Eram într-un parc din Bucureşti, cu părinți cu care mă ştiu după fizic, nu după nume, fiindcă ne mai potrivim uneori în ieşirile noastre. Printre ei, şi prieteni de-ai lor, fără copii.
-Luc, mami, te rog să-i dai şi tu copilului mingea ta, zic încurajator, dar nu durează mult, că el o ia în mână şi fuge. Eh, e greu să îi înveți pe copii să fie altruişti, când până la trei-patru ani o să tot fie egocentrici, continuu eu, oarecum stânjenită şi uşor ruşinată, să mă scuz.
-Ei, aş! Eu cred că un copil trebuie educat de mic şi e imposibil să nu înțeleagă dacă nu îi explici de multe ori, îmi spune o fată din grup, ce încă nu făcea parte din clanul “părinților”. Dar se pregătea să devină mamă chiar anul acesta.
Nu vă spun că am simțit cum o coacăză îmi urcă din stomac în gât şi îmi blochează respirația. Amuțisem dintr-un soi de supărare nervoasă, iar tâmplele îmi pulsau frenetic. Fie îmi dădea mie de înțeles că nu reuşisem să îmi educ copilul, fie îşi dădea cu părerea despre un subiect la care nu avea nici după ce copia, că nu fusese la cursuri. Indiferent de situație, vigoarea mea se dusese pe Apa Sâmbetei, în mânhnire.
Imediat însă, după secundele impulsive, m-am potolit. Fiindcă toți avem dreptul la gândiri, impresii, păreri, judecăți, fiind ființe grăitoare. Şi mi-am dat seama că şi eu mă pronunț de atâtea ori fără cunoştințe de cauză serioase. Spre exemplu, tind să cred că ar fi foarte uşor să transform țara noastră în Japonia dacă aş fi eu la putere. Aş face din Bucureşti un oraş prietenos cu oamenii cu dizabilități sau cu părinții, care nu îşi pot plimba copiii în căruț nici măcar pe trotuar. Mă gândesc că în locul primăriței aş amenda pe toți care aruncă gunoaie pe stradă, că aş recondiționa şi adapta transportul public la nevoile noastre, că aş face parcuri care imită codrul, unde poți veni cu cortul, poți face focul şi copiii se pot juca în nămol toată ziua.
Aş face multe, fiindcă toate ideile mele crețe mi se par uşor de realizat. Din perspectiva mea. Însă, dacă aş ajunge pe scaunul din primărie, sigur m-aş da cu capul de pereți după ce aş afla că nu sunt bani, că nu sunt oameni entuziaşti ca mine, că există mii de ghimpi în proiecte şi piedici birocratice de toată frumusețea de care habar nu aveam. Şi, până la urmă, nu puteam afla decât devenind primar.
Aşa şi cu ne-părinții, care ne dau sfaturi, poate cu cele mai bune intenții. O să vadă ei cum stau lucrurile când or fi în bocancii noştri. Până atunci, aş vrea să îi rog să fie mai îngăduitori cu noi şi orice apostrofare să fie făcută într-un mod blând. Dacă e făcută cu superioritate şi răutate, nu poate fi decât demotivant pentru părinte. Şi, oricum, să mă creadă când le spun că noi avem zilnic temeri şi îndoieli de capacitățile noastre parentale. Zilnic ne rugăm să nu greşim şi sperăm ca “mâinele” să ne găsească mai buni. Ne dorim să nu eşuăm şi să fim un model pentru copiii noştri. Încercăm asta în fiecare secundă. Uneori ne iese, alteori – nu. Dar nu renunțăm pentru nimic. Şi tot ce pot să le mai spun este că pare mult, dar mult mai uşor să fii părinte…din afară.
Poza: Unsplash
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
4 răspunsuri
Sa vezi ce am observat eu: cand sunt in parc, ma agit/ agitam mereu să nu supar pe unii si altii, adica sa am grija ca ai mei copii sa nu se ingramadeasca la tobogan inaintea bebelusilor (oricum n-o fac, ci asteapta cu respect), sa nu ia jucariile cuiva (nici asta nu fac ca pur si simplu nu o fac 🙂 ), sa, sa… si ma scuzam mereu daca se intampla ceva.. minor, de altfel. Dar ce crezi ca am observat? Un procent infim de mamici se scuza asa ca mine, restul butoneaza linistite in timp ce ai lor copii stau de-a curmezisul pe tobogan sau blocheaza leagane punandu-si vreo jucarie, sau…, sau… Deci, draga mea Alexandra, fii atenta ce zic io: observa ce ti-am scris eu mai sus sa vezi tu cat de bine ti-ai crescut copilul si nu te mai scuza pentru nimicuri de astea, gen ca a luat micutul tau mingea, ca apoi sa le dai motiv sa comenteze la scuza ta, lasa-le pe mamele alea care chiar n-au nicio treaba cand ajung in parc cu copiii sa se scuze 🙂 Oricum, stiu ca e greu sa fii OBSERVATOR cand esti cu ochii pe puiul tau, dar incearca, sa vezi ce bine o sa te simti dupa aia si relaxata 🙂
Multumesc, Florina! will do 🙂
Eu tocmai de la sora mea mi-am auzit tot felul, inainte sa devina si ea mama. Apoi a vazut de ce nu e chiar asa cum credea 😂 de exemplu avea idei ca bebe doarme mereu linistit si adultii pot face ce vor, pot chema prietenii in vizite etc. S-a tranaformat radical dupa bebe 😁
Haha, vine rândul tuturor 🙂