De-ar fi să mai trăiesc o dată, tot cu ei aş vrea să fiu

Zilele astea au fost mai agitate. Luc, patru ani şi o lună –  a reînceput grădinița, Alec – patru luni chiar azi – pare să fie la regresia somnului şi să îl supere gingiile, iar eu şi soțul meu apucăm să vorbim mai mult de „ai pus tu vasele în maşină?” sau „l-ai spălat tu pe dinți?” abia după ce adorm copiii. Uneori, nici atunci, fiindcă picăm lați.

Dar în toată vâltoarea, am avut momente în care am stat cu ochii pe geam. Am stat şi m-am gândit.

La noi.

La ei.

La cum eram înainte.

La mine.

La ai mei.

La viață.

Ce pot să zic despre viață?

Că e ca o farfurie cu creveți. Şi calamari. Şi alge. Şi orez cu sos de soia. Şi cu tort peste ele. Este un platou cu dulce, amar, acru şi sărat.

Că aleargă. Prea repede. Dacă ar fi avut picioare, mi-ar fi făcut cărare prin suflet.

E ca un fluture colorat cu bici, ce te loveşte când nu te-aştepți. Dar care ți se aşază pe bluză fix în dreptul inimii.

Că e un paradox. Că ghinionul tău poate fi norocul altcuiva. Garsoniera din care-ai plecat, în care ți-ai încheiat un capitol trist, poate fi începutul de fericire al celui mai bun prieten. 

Că e cu două fețe. În acelaşi timp, la aceeaşi oră, în casa de la numărul 17, o mamă plânge că-i plânge copilul, iar în casa de vizavi un tată râde că l-a dat fiica lui cu rimel.

Ce pot să zic despre viață?

Că noaptea asta poate fi grea pentru o mamă cu bebeluşul la puseu, dar minunată pentru o femeie care a văzut două linii la test.

Că nu e întâmplătoare. 

Că nu e mereu ce pare.

Că e oglindită diferit. Dacă pentru unii o zi frumoasă înseamnă să meargă la piscină, pentru alții înseamnă doar să-şi țină copiii la piept. Sau pe mute.

Ce pot să zic despre viață?

Că dacă s-ar repeta, tot cu ei aş vrea să fiu. Că dacă aş putea să mai trăiesc o dată, tot cu ei aş vrea să fiu.

Tot lor să le strâng mânuțe, să le pup tălpi desculțe, să le aud zumzăitul, tot lor să le dau părul transpirat într-o parte şi să le aşez trupuşorul chircit pe al meu. Tot pe ei să-i cresc, să-i simt, să-i iubesc. 

De-aş putea să mai trăiesc o dată, nu aş vrea nimic, dar nimic altceva decât să fiu, din nou, cu ei. 

Pe cuvântul meu de mamă.

Poza: arhivă personală

Cu prietenie,

Alexandra

Please follow and like us:
0
fb-share-icon0
0
Pin Share0

Share

Căutare

Galerie

Sunt jurnalist, blogger şi mama a doi băieți, Luc, un zvăpăiat de 5 ani, cu ochi-pelin şi gene lungi, şi a lui Alec, un delicios de un an, cu ochi-azur. Sunt o mamă care a strâns tot norocul din cele patru puncte cardinale la pieptul ei.

Sunt Alexandra Lopotaru şi vă invit în cea mai minunată parte din viața mea: în viața de părinte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.