mări distanța dintre apariția lor (acesta este și feedback-ul pe care l-am obținut de la părinții care vin cu copiii regulat)”.

Pulverizații, eu şi Leea

CÂND SĂ VENIM LA TRATAMENT?

„NU există o anumită perioadă din an pentru a accesa tratamentul balnear. Totuși, la copiii cu alergii respiratorii cunoscute la anumite polenuri (părinții știu din panelul ALEX sau prick testele efectuate) cele recomandate de medicul specialist alergolog – se recomandă venirea la tratament în extrasezonul polenurilor declanșatoare de alergii la copii. Pe de altă parte, recomandăm pentru copiii cu astm bronșic documentat, venirea să fie în extra-crizele astmatiforme.

De menționat că zona este aproape lipsită de alergeni”.

E NEVOIE DE RECOMANDAREA UNUI SPECIALIST?

„Copilul/pacientul poate primi recomandare din partea oricărui specialist care depistează/ tratează afecțiuni respiratorii (pediatru, pneumolog, alergolog și evident medic de familie). În același timp sunt părinți care optează să revină la cură după un tratament de primă intenție în stațiune (cel recomandat de specialiștii enumerați) cu o anumită ciclicitate, cea recomandată de medicul specialist de recuperare/reabilitare medicală aflat în baza de tratament a stațiunii. Astfel curele pot fi repetate de 2-3 ori pe an în funcție de situație și necesitate”.

Solux, Leea

DE UNDE ŞTIM CE PROCEDURI SĂ ALEGEM?

„Medicul specialist de recuperare/reabilitare medicală are competența de a recomanda proceduri pacienților (de la copii mici 1 an până la adulții ajunși la vârsta senectuții) în contextul diagnosticelor stabilite în cabinet sau în funcție de istoricul medical al pacientului. Acest lucru este posibil deoarece în cadrul specialității de recuperare/reabilitare medicală există stagii parcurse în acest sens”.

CÂT AR TREBUI SĂ DUREZE UN TRATAMENT?

„O cură corectă, coerentă și eficientă de tratament este de 10 zile cu repetare de 2 ori pe an (sau cum spuneam mai sus chiar și 3 cure unde este necesar, deoarece se folosesc factori naturali: pulverizații, aerosoli, inhalații la care adăugăm în schema de tratament, în funcție de vârstă copilului, kinetoterapia dedicată aparatului respirator și cea pentru școala spatelui).

Pulverizații, eu şi Leea

Câteva RECOMANDĂRI: la prezentare la cabinetul bazei de tratament copilul trebuie să fie în afara unui episod acut viral (să nu fie răcit, febril, cu subfebrilități și tuse productivă persistentă). Dacă întâmplător, în timpul curei, apare o viroză, medicul de recuperare/reabilitare trebuie să fie informat în legătură cu acest aspect. Triajul copiilor cu viroze respiratorii se face la prima consultație, la cabinetul bazei de tratament (cu toate acestea, copiii pot veni într-o perioadă de incubație a unei viroze, care se poate manifesta mai tardiv a 4-a, a 5-a zi de tratament, motiv pentru care am specificat necesitatea informării medicului specialist din bază vis a vis de statusul de sănătate al copilului în timpul curei.

ATENȚIE: tratamentul medicamentos de fond recomandat de alergolog/pneumolog (și aici ne referim la copiii cu rinite alergice, astm bronșic) nu se va întrerupe în timpul curei balneare”.

Îi mulțumesc doamnei doctor pentru amabilitate.

***

Intrare bază de tratament Palace

Ca să fac un rezumat:

✅️țineți minte că apa minerală sulfuroasă e bună pentru răceli dese, sinuzite, otite, amigdalite, polipi, alergii respiratorii, astm, bronşite, bronşiolite şi alte probleme respiratorii.

✅️ideal e să venim 10 zile consecutive (de două ori pe an), iar copiii nu trebuie să fie răciți (mai ales în faza acută a bolii)

✅️Se poate veni cu recomandare de la specialist, dar şi pe cont propriu (profilactic, de prevenție), fiindcă aici există oricum medici care te consultă înainte de tratament (trebuie doar rezervare aici: pentru  Palace – 0371 230 170,  pentru Belvedere şi Parc 0371 237331).

✅️Apele minerale cu sulf și iod de la Băile Govora se folosesc de peste 100 de ani în afecțiunile respiratorii, în bolile pielii și ale reumatismului. Există şi studii oficiale care sugerează că terapiile cu ape sulfuroase pot ameliora unele probleme respiratorii.

✅️Ca prețuri, sunt multe variabile la mijloc (ce fel de proceduri, câte proceduri şi ce oferte există în momentul respectiv), dar, ca idee, noi am plătit 450 lei/copil acum 2 ani la Hotel Parc timp de 10 zile (+consult medical 250 lei). 

✅️La Hotel Parc se poate deconta prin CAS.

✅️La Hotel Palace prețurile procedurilor sunt un pic mai mari: în jur de 115 RON/zi de persoană.

Consultul e tot 250 lei.

✅️În plus, vă reamintesc, dacă mergeți la Hotel Palace, primiți o procedură cadou cu codul Bebelonia100.

(Nota autor: în cazul în care alegeți să vă cazați la Palace, puteți suna aici pentru detalii: +40 745 385 575/Info@palacegovora.ro. Noi nu am stat la Palace, fiindcă e mai uşor cu copiii în casa socrilor, dar plănuim să mergem şi noi. Să mă urmăriți în stories în weekend, că vă dau detalii atunci de cazare şi masă).

Sper că vă sunt de folos aceste informații şi, pentru altele, vă aştept în comentarii.

Sănătate să avem cu toții,

Alexandra

 

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *