Iubesc să îmi adorm copilul. Fie dansând, fie în balansoar, fie citind, toate în timp ce îl alăptez. Ador să îi privesc cusăturile feței, să îi număr genele-ntoarse, să mă scufund în ochii lui pelin.
Iubesc să îmi adorm copilul. Să mă uit ca oaia la vițel şi să mă minunez că nu înțeleg. Nu înțeleg cum de poate Luc să fie atât de frumos. Cu ce praf de lună s-a acoperit? De pe ce stea a venit? Şi taman în poale la mine.
Iubesc să îmi adorm copilul. Când îi văd pielea cum se întinde, când îi simt respirația caldă, ce capătă un soi de ritmicitate, când îi surprind pleoapele căzând, mă înec de linişte. O linişte ce porneşte de la inimă şi se împrăştie în corp, de jur împrejur, până la capilare.
V-am mai spus că iubesc să îmi adorm copilul? Ador să îl țin aproape de mine, să îmi sprijin bărbia de fruntea lui şi să i-o mai sărut din când în când. Îmi place să închid ochii şi să fim doar noi doi în Univers. Să simt că plutim pe o frunză de iubire.
Iubesc să îmi adorm copilul. Să fie glasul meu cel pe care îl aude ultimul din zi, să fie chipul meu cel pe care îl zăreşte înainte de a visa. Aşa, am speranța că va adormi cu mine în gând.
Poza: pexels.com
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
