Eu nu m-am considerat niciodată un exemplu de om, de mamă, de femeie, de adult, de copil, de soră, de soție. Nu mi se pare că sunt vreo strălucită într-ale intelectului, frumuseții, scrisului și nici nu îmi doresc să fiu. Ceea ce îmi doresc însă, cu mâna pe inimă și din toate sufletele de există, este să fiu un om bun și fericit. Ca să îmi cresc copilul bun și fericit. Unde? Într-o țară asemenea.
De când am intrat în concediul de maternitate, m-am ascuns parcă în bula mea din Bebelonia, în țara inocenței, a iubirii, a lucrurilor pure și firave. Nu prea am mai ieșit cu nasul în România de azi. Am făcut pe nepăsătoarea, m-am mai întristat la câte o știre, m-am mai închinat la câte o lege, m-am mai enervat la câte o greșeală dăncilească și cam atât. M-am concentrat pe mămicie, pe Luc, pe partea frumoasă a paharului de vin.
Ei, dar marți am încercat să acord un ajutor infim și am ieșit câteva ore în stradă să strâng, alături de alți bloggeri, semnături pentru inițiativa “Fără Penali în funcții publice”, o inițiativă pe care acum o privesc cu alți ochi și pe care mi-ar fi plăcut să o ajut mult mai mult, mult mai de la început. O inițiativă ce pare spectaculoasă, de tip SF, ieşită din comun, pe când ea nu e altceva decât o dorință de bun-simț. O dorință prin care România mea, a lui Luc, a noastră ar putea avea o şansă de curățire. Ar putea fi condusă de oameni oneşti, integri, care se gândesc la binele tuturor. Fără afurisita de corupție, care e problema tuturor problemelor țării şi, în final, involuție. Or, noi toți vrem să progresăm. Ştiu că e greu de închipuit, dar nu fantasmagoric. Este posibil să se strângă 500.000 de semnături din câteva milioane bune? Este!
Dar trebuie să semnăm. Dacă rămânem în bulele noastre strâmtorate, nu se va întâmpla nimic de la sine, asta e clar. Iar județele care mai au nevoie de ajutor sunt Suceava, Tulcea, Neamț, Vaslui, Bacău, Alba, Maramureş, Hunedoara.
În stradă, am văzut mulți ca mine sau mai rău. Oameni în baloanele ignoranței, care m-au refuzat, m-au ocolit, repezit, care mi-au spus că nu se va schimba nimic, că nu mai pâlpâie niciun bec, ba unul m-a şi înjurat. Dar m-am însuflețit când totuşi am strâns vreo 12-13 semnături în două ore jumătate (pare un fâs, ştiu, dar contează şi una!), când câteva mămici mi-au scris că vor lua şi ele atitudine, când oamenii veneau şi ne felicitau. Pe mine nu aveau de ce, le spuneam, dar pe cei care au inițiat proiectul, da. Cei care au strâns semnături zilnic, de câteva luni încoace, merită tot respectul nostru. Cu vârf şi îndesat.
Eu sunt un simplu cetățean, un neica nimeni, dacă vreți, care îşi doreşte o țară cinstită, bună, tolerantă, fericită. Nu vreau un viitor mai bun. Vreau un prezent mai bun și un viitor extraordinar. Refuz să cred că doar generația lui Luc va fi (poate) mai norocoasă. Vreau să fim şi noi. Dar pentru asta, corupția nu are ce căuta în ecuație. Nu are.
Ca să semnați sau să strângeți semnături, trebuie să printați voi o foaie pe care o găsiți aici, să vă iscăliți ca în buletin şi să dați un SMS cu adresa voastră, ca să vină un curier să o ridice. Sau să o depuneți la centrul de colectare apropiat. Mai multe detalii găsiți aici.
Cu drag,
Alexandra
0
0
0
0
