Dacă aş mai fi din nou copil…

Nu am cum să nu scriu măcar o dată pe lună de copilăria mea, fiindcă v-am tot spus că a fost minunată şi acum o retrăiesc constant prin năzbâtiile lui Luc. Dar mai sunt lucruri pe care le-aş schimba acum, dacă aş putea şi am făcut o mică listă:

Dacă aş mai fi din nou copil, le-aş spune părinţilor mei că este în regulă să îmi spună “Te iubesc!”

Deşi ştiu că o fac, că mă iubesc enorm, abia prin facultate mi-au şi spus-o prima oară, cu subiect şi predicat. Cred că mă certasem cu Andrei, eram supărată, plângeam şi îi ceream sfatul mamei prin telefon. “Să nu uiţi că te iubim!”, mi-a spus înainte să închid şi ţin minte că m-am blocat pentru câteva secunde. Cum? Ce? Oare de ce nu am mai auzit asta până acum? Pentru că, mi-a spus mama la un moment dat, pentru ea sunt mult mai importante faptele decât vorbele şi nu se practica asta pe atunci. Da, nu contest. Dar exprimarea verbală a iubirii nu poate decât să o întărească. Și știu sigur că nu sunt singura din generația mea care simte și gândește același lucru. Iar lui Luc îi zic zilnic și e tare bine.

Dacă aş mai fi din nou copil, i-aş spune mamei să mâncăm din cele mai frumoase farfurii şi să bem din cele mai frumoase ceşti, ce au stat cu anii în vitrină nefolosite.

Chiar nu pot să înţeleg de ce – şi am văzut că nu doar în cazul nostru – cele mai frumoase obiecte de veselă aşteptau să fie acoperite de praf în vitrina din sufragerie (living antic!). Sau erau scoase doar la ocazii deosebite şi pentru musafiri prestigioşi. Ca să vă daţi seama, un set de ceşti albastre cu mâner auriu a fost folosit o singură dată în 20 de ani, când au venit în vizită naşii lor de cununie. Ei, şi având asta în minte, vă mărturisesc că acum mă răsfăţ şi mă tratez de multe ori (când am timp) ca pe un musafir pretenţios şi îmi place la nebunie. Şi la ai mei acasă – care s-au dat pe brazdă, şi la mine.

Dacă aş mai fi din nou copil, nu aş mai pleca la 11 ani departe de părinţii mei.

Deşi ai mei m-au trimis la oraş, în grija unei verişoare, pentru o educaţie mai bună – ziceau ei – cred totuşi că a fost un cost prea mare pentru un copil atât de mic. Ne vedeam doar în weekend şi în vacanţe, când veneam acasă la Voineasa. Ţin minte că au fost multe momente în care aveam nevoie de ei şi nu aveam de unde să îi iau, indiferent de grija celor din jur. Eu îmi voiam părinţii. Şi deşi e greu să recunosc, m-am îndepărtat uşor-uşor de ei inconştient şi m-am reconectat mai târziu. Iar asta nu vreau să se întâmple cu mine şi copilul meu.

Dacă aş mai fi din nou copil, mi-aş aprecia bunicii mai mult.

Da, i-am iubit dintotdeauna şi am crescut în casa bunicilor materni multă vreme, dar nu cred că am conştientizat importanţa lor. Mamaie mă întreba mereu: “Mămică, la bătrâneţe o să îmi aduci un pahar cu apă sau o să îmi dai un ghenunche-n (sic!) cur?” Nu înţelegeam partea cu genunchiul, dar aş da orice acum să îi aduc găleţi întregi. Ei nu mai am cum, dar încerc să compensez cu bunicul.

Dacă aş mai fi din nou copil, le-aş spune unor învăţători că nu este în regulă să fie violenţi cu elevii.

Îmi amintesc şi acum cum fratele meu a chelit în vârful capului de la stres că învăţătorul îl urechea de îşi ţinea respiraţia de durere sau îl trăgea de păr şi perciuni până îi dădeau lacrimile. În clasa a treia-a patra el era traumatizat şi nu mai voia la şcoală. Vă daţi seama?

Voi ce ați schimba dacă ați putea fi din nou copii?

 

Sursa foto: Neil Bates, Unsplash

 

Cu prietenie,

Alexandra