Spălam vasele în bucătărie şi m-am trezit cu copilul meu la picioare. S-a priponit de mobilă şi a început să mă tragă de pantalonii de pijama să îl iau în brațe. M-am supus şi am continuat să spăl cu o mână. Am frecat eu cum am frecat, dar apoi i-am dat o cutie goală, metalică, să îşi facă de lucru cu ea. Să se joace şi să îmi termin treaba. Oricum, brațul meu de Xena, cu care îl țineam, cedase. Şi unde credeți că se pune? Tot la picioarele mele.
Şi aşa făcuse toată ziua. Când m-am dus să întind hainele, a venit şi el. A trebuit să pun rufele ude pe uscător de zece ori până să nu mai tragă de ele. Când m-am dus la toaletă, a venit şi el până la uşă, bătând să îi deschid. A trebuit să îi dau nişte hârtie igienică pe sub uşă, ca el să nu mă mai strige. Şi de multe ori mă frustrez din astfel de lucruri, îl mai repezesc sau îl mai amân, că nu sunt o mascotă programată să zâmbească mereu. Mă mai răstesc, îl mai bruschez sau forțez când nu stă să îl îmbrac şi îl mai fac, fără voie, să plângă. Când el vrea doar să stea cu mine…
M-am uitat la copilul meu în timp ce îi clăteam castronelul şi mi-am simțit sufletul cum se spală şi el în vinovăție. Tot ce voia era să îi dau din timpul meu. Tot ce făcea voia să împărtăşească cu mine. Voia să văd eu, mama lui, cum îi pune capacul cutiei metalice şi să îl felicit. Ce reuşită avea să puncteze. Că doar ştiți şi voi, o bucurie e mult mai mare când e spusă şi împărțită cu alții. Mai ales cu cei mai dragi. Mai ales, în cazul de față, cu mama lui.
Şi în timp ce apa la chiuvetă continua să cadă, mi-am promis că o să încerc să ofer mai mult decât cred că pot. Fiindcă, dacă stai nițel să contemplezi, copiii nu cer imposibilul de la noi. Nu, nu. Ba chiar, cer cele mai fireşti lucruri, cele mai nepretențioase chestiuni, pentru care nu îți trebuie împărății. Dar sunt esențiale, fundamentale şi constituie natura intimă a vieții: timp, răbdare şi iubire.
Trei lucruri, care, după umila-mi părere, merg mânecă în mânecă, nu separat. Nu e suficient să ai timp pentru copil, dacă nu ai răbdare, răbufneşti şi ajungi să țipi sau să-l loveşti. Nu e suficient să îl iubeşti şi să ai răbdare, dacă nu îi oferi din timpul tău. Iar dacă iubirea lipseşte, timpul şi răbdarea lipsesc sigur.
Aceste trei lucruri – şi bag mâna în reşou pentru ele – sunt gândurile nerostite ale omuleților de la pieptul nostru. Să nu uităm să le oferim, că le avem precis. Timp, răbdare şi iubire…
PS: acesta nu se vrea a fi un articol de dramatizare, ci doar de conştientizare. Ştiu că avem şi noi nevoi, ştiu că treburile casnice nu se fac singure. Şi că, în schimb, ei se pot juca şi singuri. Dar vreau doar să subliniez o idee – idee concentrată în titlu – pentru zilele când avem nevoie 🙂
Poza: arhivă personală
Cu prietenie,
Alexandra
0
0
0
0
6 răspunsuri
E varsta, Alexandra, Luc al tau face 2 ani peste cateva zile, la mine a fost teribil de posesiv dupa ce a implinit 2 ani si inca e, iar eu ma simt atat de goala de resurse uneori… 🙁 Am inceput sa-mi reorganizez viata tocmai pentru ca vreau si pot sa fiu disponibila mai mult timp pentru ei, in fond ei nu vor decat „timp, răbdare și iubire” . Te inteleg, te imbratisez si-ti recomand sincer masina de spalat vase si uscatorul de rufe, merita investitia pana la ultimul leu 🙂
Hei, mulțumesc, Florina! Maşina de spălat vase avem, dar atunci spălam lucruşoarele lui pe care nu i le pun (plus din ălea care nu se bagă). Mersi pentru uscător, o să mă uit. Pup şi aveți grijă!
Ca de fiecare data,m.am regasit in toate cuvintelele tale…cat adevăr este in ele…asa imi spun in gand zilnic :”de maine numai fac atata treabă prin casa,ca ,Mihaita vrea sa ne jucam sau sa il dau in leagan”…vine dimineata si o iau de la capat cu rutina zilnica 😔…timpul trece si nu iarta nimic,Mihai creste si nu va mai avea nevoie ca sa mami sa vada tot…de maine chiar numai fac atatea treburi ce pot astepta pana la urma…multumesc ca scrii!😘😊🤗
Ufff, ştiu ce zici…
Dar mă bucur tare că mai conştientizăm din când în când. Îmbrățişări!
Bine spus! 🙂 Chiar vorbeam in weekend cu niste prieteni fara obligatii (a se citi fara copii) si le spuneam, mai in gluma, mai in serios, ca pentru mine o zi in care juniorul e linistit, calm si relaxat este o zi in care eu nu fac NIMIC. Nici curatenie, nici de mancare, nu merg nici la baie, nu vb nici cu sotul (care lucreaza de acasa) sau, daca am curajul sa il las cateva minute/ secunde :), trebuie sa aiba o activitate super captivanta sau sa intre superdad in actiune. A propos de ce spunea Florina mai sus, sotul meu recomanda tuturor parintilor kitul de supravietuire: masina de spalat vase, uscator rufe, multicooker si orice iti face viata mai usoara.
PS: te-am „descoperit” intamplator pe wahm si ma bucur enorm! O sa te tin aproape 🙂
Hei, ce mă bucur! Mulțumesc, înseamnă că e de bine 🙂