Mâine, voi veți fi un pic mai mari, iar eu…un pic mai mică

2 Comentarii
Mâine, voi veți fi un pic mai mari, iar eu…un pic mai mică

Am fost să ne vaccinăm duminică, eu şi soțul meu, şi, cum nu avem cu cine lăsa copiii, i-am luat cu noi. Alec a dormit, iar Luc era cam tăcut.

Avea emoții, pentru că, atunci când a venit asistenta să mă înțepe, m-a ținut strâns de mână şi m-a mângâiat.

Femeia, cu părul creț, ieșit de sub capişon în zona urechilor, l-a privit pe deasupra ochelarilor:

-Mda, acum când sunteți mici aveți grijă de mami, dar apoi…nici nu mai dați pe acas’.

Apoi a oftat. Pentru sine.

Un oftat care m-a durut. Pentru că nu, încă nu sunt pregătită să fiu în locul ei şi nu ştiu dacă voi fi vreodată.

Aşa că, fix în momentul înțepăturii, gândurile mi s-au dus la rândurile de mai jos…

***

Mă uit la voi cum stați lipiți de mine. Cum încă mai aveți nevoie de un umăr pentru somn. Cum încă mai aveți nevoie de o mână să treceți strada spre parc.

Dar mâine…veți mai avea?

Poate mâine veți învăța să mergeți pe bicicletă fără să vă mai țin eu de şa. Poate mâine veți vrea să dormiți singuri, fără nasul meu în spinăruşa voastră.

Poate mâine veți face fundița de la şireturi fără să le mai țin eu cu arătătorul. Poate mâine veți lua singuri castronul albastru, din fundul dulapului, fără să mă mai strigați.

Poate mâine veți citi singuri şi veți vrea să tac, să nu vă întrerup. Sau poate veți decoji singuri fisticul, fără să vă mai fac eu grămăjoară în pumn.

Poate mâine o să îmi spuneți să nu mai scriu despre voi, despre noi şi voi rămâne cu mâinile pe tastatură.

Poate mâine veți uita să apăsați pe inimioarele noastre desenate. Să îmi spuneți ce vă doare.

Offf, poate mâine veți avea căştile pe urechi şi nu mă veți auzi când vă spun că vă iubesc.

Fiindcă, pe zi ce trece, voi faceți câte un pas spre independență, iar eu nu vă pot urma. Rămân pe loc. Încremenită. 

Mâine, voi veți fi un pic mai mari, iar eu…un pic mai mică. Dar sper, Doamne, sper că niciodată atât de mică încât să nu mă mai găsiți în voi.

***

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

 

Sunt Alexandra Lopotaru, jurnalist, blogger, autor de carte pentru copii și mama de Luc, un băiețel cu ochi-pelin. Sunt amorezată din Nord până în Sud de familie, scris și poezii, iar cea mai mare dorință este să ne păstrăm cu toții măcar o bucățică din naivitatea, curiozitatea și bunătatea copiilor din noi.

2 Comments

  • avatar

    Elena

    29/05/2021

    Asa e, dureros de adevarat. Stiu de ce ma intorc mereu pe bebelonia.ro

    • avatar

      Alexandra Lopotaru

      30/05/2021

      Mulțumesc! Pe pagina de Facebook sunt mai activă 🙂

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.