V-am spus de ieri că iar am rămas singură cu copiii, fiindcă soțul meu a avut o cursă grea pe munte. Ce e drept, sunt mândră de el, 110 km în 25 h, locul 36 din 120 înscrişi (dintre care jumătate au abandonat).
Şi chiar dacă suntem la bunici, s-a nimerit ca azi toată lumea să aibă treabă. Aşa că am stat când cu unul, când cu altul, când cu amândoi. De dimineața până seara. Nu am avut pic de pauză, nu am apucat nici să beau apă, îmi simt gura uscată acum când scriu.
(Mă duc să beau acum, dacă tot mi-am amintit)
Mă bucur tare, tare că am putut să mă conectez cu Luc, a fost o zi minunată emoțional, fără tantrumuri, fără mii de rugăminți, ceea ce îmi demonstrează încă o dată cât de important este timpul petrecut cu fiecare.
Dar pentru mine, a fost şi este obositor. Şi probabil nu ar fi aşa de solicitant dacă Alec ar dormi şi el mai bine. Sigur, sunt nopți când doarme de la 7-8 seara până la 6 dimineața şi îl alăptez de două sau trei ori a câte 1-2 minute, dar sunt alte seri în care adoarme tot la 7-8 seara (aşa e programul lui, am încercat să îl mut la 9, mai rău fac, mai des se trezeşte), dar se trezeşte la 2, la 3, la 4, la 5 şi stă câte o oră până adoarme. Cum a fost şi azi-noapte. Cred că îi dau ceilalți dințişori, de sus, şi mă rog să îi treacă mai repede. Că îmi ies ochii din orbite, de oboseală, ca la melc.
Şi acum zece minute, când m-am pus în pat şi am culcat şi copilul mare, am simțit o uşurare că, în sfârşit, am un pic de linişte.
Dar apare dilema: să mă culc sau să mai stau?
Vinovată nu mă mai simt, mă simțeam continuu la primul copil, ba chiar uneori aşteptam să se trezească, să îl pot pupa iar. Dar acum, cu amândoi, de cele mai multe ori, prefer să pun capul lângă ei şi să mă odihnesc.
Ora lor de somn, ora noastră de respiro
Abia după ce adorm copiii, simți cum ți se scurge energia până la degetele de la picioare. Abia atunci simți oboseala, durerea de spate, bătătura de la călcâi. Sigur, ele te mai înțeapă şi pe zi, dar nu prea ai timp să te gândeşti la ele.
Abia atunci, după ce adorm copiii, când te întinzi, închizi ochii şi respiri liniştea din casă, ai timp să reflectezi. Meditezi la ce a zis vecinul despre copilul tău, te încrunți la greşeala pe care ai făcut-o, dar n-ai vrut s-o recunoşti, zâmbeşti când îți aminteşti cum v-ați învârtit la prânz pe un remix. Ba chiar, dacă eşti în toane bune, te umfli în pene şi te feliciți de cât de frumos cresc ei, sub nasul tău, zi după zi.
Abia după ce copiii sunt sub pătură şi respiră armonios, abia după ce ziua se face noapte, te încumeți să termini de mănâncat, te motivezi să strângi din haosul din jur, ce oricum va fi la locul lui mâine, te bucuri de un duş fierbinte, care îți spală, pentru câteva secunde, toate grijile din corp.
Hai să mai citesc un pic, îți spui, hai să mai văd un film, hai să mai stau şi cu soțul, hai să fac câte puțin din toate, hai că dorm mâine mai devreme, îți spui, doar-doar să lungeşti senzația că mai ai timp şi pentru tine.
Dar cel mai important e că, după ce adorm copiii, poți, în sfârşit, să dormi şi tu.
Poza: Unsplash
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
