Nu e ruşinos să-i spui copilului că nu ai bani. E mai ruşinos să îl minți

Vă spun pe scurt o poveste pe care am împărtăşit-o cu voi toamna trecută. Scriam despre cum, la 13-14 ani, părinții mei nu au avut să îmi dea bani de un suc, să merg cu prietenul meu de atunci, soțul meu de acum, Andrei, la berăria din stațiunea Voineasa. Şi zilele trecute am aflat de la mama că i-a fost cumva ruşine că am dezvăluit public asta. Vă las mai jos istorioara, pentru cei care nu o ştiu:

“Mai bine umblu cu chiloții rupți în fund decât să vă lipsească vouă ceva”. Oricât de tragicomic ar suna, aşa ne spunea mama când noi eram cât piciorul ei. O ascultam, râdeam, dar de înțeles…nu înțelegeam. Cum să nu îți cumperi chiloți? mă întrebam.

Ei, bine, iaca. Mi-a venit rândul. Nu ştiu cum se face, că, acum, când îmi privesc copilul, aş da toate hainele de pe mine, cu şosete cu tot, doar să îi fie bine. Mi-aş vinde şi părul să îşi facă cineva perucă din el, pe cuvânt. 

Sigur, au fost momente în viața mea în care părinții mi-au spus că nu au bani. Fie de o excursie, fie de o jucărie scumpă, fie de o haină de fițe şi, deşi mă posomoram pe moment, îmi trecea repede. Sau făceau ei cum făceau – habar nu am cum – că mă trezeam cu o surpriză de toată frumusețea şi îmi cumpărau ce îmi doream. O dată însă s-a întâmplat să nu. Nici să îmi treacă, nici să îmi facă vreo surpriză. Nimic. 

Eram în vacanța de vară din clasa a şaptea spre a opta şi Andrei (da, da, de atunci mă curta!) m-a invitat la un suc la berăria din stațiune. Acolo nu se putea da pe caiet, cum mai făceam când rămâneam în pană, aşa că ai mei mi-au spus un mare “nu”. Probabil le părea şi lor rău, dar mie şi mai şi. I-am spus băiatului că nu vreau, că doar nu îi puteam spune adevărul. El s-a supărat pe mine, eu m-am supărat pe ai mei şi am plâns în ziua aia printre brazi de am inundat pădurea. Eram prinsă exact la mijloc, vă dați seama. Mi se părea nedrept. 

Ei, dar apoi, cine îşi pupa părinții cu foc când se mai întâmpla să pot merge la berărie? Cine sărea până în tavan ori de câte ori primea ăia cinci lei pentru suc? Eu, normal. Mă bucuram şi le mulțumeam părinților parcă mult mai sincer, fiindcă ştiam că depun eforturi. Fiindcă ştiam că altădată nu se va mai putea. Apreciam mult mai mult şi chiar puneam deoparte, ca să nu mai refuz băiatul.

Cred că e foarte important să învățăm de mici că nu ni se cuvine totul. Să învățăm că există şi limite, deşi poate fi dureros. Să învățăm că există şi noapte, ca să vedem ziua. Că există şi urât, ca să ne bucurăm de frumos. Astfel, prețuim mult, mult mai mult ce avem acum şi nu deplângem infinit ce ne lipseşte.

Sper din tot sufletul ca Luc, cu vulpițele lui cu tot, să facă şi el asta…”

 

Ce i-am zis mamei şi ce vreau să vă zic şi vouă este că nu e nimic ruşinos. Nu este ruşinos să fii o mamă casnică, să fii un tată care munceşte de dimineața până seara pentru a asigura traiul a patru oameni, cum a fost cazul nostru mult timp şi să mai vezi că la sfârşit de lună eşti pe minus. Nu e ruşinos să fii un om modest, care uneori nu îi dă copilului 5 lei pentru un suc pentru că îi ține pentru două pâini. Nu e ruşinos să fii sincer cu copilul tău şi să îl înveți că nu poate să aibă totul de la sine putere în viața asta. Ba chiar cred că îi face bine.

Ruşinos e să furi, să îți vorbeşti de rău prietenii sau cunoştințele, să fii invidios, să te îmbeți şi să îți bați copilul, să vezi un om în suferință şi tu să treci nepăsător. Ruşinos e să arunci gunoiul în stradă, să scuipi cojile de semințe chiar în fața blocului şi să nu le strângi, să faci rău intenționat şi să fii egoist până în pânzele pânzelor. Dar să recunoşti că nu ai bani, nu.

Chiar nu cred că e rușinos să îi spui adevărul copilului tău când nu ai posibilități materiale şi când nu poți să îi satisfaci dorinţele. Dacă mă întrebați, mi se pare mai ruşinos să nu fii sincer cu el.

Poza: Unsplash

Cu prietenie,

Alexandra

Please follow and like us:

0

0

0

0