Dragă viață, te rog ca la 80 de ani să călătoresc cu perle la gât şi ruj pe buze

La 12 noaptea, fix la 12 noaptea, eu îl legănam pe Alec. S-a trezit de la bubuitul artificiilor şi petardelor (sunt împotriva celor zgomotoase, nu înțeleg de ce e aşa distractiv, mai ales când ştii că animalele din jur sunt sever afectate) şi nu am avut ce face decât să pun muzică şi să dansez cu el. Avusesem şi un geam deschis şi, când m-am dat jos să îl închid, Alec a deschis ochii de ziceai că-i huhurez. 

Şi, în timp ce valsam, mă gândeam că abia după ce îl voi înțărca voi putea să plec noaptea. Sigur, pe zi adoarme cu bunicii, spre exemplu, dar noaptea, dacă nu sunt eu, plânge până adoarme de la epuizare. Şi nu vreau asta. Şi e OK, mai ales că abia are şi el un an şi două luni. Normal că vrea la mine 🙂

Dar asta nu m-a făcut să nu mă gândesc departe. Mult prea departe poate, dar m-am închipuit pe mine la bătrânețe.

Bătrânii din România, obosiți şi munciți

Mi se pare că mulți bătrâni români sunt munciți, obosiți, chiar singuri, trăind la ei, în ogradă, iar cele mai dese drumuri sunt la doctor.

Mamaie a mea nu a văzut niciodată marea, iar tataie al meu abia venea la noi, la bloc (5 minute cu maşina), fiindcă nu voia să îşi părăsească animalele. Şi Doamne, cât îl mai rugam!

Darămite să iasă din Voineasa…

Sigur, ține foarte mult şi de situația materială, dar şi de mentalitate. De obişnuință. De cultură.

Nu ştiu dacă greşesc, dar bătrânii din Vest sunt mult mai liberi şi parcă…mai fericiți.

Avem un cuplu de amici australieni la vreo 70 de ani, pe care i-am întâlnit acum 6 ani în India. Noi ne-am întors, între timp am făcut şi doi copii, iar ei…călătoresc în continuare.

Bătrânețea mea

În ceea ce mă priveşte, când oi avea păr alb şi m-oi cocoşa, nu voi vrea să fiu vreo povară pentru copiii mei. Visez de acum să mi se aşeze ridurile simetric, să am mintea brici, toți dinții-n gură şi să călătoresc în toată lumea. Cu soțul meu şi prietenele mele. Să mă întorc acasă doar când vor avea copiii nevoie de mine, doar când mă vor chema, doar când vor deveni părinți.

La bătrânețe, vreau să fac multe din lucrurile pe care le fac şi acum. Vreau să ating girafele din Kenya, să mă scald cu macacii japonezi în izvoarele termale, să mângâi pinguinii din Antarctica şi să dorm în lodge-urile din Himalaya.

Vreau să îmi pun perle la gât, să mă dau cu ruj pe buze, vreau să dansez pe un vas de croazieră cu un pahar de vin în mână.

Vreau să citesc, să fac dragoste, să beau ceai de vanilie, să nu treacă o zi fără să descopăr un nou răsărit. 

Ai auzit, dragă viață? Te rog, ca la 80 de ani, să mă găseşti cel puțin la fel de fericită ca acum.

Poza: noi doi, îmbătrâniți.

Originala, mai jos:

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
Tweet 0
Pin Share0

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *