Mama, poate sunt prea mic. Poate chiar sunt mic printre atâtea emoții plutitoare, printre lumi stranii şi voci înfricoşătoare. Dar sunt un mic sâmbure de adevăr, ce îți aduce ție alinare.
Mama, poate sunt prea mic. Poate nu pot să te ascult la fiecare pas, să aud ce-mi spui ori de câte ori mă strigi. Poate aş prefera să mă mai joc puțin cu trenulețul exact, exact în secunda în care vrei tu să mă îmbraci. Poți să ai un pic mai multă răbdare cu mine, te rog?
Mama, poate sunt altfel decât ai fi vrut. Poate ți-ai fi dorit să desenez mai frumos, să mănânc mai mult, să vorbesc mai încet, să fiu ca unul şi altul. Dar să ştii că eu te iubesc până la Pluto şi înapoi fix aşa cum eşti.
Mama, poate mai greşesc. Poate pierzi multe nopți din cauza mea, poate te doare când îți închid uşa în nas, poate îți curg lacrimi şiroaie când mă îmbolnăvesc sau ne certăm. Dar ai văzut că eu vin, pup şi suflu să îți treacă?
Mama, poate îți e teamă că nimeni nu are grijă de mine aşa cum o faci tu. Poate crezi că tata îmi va da covrigi în loc de prânz, iar bunica îmi va pune desene înainte de culcare în loc să îmi citească o poveste. Dar să ştii, din câte am văzut, că toți se străduiesc să îmi fie mie bine.
Mama, poate simți că înnebuneşti când te urmez ca o umbră, chiar şi la veceu, poate îți vine să mă iei de o aripă şi să țipi ori de câte ori spun „nu vreau” sau ling vreun bocanc. Dar să ştii că nu plec nicăieri. Sunt aici, zi de zi, lângă tine, să mă îndrumi.
Mama, poate sunt prea mic să controlez ce simt. Uneori nu poți nici tu. Poate nu înțeleg tot timpul ce îmi ceri, poate nu înțelegi tot timpul ce vreau să îți spun. Dar să ştii că nu aş face nimic intenționat să te supăr.
Da, mama, poate sunt prea mic.
Dar niciodată atât de mic încât să nu încapi tu, cu toată dragostea ta, în mine.
***
Poza: Cristina Jilavu, Event Portrait
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
