Dragi tați, ajutați mamele în nopțile albe, când puteți, căci sunt mai uşoare-n doi

Alec a căpătat iar un soi de laringită, aşa că ultimele două nopți au fost tare lungi.

De regulă, când soțul meu lucra, el dormea cu Luc (4 ani jumătate), iar eu eram de pază noaptea cu Alec (8 luni). Când răcea, eu şâşâiam, eu plimbam, eu valsam, eu trăgeam muci, eu dădeam tratament. Iar la 6 dimineața îl prelua soțul meu până pe la 8, înainte de serviciu. Timp în care eu mă mutam şi dormeam cu copilul mare.

Acum, fiind în concediu şi fiind la bunici, a fost mult mai prezent nopțile. El a dormit cu mine şi cu Alec, iar Luc – cu bunicii. Aşa că, m-a ajutat cu agitația nocturnă din ultima perioadă, când Alec a plâns de burtică (mai are crampe sau se mai constipă, din păcate), m-a ajutat când Alec avea chef de joacă (se mai trezeşte din senin, probabil vreun salt mental, dar în jumătate de oră adoarme la loc) şi cel mai bine i-am simțit ajutorul acum, în ultimele două nopți. Tuse, răguşeală, muci, plâns, sunat Alopedi, aerosoli la 3 dimineața, fiindcă efectiv nu putea să mai sugă de la cât de înfundat era nasul.

Doamne, ce nopți grele, ca multe altele (este a cincea viroză deja, grădinița copilului mare fiind cauza primelor patru) şi totuşi mai uşoare. Ce diferență este să le împărțim amândoi.

Ce diferență este să împarți greul.

Unul aduce batista bebeluşului, celălalt bagă aspiratorul în priză, unul ține copilul, celălalt trage mucii, unul îi pune picături în nas, altul îi masează gingiile sau burtica, unul fuge după termometru, altul îi cântă, unul îl leagănă cinci minute, celălalt – zece. 

Unul îl strânge la piept, celălalt sună la doctor, unul îl mângâie pe cap, celălalt citeşte prospectul vreunui medicament. Unul deschide geamul să se aerisească, celălalt acoperă veioza cu un tricou, să facă semiîntuneric, unul aduce un scutec şi crema, celălalt l-a şters la funduleț deja.

Şi printre toate acestea, e loc şi de-o îmbrățişare, şi de-o strângere de mână, şi de-o încurajare, şi de-o privire înduioşătoare, de parcă ar spune „împreună o să trecem şi peste asta”.

Tot greul se împarte între mamă şi tată, iar nopțile ce odată păreau îngrozitor de dificile când erai singur sau singură, parcă devin mult mai uşoare-n doi.

Nu vreau să pun presiune pe nimeni. Nu vreau să fac o competiție între cine trage mai tare noaptea, între cine lucrează a doua zi sau nu, fiindcă fiecare familie îşi ştie orânduirea. Dar vreau doar să îi rog pe tați (fiindcă mamele cam stau de veghe noaptea, în general), ori de câte ori pot, să îşi ajute soțiile în nopțile albe.

Măcar în nopțile albe.

Fiindcă o singură mână de ajutor în plus face toată diferența din lume.

PS: de acum, 7 nopți, voi fi iar singură. Andrei a plecat, aşa cum vă spuneam, să alerge în Alpi (revin pe acest subiect, fiindcă el voia să amâne, să rămână, dar nu l-am lăsat eu)

Poza: unsplash

Cu prietenie,

Alexandra