Luc a avut săptămâna trecută două nopți urâte, cu treziri şi plânsete dese. Cu burta până la gură, în a opta lună, a trebuit să îl țin mult timp în brațe să se liniştească, fiindcă nu voia decât la mine. Chiar şi la toaletă m-am dus cu el agățat de gât. Cu o mână îl țineam, cu alta încercam să îmi dau catrafusele în jos, să nu fac chiar pe mine, iar cu mintea spumegam la singurul om pe care îmi puteam vărsa năduful: soțul meu. „Bine că tu poți să dormi”, îmi spuneam. Deşi ştiam că e treaz, ştiam că m-ar fi ajutat dacă ar fi putut, dar simplul fapt că nu avea cum mă înfuria şi mai tare.
Şi, în loc să empatizez cu copilul, să mă concentrez asupra lui, eu mă certam că nu am suficientă răbdare şi că nu îi găsesc cauza. Şi totuşi, de ce plângea aşa rău? Cum aş fi putut să îl ajut mai mult? Făcusem ceva pe timpul zilei? Era vina mea?
După două nopți din acestea grele, m-am dus la vecina mea, Alina Haiduc, care este Emotional Coach (o să vă mai povestesc despre ea, când o să îmi permită), să o întreb dacă nu cumva emoţiile mele din perioada asta îl afectrează. A ridicat din sprâncene şi mi-a zis:
-Alexandra, tu ştii cât de jos te duci emoţional, din cauză că te învinovăţeşti?
Şi mi-a dat această scară a emoţiilor pozitive şi negative (e trecută şi sursa), unde vinovăţia e chiar la fund. Mai jos de ea e disperare şi neputinţă.
Sincer, habar nu aveam, dar am făcut ochii mari şi, deodată, mi s-a luminat mintea, trupul şi sufletul. Vinovăţia asta este periculoasă şi ne ţine de genunchi, ne trage în jos şi ne îndepărtează de problemă. Nu ne ajută deloc.
Aşa că, vecina mea m-a pus să mă scutur de ea şi să încep să mă gândesc la mine. Să notez mici bucurii, să mă gândesc la ce am făcut bine, la ce mai vreau să îmbunătăţesc, la ce aş putea face în plus.
Echilibrul meu a însemnat, coincidenţă sau nu, echilibrul copilului meu, care nu a mai plâns.
Aşa că, atunci când te simţi vinovată, gândeşte-te la această scară şi încearcă să urci pe ea.
Aşa că,
Atunci când îţi ţii inima în palme şi îţi vine să o striveşti, să o nimiceşti până la pieire,
Atunci când te priveşti în oglindă şi îţi vine să te scuturi, să te fereşti de ochii-ţi critici,
Atunci când îţi încordezi degetele în pumn, când îţi scufunzi nasul în faţa de pernă, să nu ţi se audă scâncetul,
Atunci când te cerţi, te blamezi, îţi reproşezi că nu ai dat suficient din tine,
Că l-ai mustrat, l-ai repezit, l-ai făcut să plângă, că nu l-ai ţinut în braţe şi ai fugit, ca să te linişteşti, când te învinovăţeşti că a căzut de faţă cu tine, că a înghiţit te-miri-ce când erai cu spatele, că nu mânâncă sau nu doarme,
Când te învinovăţeşti că nu petreci aşa mult timp cu soţul, cu copilul, că nu ai mai dat randament la serviciu, că nu poţi să te împarţi în toate locurile,
Aminteşte-ţi că vinovăţia este este cel mai mare duşman al tău. O rugină pentru inimă, un voal îmbâcsit pentru ochi. Aminteşte-ţi că vinovăţia te trage în cel mai jos loc emoţional, deasupra disperării (se vede în poza de sus), care te împiedică să mai judeci limpede, care îţi adânceşte sau îţi îngroapă simţurile. Scutură-te, fă un pas în spate şi gândeşte-te la ce îţi aduce fericire. Dacă tu eşti bine, şi copilul va fi la fel.
Toate problemele au o soluţie şi mâine o poţi găsi.
Poza: Jacqueline Day on Unsplash
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
