După ce tu-adormi, eu te mai privesc, te mai sărut şi te mai iubesc un pic…

După ce tu-adormi, eu rămân ţeapănă lângă tine şi te sărut pentru toate dăţile în care nu m-ai lăsat să te sărut,

Clipesc de mii şi mii de ori, să mă asigur că văd bine, că eşti aici, aievea, 

Palmă din palmea mea, suflet venit din coastele mele.

 

După ce tu-adormi, eu plâng şi mă gândesc la toate dăţile în care aş fi putut fi mai bine, în care aş putut fi mai bună, în care aş fi putut schimba trecutul dacă m-aş fi străduit puţin, puţin mai mult. Încă o secundă de răbdare dacă aş mai fi avut…

Îţi cer iertare iar şi iar, ştii? Deşi ţi-am mai cerut-o şi pe zi.

 

După ce tu-adormi, eu stau priponită-n coate şi adulmec liniştea ce se aşterne peste noi,

Respir lumina ce abia se mai vede, mângâi păr, mânuţe şi urechi ce abia mai scot un sunet.

Unde ai fost până acum? Unde vei merge mai târziu? 

Mă-ntreb dacă-s singura năucă îmbătată de iubirea ta.

 

După ce tu-adormi cu fruntea pe nasul meu, cu nasul pe buza mea, cu picioarele pe genunchii mei,

Eu te-nchin, te scald în rugăciuni mai arzătoare decât flama unei lumânări,

Să-mi fii bine, iubire,

Să-mi fii drept şi sănătos, puiule,

 

Ca apoi să îl strâng de braţ pe-al tău tată şi îi spun tacit din ochi: 

“Doamne, ce minunăţie avem!”

 

După ce tu-adormi,

Nu ştii, nu ştii, puiule, dar ţi-acopăr şoldul cu pătura gri de pluş, 

Mă aşez la spinăruşa ta să te mai iubesc un pic,

Îţi mai surâd o dată ţie şi de zece ori mie,

Fiindcă, tu-adormi, dar eu mă trezesc la cea mai frumoasă realitate: 

Şi mâine e o zi cu tine.

***

Poza; arhivă personală de acum câteva zile

Cu prietenie,

Alexandra