În seara asta, vă las un articol scris de prietena mea, Oana Boia, co-fondatoarea celei mai faine cafenele din Bucureşti în care am fost, Mom O’clock, ce, din păcate, s-a închis definitiv din cauza pandemiei. Dar, la finalul articolului, aflaţi cum s-a reinventat astfel încât Mom O’clock să vină în continuare în sprijinul nostru 🙂
***
Copiii schimbă ceva în noi pentru totdeauna. Aduc iubirea, liniștea și recunoștința în viața noastră, așa cum reușesc să stârnească cele mai furtunoase ploi pe mare.
Ne învață să absorbim zilele cu mai multă poftă, deși alteori ne-am dori să dăm “skip” la după-amiezele care își numără minutele până la lăsarea nopții. Sunt vela de care ne agățăm și ancora pe care o simțim uneori că ne pune frână.
Se spune că fericirea stă în lucrurile mărunte, iar ei sunt cei mai buni dascăli.
Cafeaua nu ar fi așa bună dacă nu am ști cum să o bem rece, ore mai târziu.
Ieșirile cu prietenii sunt mai valoroase acum, când timpul este prea puțin și acasă ești așteptat să te joci cu ei.
Nu ne dăm seama, decât târziu, ce ușor trecem prin greutăți cu ei alături de noi. Cum ne dau un sens, uneori obositor și greu.
Ne încropesc cele mai frumoase amintiri, pe care doar timpul le va face de neprețuit.
Mânuțele mici și cărnoase care te mângâie și te altoiesc din prea multă dragoste.
Picioarele “pietroase” care așteaptă momentul oportun al schimbării scutecului ca să-ți aplice tehnici de taekwondo. “Bezele” stângăcii și “pa”-ul zis cu lag de 30s.
Momentele când se adună de prin colțurile casei și strălucirea din ochii lor când intri pe ușă.
Cum reușeșc ei să ne dezvăluie părți ale părinților noștri, pe care nici noi, copiii lor, nu le-am văzut vreodată sau le-am văzut prea rar.
Judecători și totodată împăciuitori, încearcă să readucă armonia când noi, ăștia mai mari și fară minte, avem o divergență.
Și dibăcia lor când încearcă ștrengărește să mai obțină o bucățică de ciocolată.
Determinarea lor ne inspiră să visăm la țeluri înalte și să încercăm marea cu degetul. Ne învață să evoluăm și ne iubesc când greșim și ne îmbrățișează când ne e greu.
Pentru ei mutăm canapeaua din loc ca să își facă o cazemată și renunțăm la serialul preferat ca să pândim genele până se așează liniștite unele peste altele.
Trezesc în noi griji pe care nu le aveam și sperăm tot timpul că le va fi mereu bine.
Ne apropie de Dumnezeu mai mult decât credem și ne rugăm ca EL să existe cu adevărat ca să aibă ochi pentru ei atunci când noi nu o să avem sau când nu o să stea în puterea noastră să îi ajutăm.
Copiii, creatori de oameni și de suflete.
Ne șlefuiesc pe zi ce trece așa cum marea dă luciu pietrelor. Poate ar trebui să facem copii mai timpuriu. Ne-am bucura împreună cu ei mult mai multă vreme.
***
0
0
0
0
Un răspuns
Asa este, un copil este cea mai mare fericire. In curand o sa am si eu unul si de abia astept sa il vad