Am fost prinsă săptămâna asta cu proiecția de filme străine şi româneşti din Voineasa, de acasă de la mine, pe care eu şi prietenii mei de la Asociaţia Descoperă Voineasa am organizat-o. Imaginaţi-vă că noi avem un cinematograf funcţional aici, dar care nu a mai fost deschis de mai bine de 14 ani. Aşa că, ne-am gândit să facem o surpriză celor din zonă, dar şi celor care au venit de departe, să se plimbe pe crestele de munte.
Evenimentul a ieşit tare frumos, din ce feedback am primit, dar vă spun sincer că m-am bucurat când s-a terminat. M-am bucurat, fiindcă abia atunci am ajuns la timp acasă, cât să îmi culc eu copilul. Cât să mă odihnesc cu el, în braţele mele. Dormise două nopţi cu părinţii mei, iar pe timpul zilei abia mai apucasem să ieşim un pic să batem mingea.
Şi îmi dau seama că mulţi părinţi lucrează de dimineaţa până seara şi ajung acasă cât să îşi culce copiii, dacă nu dorm deja. Mulţi părinţi îşi petrec o grămadă de timp la birou, în trafic, la cumpărături, în bucătărie şi sunt înghiţiţi de o sumedenie de treburi care nu pot fi amânate. Mulţi părinţi nu reuşesc să petreacă timp cu copiii lor cât şi-ar fi dorit. Să le citească o poveste, să facă un puzzle, un lego, o parcare pentru maşini din cărţi de joc. Apoi se simt vinovaţi, mai cumpără câte un cadou să îndulcească lipsa şi îşi promit că a doua zi la serviciu vor rupe uşa la 5. Şi, de multe ori, nu se întâmplă asta.
Dar oricât de obosit ai ajunge acasă, oricât de muşcat de vinovăţie ai fi, oricât de tare ţi-ar bubui capul de la agitaţia de pe zi, de la problemele pe care nu reuşeşti să le rezolvi, realizezi că toate se scurg din tine când deschizi uşa şi îţi găseşti copilul pe hol, aşteptându-te. Că ştia că trebuie să vii.
Tot stresul, toate gândurile, toate remuşcările trec de la sine, când îţi ridici copilul la umăr şi îl săruţi pe obrajii ce par mai rumeniţi. Îţi laşi geanta la picioare, îţi mai săruţi şi iubitul sau iubita şi te bucuri cu toate inimile din corp de ce ai. Fiindcă ştii că, deşi lumea toată ar putea fi împotriva ta, ei nu vor fi. Deşi lumea toată ar putea să nu te înțeleagă, ei te vor înțelege. Îți dai seama că nicăieri, dar nicăieri nu îţi e mai bine decât în liniştea ta de acasă.
Aşa a fost şi la mine, după ce s-a terminat această săptămână 🙂
Poza: Unsplash
Cu prietenie,
Alexandra