Mă înscriu la SuperBlog2019, pentru că am o SuperComunitate

Acuş, în noiembrie, fac doi ani de când am dat drumul blogului. Acestui mic oraş, care a fost, pe rând, o uliță, un sat, o comună şi care a crescut singur-singurel. Fac doi ani de când mi-am deschis sufletul în ochii voştri, de când am zâmbit la fiecare mesaj din partea voastră, de când am bocit la câte-un paragraf, cuvânt, idee, gând ce-mi săgetează mintea. Ce? Credeați că numai vouă vă dau lacrimile când citiți ce scriu? Oho, deloc.

Se fac doi ani din viața mea în care am putut măsura cu privirea, cu poveştile, cu poeziile, cu anotimpurile cum m-am descurcat ca mamă. Cum a crescut copilul meu, cum a învățat să se rostogolească, să bea cu paiul, cum s-a înălțat, cum a fost alăptat, cum a început să îmi dea drumul la mână, ca să meargă singur. Cum am țipat, cum am râs, cum m-am simțit ca înghețata în ploaie când nu am putut să îl ajut. Mă duc, când mi se năzare, pe pagină, mă uit la ce am scris atunci, chiar atunci – la început – şi mă trosneşte nostalgia de nu mă văd. 

„Am dat peste o dragoste copleșitoare și greu de înțeles. Atât de mare, încât, uneori, ca să îmi eliberez energia, mă strâng pe mine în brațe și nu pe el, să nu îl doară”. Asta scriam eu în Decembrie 2017, când avea 11 luni, asta simt şi acum, la doi ani şi opt luni. 

Şi partea grozavă e că şi noi, eu, tu, tu şi tu, am crescut împreună. Ca părinți. Unii dintre voi ați venit mai târziu, unii continuați să veniți în timp ce scriu, iar unii mă ştiți de la bunul început. Am fost şi suntem aici, împreună. Şi pentru asta nu am decât un singur lucru să vă spun: mulțumesc. Mulțumesc mult. Pentru toate mesajele publice sau private, pentru toate emoticoanele fericite sau mai puțin, pentru toate polemicile constructive şi decente. Mulțumesc că nu m-ați lăsat să cred că sunt singură. Nu am fost niciodată, deşi mămicia te poate izola involuntar.

Şi pentru că am o SuperComunitate, pentru că vreau să mai aduc noi subiecte în atenția voastră şi poate pentru că – aşa – îmi pun adrenalina la încercare, mă înscriu la SuperBlog2019, „cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească”, unde va trebui să scriu, să scriu şi iar să scriu. Despre toate domeniile posibile. Să îmi bucur sufletul, adicătelea 🙂

Cred că va fi mişto 🙂

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.